Animal rapid,putând galopa cu 60km-oră,zebra de câmpie,spre deosebire de celelalte specii,are pe corp atât dungi negre,cît şi castanii,coama este vărgată,iar coada,lungă,se termină cu un panaş de peri negri. Ca toate zebrele,are un auz excelent,favorizat şi de urechile mari şi mobile,un miros fin şi o vedere binoculară cu un câmp foarte larg ce îngăduie animalului să observe aproape tot spaţiul din jurul său,singurul unghi mort fiind cel din partea posterioară a corpului.
Zebrele sunt considerate drept cei mai vechi reprezentanţi ai genului Equus, care este la originea unor animale cu forme şi aspecte variate, percum asinii şi caii sãlbatici. Evoluţia acestui
grup de mamifere erbivore, care posedã un numãr impar de degete la picioare (de aici vine şi numele ordinului, Perossodactyla,din care mai fac parte rinocerii şi tapirii), este destul de bine cunoscutã
datoritã numeroaselor resturi fosile pe care paleontologii l-au avut la dispoziţie. Pe baza lor, aceştia au putut sã descifreze nu numai succesiunea în timp a animalelor, dar şi modificãrile mediului care au impus transformarea lor.
Strãmoşii îndepãrtaţi ai cailor şi ai zebrelor au trãit atãt în Eurasia, cât şi în America. Cei din Lumea Veche sunt cunoscuţi sub numele de Hyracotherium, în timp ce formele americane ne aparţineau genului Eohippus. Erau animale de dimensiunile unei vulpi actuale, având membrele anteriore terminate cu patru degete acoperite de copite, iar cele posterioare numai cu trei degete.
Trãiau în zone împãdurite şi se hrãneau cu lãstarii tufişurilor.
În perioada Miocenã însã,acum 29.000.000 de ani, suprafeţele acoperite de pãduri s-au micşorat, fiind înlocuite de stepe deschise, cu o bogatã vegetaţie de graminee. Hrana abundentã a înlesnit dezvoltarea şi diversificarea Equidelor.
Formele noi care au apãrut (Mesohippus, Pliohippus), pentru a scãpa mai uşor de atacul animalelor de pardã, s-au transformat treptat, au devenit mai înalte, datoritã alungirii picioarelor care, în final, au rãmas cu un singur deget funcţional, cel mijlociu, terminat cu o copitã comoasã. Deplasându-se în vitezã,ele migrau adesea la mari distanţe, în cãutarea pãşiunilor.
Prin Strâmtoarea Bering, acoperitã atunci de gheţuri grose şi devenitã astfel o punte de legãturã între America şi Asia, strãmoşii zebrelor şi cailor s-au rãspândit în Asia, Europa şi Africa, dar, curând, au dispãrut din continentul american.
Se considerã astãzi cã Equidele care au colonizat savanele tropicale au dat naştere zebrelor, cele din zonele deşertice-asinilor, iar în regiunile temperate ale emisferei nordice s-au sãlbatici.
Cu numai un milion de ani în urmã, în Pleistoceen, Equidele erau rãspândite pe zone foarte vaste, dupã cum aratã mulţimea resturilor fosile. C-am în aceeaşi perioadã Equus plicatus,strãmoşul direct al zebrei lui Grevy, ajunsesedeja în sudul Africii.
La şfârşitul ultimei perioade glaciare a erei Cuatemare, mai existau încã zebre, asinii şi cai sãlbatici în Europa. Din pãcate, astãzi Equidele sãlbatice au devenit foarte rare, mai existã doar şapte specii, trei zebre şi un asin- în Africa, un cal sãlbatic în deşeurile Mongoliei.



AFRICA,TERITORIUL ACTUAL AL ZEBRELOR


În Africa trăiesc astăzi trei specii de zebre,cantonate în partea orientală şi sudică a continentului, pe teritoriile statelor Uganda,Kenya,Tanzania,Zambia,Moyambic etc.
Pe acest spaţiu, aparent foarte vast,zebrele trăiesc în grupuri izolate.
Viaţa lor este înlesnită de existenţa a numeroase parcuri naţionale şi rezervaţii,care asigură marile migraţii.Turme de mii de indivizi parcurg sute de kilometri la apropierea sezonului ploios,care dureayă din ianuarie până în martie,ajungînd în câmpiile din Serengeti.Apoi,în iunie,când căldura urcă,şi usucă
Cea mai mare şi graţioasă specie este ,zebra lui Grevy.Animalul are,la garou,înălţimea de 1,60m şi cântăreşte între 400-450 kg.
Dungile sale sunt mai fine şi mai apropiate decât la celelalte specii.
Ele sunt în scădere datorită traficului intens cu piei.
Cu dimensiuni şi greutate mai mici,zebra de câmpie,este cea mai comună,răspândite din Sudan până în Africa de Sud.