Cuvântul realism este deseori folosit si în literaturã si în filozofie, cu toate cã în fiecare domeniu are un înteles diferit. Realismul în arte se referã la acuratetea si detaliul concrete ale vietii si ale problemelor sale, fie cã e vorba de picturã, literaturã, dramã sau film. Aceasta nu înseamnã cã arta trebuie sã fie fotograficã: o picturã a unui individ arãtându-si caracterul adevãrat poate fi mai realisticã decât o fotografie.
Ca un program pentru arte, realismul a fost propus pentru prima oarã în Franta la mijlocul secolului 19. Între arte sunt diferite puncte de vedere asupra folosirii realismului. O parte dintre pictori si scriitori sunt de pãrere cã arta realisticã ar trebui sã fie precisã dar detasatã. Altii insistã cã scopul realismului este educational, sã ilustreze problemele celor neprivilegiati si sã promoveze schimbãrile sociale. O formã specificã a acestui ultim punct de vedere a dominat arta în Uniunea Sovieticã sub Stalin. Numit realism-socialist, a fost o metodã de scriere care a fost fãcutã sã promoveze statul socialist si sã arate viata asa cum ar terbui sã fie.
Primul pictor care s-a declarat realist a fost Gustave Courbet. Într-un manifest a anuntat cã, pentru el, pictura reprezenta o artã a vizibilului si concretului. El a insistat ca pictura sã se realizeze ca un instigator la schimbãri sociale. Un alt pictor realist a fost Jean-Francois Millet, unul dintre primii artisti care au portretizat munca tãranului si viata ruralã într-o manierã simplã dar eroicã. Honore Daumier, prin contrast, era un artist de oras. Câteva din subiectele lui le realizau peisajele cu muncitori în mahalalele Parisului.
În Statele Unite câtiva din pictorii realisti ai secolului 19 si începutul secolului 20 sunt William Harnett, John Peto, Thomas Eakins, Robert Henri, William Glackens, George Benjamin Luks si John Sloan. Urmãtorul val de realism de peste Atlantic s-a produs în timpul marii depresii din anii 30 si includea artisti ca Grant Wood, Thomas Hart Benton, John Steuart Curry, William Gropper si Ben Shahn. Dupã ce Marea Depresie s-a terminat, realismul nu a mai fost prezent decât dupã prin anii 60.
Primi scriitori realisti au fost Honore de Balzac, Gustave Flaubert si Emile Zola în Franta. În novele ca 'Madame Bovary' a lui Flaubert si 'Nana' a lui Zola, sexul si violenta au fost examinate cu claritate vie, strãlucitoare. Acesti realisti au adoptat în curând cuvântul “naturalism” ca sã-si caracterizeze scrierile.