………ameni preistorici vânau animalele pentru hrană şi le foloseau pieile ca ……….îmbrăcăminte şi aşternuturi şi pentru acoperirea adăposturilor. Pieile netratate putrezeau repede, dar s-au găsit diferite căi de a preveni acest lucru precum expunerea pieilor la fum sau la tratarea lor cu sare sau cu extracte din scoarţă de copac.


Producţia pieli
Majoritatea pielii tăbăcite se obţin azi din piei de vite, dar şi de oi, porci, capre, rechini, aligatori, struţi, şerpi şi şopârle. Pieile brute ale animalelor măcelărite sunt de obicei conservate până când sunt prelucrate. Cele trei metode principale utilizate pentru a prepara (conserva) pieile brute sunt uscate la aer, sărarea umedă şi sărarea uscată.

Pentru transformarea pieilor brute în piele tăbăcită, ele se înmoaie întâi în apă şi se spală, pentru a înlătura agenţii de preparare şi impurităţile. Apoi se curăţă orice urmă de carne rămasă pe partea interioară a pieli. Pentru a înlătura părul nedorit (sau ţepii), şi stratul extern de ţesut al pielii numit epidermă, pieile sunt îmbibate cu var nestins şi apoi curăţate. Spălarea şi tratarea chimică înlătură varul nestins şi acţiunea enzimelor înmoaie pielea. Procesul de transformare a pieilor preparate în piele tăbăcită este un tratament chimic numit tăbăcire. Tăbăcirea se face cu tananţi vegetali sau cu tananţi minerali. Tăbăcirea cu tananţi vegetali s-a utilizat până în anii 1850.
Procesul poate dura de la 12 ore până la 6 săptămâni, pieile brute fiind îmbibate în soluţii tot mai tari din extracte de plante. Acestea se obţin din diferiţi arbori şi arbuşti, în special din lemnul de quebracho şi din scoarţă de mimoză. Toate aceste extracte conţin tanin (acid tanic) care se combină cu proteinele din piele şi le transformă în materialul stabil cunoscut ca piele tăbăcită. Principala metodă de tăbăcire cu tanaţi minerali este tăbăcirea ci crom, introdusă în anii 1850. pieile brute sunt tratate cu o soluţie de dicromat de sodiu.
După tăbăcire, pieile sunt adesea despicate, rezultând mai multe straturi de piele. Acestea se vopsesc şi apoi se tratează cu grăsime pentru a împiedica pielea să se usuce într-o masă tare şi inflexibilă. După uscare, pielea este învelită cu o soluţie de finisare, de obicei răşină acrilică, şi adesea i se dă luciu prin aplicarea unui strat de acoperire din nitroceluloză.




A. MÂRFURI DIN PIELE ŞI ÎNLOCUITORI

ARTICOLE DE ÎNCÂLŢĂMINTE

Încălţămintea ocupă o pondere însemnată în consumul populaţiei,
datorită rolului pe care îl are de a proteja picioarele faţă de agenţii atmosferici (umezeală, frig, căldură) şi de a le feri de acţiunile mecanice ale mediului înconjurător.
În acelaşi timp, încălţămintea are un rol igienic, ortopedic (împiedică determinarea tălpii piciorului), uşurează mersul şi înfrumuseţează picioarele.

1. CARACTERISTICILE ÎNCÂLŢÂMINTEI

Standardul de viaţă actual al populaţiei, precum şi cerinţele mereu crescânde ale acesteia, necesită o atenţie deosebită asupra producerii încălţămintei. Pentru a satisface cât mai mult cerinţele cumpărătorilor şi pentru a creşte mereu volumul desfacerilor în comerţ, este necesar să se tină cont de următoarele cerinţele ale consumatorilor faţă de caracteristicile încălţămintei:
Comportarea la purtare se referă la asigurarea unor proprietăţi de igienă şi protecţie a piciorului la un mers normal. Încălţămintea trebuie să fie impermeabilă, dar să permită totodată ,,respiraţia piciorului", să-1 apere de frig, să nu-i producă prea multă căldură, să-i menţină umiditatea şi temperatura corespunzătoare.
Comoditatea. şi confortul sunt cerinţe influenţate de proprietăţile materialelor din care este confecţionată încălţămintea de greutatea şi dimensiunile încălţămintei, de adaptarea încălţămintei la forma piciorului.
Creşterea duratei de exploatare a încălţămintei necesită folosirea unor materiale corespunzătoare calitativ, a unui proces tehnologic bine executat, a posibilităţilor de reparare uşoară a încălţămintei.
Aspectul estetic exterior conform liniei moderne, pentru a satisface pe deplin cerinţele cumpărătorilor.
Toate aceste cerinţe se vor putea realiza prin folosirea unor materii prime şi auxiliare corespunzătoare fiecărui sortiment de încălţăminte, prin folosirea unor sisteme de confecţionare şi finisare adecvate, prin alegerea unor modele şi calapoade corespunzătoare.

2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA PIEILOR FINITE FOLOSITE LA OBŢINEREA ÎNCĂLŢĂMINTEI

Pieile finite (tăbăcite) reprezintă o materie primă foarte apreciată în obţinerea articolelor de încălţăminte şi marochinărie.
Caracteristicile pieilor finite depind de caracteristicile pieilor brute, determinate la rândul lor de structura şi topografia pielii.
a. Structura pielii. Pielea este formată din straturi (fig. 1, a):
Epiderma, stratul exterior al, pielii care se îndepărtează în procesul de tăbăcire. Epiderma este legată de dermă printr-un strat neregulat numit membrană hialină, care determină, împreună cu o parte a dermei, aspectul natural al feţei denumit şi desenul sau floarea pielii. EI este diferit în funcţie de tipul de piele (fig. 1, b).
Desenul pielii ne permite să determinăm natura acesteia şi modul ei de prelucrare.

Referatul Pielea si intrebuintarile ei - confectii pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.