-a nascut la 1884 in localitatea Parscov(Buzau). Data naste-
rii este incerta. Dupa documente, dupa actul de nastere descoperit mai tarziu, aflam ca s-ar fi nascut la 27 noiembrie 1884. Dupa mar-
turiile familiei, s-ar fi nascut in noaptea de 12 spre 13 noiembrie, in ajun de Sf. Paraschiva (Sf.Vineri)- dupa marturisirea inregistrata pe banda, a unor surori mai mari, Maria si Ana. A doua data de nastere va fi respectata de scriitor.
Numele familiei este Voicu, iar numele de Voiculescu, desi va fi consemnat in primele matricole scolare, oficial nu va fi recunos-
cut decat in 1950, cand, printr-o hotarare a Comitetului Provizoriu Bucuresti, in urma unui decret, se rectifica numele de din Voicu in Voiculescu. Vasile era al saselea copil in familie. Tatal, Costache Voicu, era fiul unui negustor bacan, originar din Transilvania. Ma-
ma se numea Sultana Ion. Dupa insemnarile unui fiu, Ion Voicules-
cu, scriitorul s-ar fi nascut in Vinerea Mare, cu “caita” pe cap, fara moasa. Lucrul acesta inseamna ca era predestinat.
Copilaria si-o petrece in satul natal, o zona a apelor si tocmai una din placerile sale va fi aceea de a innota. Poate tocmai din aceasta cauza va pastra cu sfintenie obiceiul de a face un dus rece in fieca-
re dimineata. Ii placea sa hoinareasca prin imprejurimi, in pasul Buzăului si intr-una din zile descopera “Hanul cu ursi” vestit prin partea locului, asezat la o raspantie de drumuri. Hanul era un fel de trecatoare intre munti si ses. Prima data ar fi fost dus acolo de tatal său si s-ar fi speriat atat de tare, incat a fost nevoie sa fie descantat, afumat cu par de urs, deoarece tresarea si in somn. Treptat, s-a deprins cu aceste jivine, si chiar i-au fost atat de dragi, incat le-a iubit toata viata. La inceput, le arunca covrigi, ursarilor le arunca parale, pe urma a inteles ca toata agoniseala aceea o luau ursarii, tiganii si-o transformau in bautura. Scriitorul ii va asemana pe tigani cu zanele din povesti.
Dupa cum isi aminteste scriitorul, hanul era o “scoala”, iar locul atragea lumea in zi de sarbatoare. Tot acolo se tinea si ho-
ra, iar in apropiere se infiripa un fel de targ. Venind lume de pretu-
tindeni, copilul Vasile, caruia ii placea sa mearga cat mai des pe la han, afla tot felul de datini, superstitii. Cel mai mult l-au impresio-
nat credintele despre Iele sau Sanziene. Atunci ar fi aflat ca acestea joaca in vazduh, aduse de vantul turbat si deobicei nu fac rau decat acelora care le incalca poruncile. Ielele treceau pe deasupra caselor jucand si cantand dezbracate si nu era bine sa le auzi cantecul.
Cand s-a facut mai mare, copilul obisnuia sa mearga singur la han, chiar de zece ori pe zi, fiind musteriu nelipsit in rand cu ursii. La un moment dat, asista la o intamplare extraordinara. Hangiul a chemat oameni sa sape o ghetarie. Tot sapand, la o adancime de doua straturi de om, lucratorii s-ar fi gasit infricosati deoarece dadusera peste niste oase nazdravane. La inceput, au crezut ca sunt oase de capcaun. Erau oasele uriase cat bolovanii si o tigva cat cazanul de facut tuica. S-a adunat lume multa atunci si oamenii isi dadeau cu parerea. Unii ziceau ca erau ciolane de jidovi, care au pierit odata cu potopul lui Noe, altii spuneau ca erau ramasite de zmei. O baba i-a lamurit pe toti, spunand ca erau oaselor ingerilor rai, pe care i-a alungat cu fulgere si trasnete Arhanghelul si, cand au cazut, a plesnit pamantul si i-a inghitit.
Tot in copilarie, Vasile e impresionat si de viata religioasa, asa cum se desfasoara in satul natal. Cele mai frumoase obiceiuri erau de Pasti, legate de Saptamana Patimilor si apoi de Inviere. Casa parinteasca era strajuita parca de paduri, de vagauni negre ale muntilor. Apoi, copilul s-a abisnuit cu scaldatul, cu pescuitul in apele repezi de munte.
Studiile secundare le urmeaza la Buzau, trecand apoi la Bucuresti la Liceul Gh. Lazar. Locuia cu familia unei surori mai mari, Florica, maritata cu un inginer. Va fi coleg in anii de liceu cu Demetrescu-Buzau si viitorul dramaturg George Ciprian(“Omul cu martoaga”). Era atras de poezie si dupa terminarea liceului se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie. Abandoneaza aceste studii dupa un an, caci familia surorii sale dorea ca tanarul sa urmeze medicina. Va urma medicina si se va casatori cu o colega de facul-
tate, Maria. In calitate de medic, in 1913 participa la campania din Bulgaria. In timpului primului razboi mondial este mobilizat din nou cu gradul de locotenent, medic, fiind insarcinat sa organizeze un spital mobil in Moldova, in spatele frontului de la Marasesti. Experienta aceasta de viata va fi folosita pentru volumul de poezii patriotice: “Din Tara Zimbrului”.
Tot acum publica volumele:
“Poezii” – 1916
“Din Tara Zimbrului” – 1918
“Parga” – 1921
“Poeme cu ingeri” – 1927
“Fata ursului” – 1930 – piesa de teatru –
“Destin” – 1933
“Urcus” – 1937
“Intrezariri” – 1939
In 1944, la Editura Fundatiilor Regale apare editia definitiva “Poezii”. Dupa 1944 nu va mai publica din cauza evenimentelor postbelice, desi continua sa scrie (va fi medic la Domeniile Regale in perioada interbelica.) Dupa al doilea razboi, continua sa scrie si poezie si proza. Cum s-a intamplat cu multi intelectuali, si Voiculescu va fi arestat dupa razboi, condamnat la ani grei de inchisoare, din care nu a facut decat patru; 1958 – 1962. Fusese acuzat ca ar fi scris literatura dusmanoasa regimului comunist si ar fi citit in adunari secrete. Intre 1955 – 1958 frecventeaza Cenaclul Literar din casa lui Barbu Slatineanu. Acum descopera mergand frecvent la manasatirea Antim, viata spirituala isihastra, facand parte din gruparea “Rugul Aprins”. Dupa 1948, staret al manastirii Antim avea sa devina Benedict Ghius. El reunea o comunitate de calugari si laici, care tratau credinta ca pe un act de comunicare vie cu Absolutul, practicand indeosebi rugaciunea mintii si a inimii. Persoanele ce frecventau manastirea erau tineri, chiar foarte tineri din lumea citadina. Pentru ei, viata monahala departe de pitoresc sau de evlavia samanatorista reprezenta o chemare catre Dumnezeu, o chemare a Absolutului. Cel care avea sa coaguleze acest grup in jurul icoanei grupului “Rugului Aprins” avea sa fie Andrei Scrima, un tanar deosebit de frumos, asemanat de Voiculescu cu Luceafarul eminescian. Andrei era un om deosebit, la numai 15 ani absolvise Liceul si la 18 ani Facultatea de Filosofie, ramanand asistentul lui Anton Dumitriu la catedra de logica si metafizica. De asemenea, va face si Facultatea de Teologie, pregatindu-si doctoratul in India si Franta. Va fi mai apoi frate si calugar la manastirea Antim, stabilindu-se apoi in strainatate.

Referatul vasile voiculescu - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.