Poluarea mediului este cea mai importantă problemă a secolului XXI. Se poate spune că poluarea a apărut odată cu industrializarea, dar s-a amplificat şi s-a diversificat paralel cu dezvoltarea societăţii. La baza poluării stau factori variaţi, dintre care cei mai importanţi sunt: urbanismul, industrializarea, chimizarea, densitatea demografică. Poluarea apare astfel ca un „subprodus” al civilizaţiei, care nu se limitează doar la interiorul unei întreprinderi, a unei colectivităţi mici, ci cuprinde oraşe, zone din interiorul unei ţări şi chiar arii ce se referă la zone geografice întinse, devenind o problemă internaţională.
Pe de altă parte, datele privind cantitatea poluanţilor la nivelul solului sunt furnizate de sistemele de monitorizare a calităţii aerului, administrate de diferite organizaţii de control, mai ales în domeniul public.
Pentru aer problemele actuale de mediu sunt:
�� efectul de seră;
�� distrugerea stratului de ozon;
�� acidifierea;
�� micropoluanţii;
�� producerea ozonului troposferic;
�� particulele în suspensie.

Indicatorii legaţi de mediul atmosferic sunt organizaţi pe trei nivele: indicatori de presiune (emisii de poluanţi), indicatori de stare (calitatea aerului) şi indicatori de răspuns (măsurile luate şi eficacitatea lor).
Substanţele emise în mediul atmosferic contribuie la schimbări climatice, distrugerea stratului de ozon, acidifierea aerului, formarea smogul fotochimic şi deteriorarea calităţii aerului.
Sursele principale emitente de poluanţi sunt:
�� sursele fixe industriale, concentrate, de obicei, pe mari platforme industriale, dar şi intercalate cu zone de locuit intens populate (dezvoltate preponderent pe verticală);
�� circulaţia auto, în special de-a lungul marilor artere incluzând şi traficul greu;
�� şantiere de construcţie şi betoniere;
�� centralele electrotermice;
�� surse difuze de combustie;



Schimbari climatice. Protocolul de la Kyoto

Studiile ştiinţifice de impact au pus în evidenţă modificările produse de schimbarea climei asupra sistemelor naturale şi au analizat măsurile de adaptare pentru ca aceste modificări să fie minime, astfel încât să se asigure resursele de hrană şi dezvoltarea pe termen lung a societăţii şi economiei.
Măsurile de adaptare se referă, în principal, la procedeele de diminuare a vulnerabilităţii ecosistemelor naturale la schimbarea climei, în timp ce măsurile de reducere privesc diminuarea emisiilor de gaze cu efecte de seră, rezultate în urma activităţii umane.
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptată în 1992, atrage atenţia asupra creşterii emisiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră ca urmare a activităţilor umane. Efectul de seră datorat acestor emisii determină o încălzire suplimentară a scoarţei terestre, cu efecte negative asupra ecosistemelor şi a stării de sănătate a oamenilor.
In ultimii 100 de ani temperatura medie globală a crescut cu 0,6P 0C şi în Europa cu 1,2P 0C, iar deceniul ‘90 a fost cel mai călduros din ultimii 150 ani. Se preconizează că temperaturile vor creşte cu 1,4 - 5,8P 0C până în 2010, creşterile cele mai mari înregistrându-se în Europa de Est şi Sud.
Articolul 2 al Convenţiei Cadru pentru Schimbări Climatice prevede în mod expres că obiectivul ultim al acestei convenţii este stabilizarea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să nu aibă o influenţă periculoasă asupra sistemului climatic.
Un astfel de nivel trebuie atins într-un interval de timp care să permită adaptarea ecosistemelor la schimbarea climei, să asigure menţinerea producţiei de hrană şi să dea posibilitatea unei dezvoltări economice durabile.
Protocolul de la Kyoto, din decembrie 1997, a făcut referire atât la Convenţia privind schimbările climatice cât şi la Protocolul de la Montreal referitor la substanţele care epuizează stratul de ozon şi s-a desfăşurat pe tema limitării cuantificate a emisiilor de gaze cu effect de seră şi angajamentul reducerii acestora.
Prin Legea 3/2001, România a ratificat Protocolul de la Kyoto la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, numărându-se printre primele state care au ratificat acest document internaţional, de o importanţă deosebită pentru problematica schimbărilor climatice.
In mod concret, ţara noastră şi-a luat următoarele angajamente:
�� reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 cu 8% faţă de nivelul de emisii înregistrate în anul 1989;
�� realizarea nu mai târziu de 2007 a unui system naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
�� elaborarea şi implementarea politicilor în vederea promovării dezvoltării durabile;
�� realizarea înainte de prima perioadă de angajament, respectiv înainte de anul 2008, a Registrului Naţional de emisii de gaze cu efect de seră.

Gaze cu efect de sera

Presiunile exercitate asupra echilibrului climatic al Pământului sunt legate de emisiile diferitelor gaze a căror proprietate este de a absorbi razele infraroşii rezultate în urma încălzirii suprafeţei Pământului de către energia solară. Aceste gaze numite gaze cu efect de seră sunt emise în urma activităţii umane.
Evoluţia acestora, la nivelul majorităţii ţărilor industrializate, va trebui să fie legată de reducerea emisiilor, pe termen scurt şi lung, pentru a evita manifestarea schimbărilor climatice, care fac viaţa pe Pământ din ce în ce mai dificilă.
Protocolul de la Kyoto nominalizează gazele cu efect de seră ca fiind: dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, hidroflorocarburile, perflorocarburile şi hexafluorurile de sulf.
Dezvoltarea industriei a determinat creşterea nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră: cu aproximativ 30% în cazul COB2B, şi 15% în cazul NB2BO.
Depăşirea nivelului optim de emisie, la care se adaugă emisiile din surse antropice ale compuşilor organici fluorocloruraţi (CFC -clorofluorocarburi), au ca efect modificări climatice: creşterea temperaturii terestre, schimbarea regimului pluviometric şi a nivelului de radiaţie la suprafaţa solului, fenomene care produc perturbări în funcţionarea şi dezvoltarea ecosistemelor.
Principalele surse care emit în atmosferă oxizi de azot (NOBxB, NOB2B) sunt: centralele termice, automobilele, centralele electrice şi o gamă variată de procese industriale (industria sticlei, varului, cimentului, etc). Oxizii de azot contribuie la dezvoltarea fenomenelor de eutrofizare, ale smogului fotochimic (fiind precursorii formării poluanţilor secundari, ca de exemplu ozonul troposferic şi particulele fine secundare) şi ale ploilor acide.

Referatul Gazele cu efect de sera si deteriorarea stratului de ozon - ecologie pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.