Vechii caldeeni, chinezi, egipteni si hindusi, precum si grecii, iudeii si romanii, credeau cu sfintenie în vise ca mijloc de prevestire a viitorului, privindu-le ca pe niste semne ale zeilor mai mult decât niste manifestari ale mintii umane. Prezicatorul roman Artemidorus a adus cea mai mare contributie în divinatia cu ajutorul viselor, practicata de numeroase popoare, pastrata chiar pâna în zilele noastre.
Originea interpretarii viselor este necunoscuta. Cele mai vechi exemple de interpretare a viselor apar în Biblie, când Iosif a interpretat visele brutarului, ale paharnicului si chiar ale Faraonului (Geneza 40:5-8). Interpretarea data de Iosif a avut un impact imens nu numai asupra Egiptului, ci si asupra viitorului interpretarii viselor.
Ceva mai târziu, filosofii greci au aprofundat si mai mult analiza viselor. Cel mai cunoscut dintre ei a fost Aristotel, care a vorbit despre iluzia "perceptiei simturilor", functionarea defectuoasa a simturilor care da nastere viselor. Aristotel a sugerat mai târziu ca visele sunt formate de dereglarile corpului.
Pâna la mijlocul secolului al XIX-lea, nici un alt filosof ca Aristotel nu si-a lasat amprenta în domeniul interpretarii viselor. În schimb, în aceasta perioada, Sigmund Freud a revolutionat total studiul viselor. El era de parere ca analiza viselor are o importanta majora în descoperirea gândurilor si dorintelor inconstiente ale omului. Freud spunea ca "scopul viselor este acela de a ne permite sa ne satisfacem în fantezie nevoile instinctuale pe care societatea le considera inacceptabile." Freud este primul care dezamorseaza