Delimitări conceptuale
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, „munca este o activitate conştientă, specifică omului, îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii între el şi natură, pentru satisfacerea trebuinţelor sale”.
Antoine de Saint Exupéry, (1985, pag.195) numeşte această activitate: “Calitate a omului, care nu are nici un nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea”.
Munca, factor de producţie activ şi determinant în activitatea economică, impune o analiză amplă la nivel macroeconomic şi microeconomic.
În universul sociologilor, munca ocupă un loc preponderent. Ea mobilizează iscusinţele, permite omului să depăşească constrângerile mediului şi contribuie astfel la crearea bogăţiilor. Veniturile care îi sunt asociate constituie o componentă esenţială a cererii reprezentate de gospodării şi permit accesul la consum. Indiferent că este vorba de atribuirea posturilor, de ierarhia calificărilor, sau de organizarea relaţiilor profesionale, gestiunea resurselor umane regrupează aceste diferenţe caracteristice şi pune în joc mai multe problematici. Unele trimit la dezbateri teoretice, altele se referă la contribuţii mai factuale; de exemplu, cum se explică progresia şomajului de lungă durată: trebuie să incriminăm rigiditatea aparatului productiv, să ne pronunţăm în favoarea unei redefiniri a procedurilor de indemnizare sau să evocăm recompunerea relaţiilor sociale; trebuie să raţionăm în termeni de integrare şi de polivalenţă sau să punem accent pe delocalizarea activităţilor şi reducerea posibilităţilor de angajare. O altă temă de actualitate: precarizarea locurilor de muncă, inegalităţile dintre categoriile mâinii de lucru ce riscă să se accentueze.
Pentru a caracteriza nivelul forţei de muncă trebuie utilizaţi următorii indicatori: populaţia activă şi populaţia ocupată sau neocupată.
Populaţia activă reprezintă totalitatea persoanelor cu o vârstă mai mare decât o anumită limită stabilită legal şi o sursă proprie de venit. Populaţia activă se împarte în două categorii: obişnuit activă şi curent activă.
Prima categorie, populaţia obişnuit activă, este constituită în funcţie de modul în care se participă la crearea de bunuri şi servicii în decursul unui an şi cuprinde toate persoanele care au depăşit o anumită vârstă – în cazul României, şi al mai multor ţări: de 15 ani – şi al căror principal statut în ceea ce priveşte activitatea în cursul unei lungi perioade (un an calendaristic) a fost “ocupat” sau “neocupat”.
A doua categorie, populaţia curent activă, a fost constituită în funcţie de participarea la producţia de bunuri şi servicii în decursul unei săptămâni şi cuprinde toate persoanele ce îndeplinesc cerinţele pentru a fi incluse în categoria “ocupat” – “neocupat”.
Persoanele cu statutul “neocupat” au depăşit o anumită vârstă, iar în timpul perioadei de referinţă sunt fără muncă, disponibil pentru muncă sau în căutarea unui loc de muncă. Neocuparea este numărul de persoane care caută loc de muncă, iar neocupaţii sunt persoanele fără loc de muncă, numiţi şomeri.
Dicţionarul explicativ îl defineşte ca: „un fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părţi din forţa de muncă salariată”.
Noţiunea de şomaj provine de la cuvântul “chomage” din limba franceză, la rândul sau preluat din limba greacă “cauma” care însemna “căldură mare” din cauza căreia se întrerupea orice activitate. La origine noţiunea de şomaj reprezenta întreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate. Şomajul se poate caracteriza ca o stare negativă a economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin neasigurarea locurilor de munca.
În Tratatul de asistenţă socială coordonat de George Neamţu şomajul este definit ca fiind „o problemă socială cu consecinţe grave atât pentru oameni, cât şi pentru societate” (G.Neamţu, 2003, pag.125).
Şomajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea încrederii de sine, erodarea raporturilor cu comunitatea şi apariţia sentimentelor de alienare şi excludere din viaţa normală, ceea ce provoacă tensiuni şi ameninţarea stabilităţii sociale, se manifestă inegal pe ţări, zone, perioade, sexe, vârstă, calificare profesională. Afectează de cele mai multe ori tinerii şi femeile, iar prelungirea în timp măreşte riscul degradării competenţei profesionale şi dificultatea de reintegrare. Şomerul de lungă durată se descalifică, uneori iremediabil. Uitarea gesturilor profesionale, pierderea ritmurilor de muncă îl fac pe şomer mai puţin competitiv şi antrenează o neîncredere sporită în rândul potenţialilor patroni.
Conform BIM (Biroul Internaţional al Muncii), sunt consideraţi şomeri persoanele care cumulează următoarele condiţii:
 au depăşit vârsta de 15 ani;
 sunt apte de muncă;

Referatul Somajul ca realitate a vietii sociale - asistenta_sociala pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.