Aproape sase ani despart "Romeo si Julieta" de "Hamlet", scrisa prin 1600-1601. Intrat in epoca maturitatii, Shakespeare da acum marile , sumbrele sale tragedii. Dar, cu toate diferentele dintre creatiile tineretii si cele ale varstniciei, ni se pare, fara nici o exagerare care ar tinde sa justifice alaturarea celor doua drame in volum, ca gasim o oarecare inrudire in problematica pieselor si in structura personajelor principale. Lirica tragedie a lui Romeo ar fi putut fi oricand si a lui Hamlet, si el, la fel de sensibil si de lovit de lispsa de adevar si de frumusete a vietii, daca Hamlet ar fi cautat ca Romeo frumusetea si dragostea mai mult decat adevarul. Dar la tanarul student in filozofie de la Universitatea din Wittenberg reflexitatea nativa a fost intarita prin studiul filozofic , si expresia lui poarta mai mult pecetea sobrietatii aforistice, atat de potrivita unui cautator al sensurilor celor mai adanci ale vietii, si nu pe aceea a efuziunii lirice, a inflacararii care statea bine indragostitului si poetului Romeo.
Ca si Romeo, Hamlet este un nemultumit. Dar el nu incearca sa evadeze din lume, ci lucid si la adapostul aceleiasi aparente ocrotitoare pe care si-o crease si Romeo, devine un observator impartialal ei si-si va trage inaintea mortii toate concluziile tragice cu privire la imposibilitatea interventiei in mersul lumii.
El isi implineste, este adevarat, dar cu cata intarziere, datoria fata de tatal sau ucis de mana fratelui care ravnise la tronul si la sotia lui, insa nu din pricina ca este un lent si un nehotarat. Este exact ceea ce s-a spus despre motivele intarzierii actiunii lui Hamlet, si anume, ca reflectia intervine tergiversand. Dar reflectia este legata de cauze mai adanci, de dorinta descoperirii adevarului, si se pare, si de acelasi acut sentiment al inutilitatii oricarei interventii, izvorat din simtamantul mai general al desertaciunii existentei oamenilor superiori prin constiinta, prin luciditate intr-o lume atat de stramba , de nedreapta. Sentimentul acesta, numai incidental intrevazut in motivarea lui Romeo, apare in toata plenitudinea in Hamlet.
Legaturile lui Romeo cu lumea sunt desigur cele afective: tatal sau, batranul Montague, prietenii sai, Benvolio si Mercutio, ii sunt dragi, dar el ii paraseste pentru dragostea de care nimeni nu-l poate desparti, nici moartea. As zice ca Hamlet, daruindu-si afectiunea mamei, Gertruda, cat si prietenului, Horatio, dar punand mai presus de ei toti pe Ofelia, iubita poate la fel de mult ca Julieta, isi sacrifica totusi dragostea, fara sovaire pentru ca ar stanji datoria de a implini o razbunare ce nu-i apartine, dar pe care o considera sacra in masura in care i-a fost ceruta de fantoma tatalui sau.
Sacrificiul este cu atat mai dureros cu cat el isi da seama ca implinirea datoriei are numai o valoare simbolica, neputand schimba nimic in putregaiul lumii inconjuratoare. Vointa lui Hamlet este o vointa enorma, izvorata probabil dintr-o riguroasa disciplina filozofica si schimbarea lui la fata atat de brusca -aparenta imprumutata pentru facilitarea observatiei si pregatirea faptei finale, in momentul dobandirii certitudinii definitive, rod al acelei hotaratoare clipe de intalnire cu tatal sau- este marturia de neinlaturat a acelei vointe. Intr-o clipa, marea decizie a fost luata , ruptura cu intraga lume s-a produs, fara indoiala sfasietoare, dar ascunsa sub o dezinvoltura voita luata usor drept nebunie.
Coborand de pe platforma castelului din Elsinor, Hamlet nu mai este el. Renuntarea definitiva la viata lui, la afectiunile lui la studiul pe care-l facea cu pasiune nu putea fi intreprinsa decat de un om cu o vointa neobisnuita.
Uciderea lui Claudius nu putea sa-i dea lui Hamlet iluzia, nici macar trecatoare, a unei rezolvari a inechitatilor care misunau in lume. Dar de unde pana atunci Hamlet era un actor in marea drama a vietii, de acum incolo , dupa declansarea facultatilor lui de observatie, de judecata el devine un privitor obiectiv, detasat de orice legaturi personale, ale unei lumi la fel de urate, de imperfecte ca aceea in care traia Romeo, si care, in realitate, era lumea lui Shakespeare.
Inca inaintea aparitiei tatalui sau, care-i va da zdrobitoarea porunca, Hamlet isi arata dispretul amar fata de lumea inconjuratoare in monologul din scena a II-a a actului I:

"Doamne, Doamne !
Ce searbad, de prisos, obositor,
Banal imi pare rostu-acestei lumi !
Vai, vai ! e o gradina neingrijita,
Crescand zadarnic. Ierburile rele
In voie napadesc. Unde-am ajuns ?
Sunt doua luni, de cand muri,
Ce rege fara seaman a fost tata
-Hiperion, pe langa acest satir-
Si-asa de bun cu mama, ca nici vantul
N-ar fi lasat mai aspru sa se-atinga
De fata ei. O, ceruri ! O, pamant !"

Altadata, mai tarziu, dupa simularea nebunie, in convorbirea cu Rosencrantz si Guildenstern, numeste Damnemarca o temnita, una dintre cele mai rele din toata lume, ea insasi o temnita cu multe hrube, straji si carcere, ca sa nu mai pomenim de celebrul monolog din actul al III-lea:
"..Sa fii sau sa nu fii...E intrebarea !
Mai bine e sa suferi stoic soarta
Ce-ti sta-mpotriva cu sageti si pietre,
Ori sa infunti acest ocean de zbucium
Cu arma terminand sa mori, sa dormi."

Parerea lui despre oamenii care il inconjoara seamana cu parerea generala despre lume. Regele i se pare o figura hada, monstruasa, prada tuturor viciilor posibile. Critica antimonarhica shakespeareana e fara indoiala in judecatile emise de erou asupra tatalui vitreg. Polonius este pentru Hamlet ceea ce este in realitate: un curtean imbatranit in rele, guraliv peste masura, lingusitor si supus intru totul monarhului sau, la ale carui favoruri aspira. Pentru a intelege cat este de netrebnic Polonius in ochii lui Hamlet, este suficient sa ne gandim ca-l ucide fara nici o remuscare, desi o face nu numai din necesitatea extrema de a simula pana la capat nebunia, ci crezand ca dupa perdea sta ascuns regele.
De altfel, si sfaturile date Ofeliei de tatal sau in legatura cu dragostea lui Hamlet, sunt o masura posibila a meschinariei lui josnice. El incearca s-o convinga pe serafica Ofelie sa-si vanda scump harurile, cu speranta nemersturiaita de a o vedea, pesemne , odata, pe tronul Danemarcei. Laertes, desi frate cu aceeasi pura Ofelie, nu are nimic in comun cu ea.
Laertes, este sub masca virtutii de imprumut, aratata curtii si familiei, un desfranat, si este interesant ca Ofelia, cu toata neprihanirea, intuieste exact fiinta fratelui cand acesta ii face nesfarsite recomandari in legatura cu virtutea ei, care-i pare a se clatina sub presiunea iubirii lui Hamlet. Acest Laertes, fierband de ura impotriva lui Hamlet, ii planuieste moartea de coniventa cu regele Claudius. Inferior si meschin cum e, Laertes se impodobeste cu fata razbunarii tatalui si a surorii sale.

Referatul William Shakespeare Hamlet - opere pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.