America de Sud, a patra între cele şapte continente, în ceea ce priveste suprafaţa, ocupă 17.820.900 km pătraţi sau mai bine spus 12% din întreaga întindere a pământului. Se întinde de-o parte şi de alta a ecuatorului şi a tropicului Capricornului şi este legată prin istmul Panama de America Centrală şi America de Nord. Continentul se extinde (în lungime) pe 7400 km începând din nord, de la Marea Caraibelor şi până în sud, la capul Horn. Lăţimea maximă de 5.160 km, este atinsă între Ponta do Seixas, pe coasta braziliană a Atlanticului, şi Punta Parińas, pe coasta peruană a Pacificului.
POPULAŢIA
În anul 2000 s-a estimat că numărul locuitorilor ajunge la 348 milioane, echivalentul unui procent de 6% din întreaga populaţie a lumii. Deşi populaţia Americii de Sud are o moştenire etnică variată, principalele ei elemente sunt constituite de nativii americani şi de descendenţii spaniolilor, portughezilor şi a negrilor africani. Varietatea rasială produsă de amestecul atâtor grupuri Este largă. Cei mai numeroşi sunt aşa zişii metişii, o combinaţie între iberici şi nativii americani. Mai puţin numeroşi sunt cei proveniţi din amestecul ibericilor şi negrilor, iar cei mai puţini sunt nativii americani amestecaţi cu negrii. Cei mai mulţi nativi americani se află în zonele înalte din republicile andene. Populaţia de origine spaniolă este mai numeroasă în Argentina şi Uruguay. În Brazilia, portughezii sunt elementul iberic predominant iar negrii şi mulatrii sunt mai numeroşi aici decât în orice altă ţară din America de Sud. În Guiane şi pe coasta Columbiei şi Ecuatorului numărul negrilor este de-asemenea mare.
Valul continuu dar relativ moderat al ibericilor care au venit în America de Sud in perioada colonială şi în secolul ce a urmat proclamării independenţei, a crescut spre sfârşitul secolului 19 şi până în 1930 prin venirea a milioane de italieni, în principal în Argentina, Brazilia şi Uruguay. Germani, polonezi şi alte naţionalităţi europene au venit de-asemenea, dar într-un număr incomparabil mai mic. Deşi majoritatea imigranţilor europeni erau implicaţi în munca agricolă în Argentina şi Brazilia,mai mulţi germanii şi italienii au format colonii agricole. Coloniştii germani, de exemplu,s-au stabilit partea sud centrală a statului Chile. Alţi imigranţi s-au orientat către oraş, unde au contribuit substanţial la forţa de muncă.
Câteva grupuri non-europene, cum ar fi sirienii si libanezii, au venit în număr mare. Valul cel mai mare de imigranţi asiatici a venit în secolul 19 din India, Indonezia şi China. Mulţi dintre ei au ajuns în Guiana Engleză şi Guiana Olandeză ca muncitori după abolirea sclaviei. În special după 1900, un număr mare de japonezi s-au stabilit in sud-estul Braziliei, iar mai puţini în Paraguay, Bolivia şi în nordul şi nord-estul Braziliei..
Populaţia din America de Sud s-a dublat între 1960 şi 2000. Aproape jumătate din populaţia de pe continent locuieşte în Brazilia. 45% din restul populaţiei se află localizată în Columbia, Argentina, Peru, Venezuela, Chile şi Ecuator. Creşterea populaţiei este datorată în mare parte creşterii naturale , rata natalităţii fiind de 221 per 1000 oameni, iar rata mortalităţii de 8 per 1000 oameni în anul 2000.în multe regiuni rata mortalităţii a suferit un declin substanţial de-a lungul multor decade, pe când rata natalităţii doar de curând a înregistrat o tendinţă de scădere.
LIMBI OFICIALE
Spaniola este limba oficială în 9 din 13 entităţi politice de pe continent. Portugheza este limba oficială în Brazilia, engleza în Guyana, olandeza în Suriname şi frnaceza în Guiana franceză. Printre limbile nativilor americani, Quechua, Aymara şi Guarani sunt cele mai frecvent folosite.