Pitita intre munti, de la barajul Vidraru mai la vale, batrina cetate Poenari, unul dintre marile mistere ale lui Vlad Tepes, isi tainuieste inca secretele, desi, mai nou, e scormonita caramida cu caramida de admiratorii modernului Dracula. In cautare de moroi viriti in pamint, spirite pitulate in iarba si risipa de singe in nopti de orgie, vinatorii de vampiri sint putin dezamagiti sa gaseasca, la capatul unui drum epuizant, doar citeva ruine roscate si tacute: zidurile care l-au aparat odinioara pe infricosatorul domn, aspru, dar, precum spune letopisetul, aparator de dreptate. Turisti americani, cercetatori, ziaristi si oricare alt impatimit de mistere, cu totii trebuie sa plateasca tribut greu pentru a ajunge in fieful temutului domn: 1.450 de trepte de beton, care serpuiesc pe coasta si-ti scot sufletul in drumul pina la virf. La capat, canonit ca de demon, obosit si cu respiratia grea, vizitatorul este intimpinat de Pompiliu Stan, paznicul cetatii. Batrinul respecta “patimile omului” si se lasa deranjat la orice ora de calatori in goana dupa vampiri si vrajitoare. Prea multe din povesti nu crede, pentru ca urmasii lui Dracula sint oameni linistiti, se pare, la locul lor si cu frica de Dumnezeu. Nici unul nu da semne ca ar fi mostenit setea de singe a inaintasului lor legendar. Asa ca satele ramin tacute si cuminti, iar povestile macabre nu tulbura linistea din regiune. O exceptie ar fi doar nea’ Matanie din Albesti, despre care umbla tot felul de vorbe, de i s-a dus buhul in satele din jur: ba ca si-ar fi cumparat doi draci, pe care i-a pus apoi la treaba, ba ca s-a smintit mai la batrinete...

Fascinatia misterelor de altadata
Cu numai vreo cinci kilometri inainte de barajul de la Vidraru, spre sosea coboara citeva trepte de beton, sustinute de o balustrada. Putini ar banui ca la capatul drumului vor gasi unul dintre cele mai bine aparate dintre misterele lui Dracula. Faima unor castele care au fost la moda, precum cel de la Bran sau de la Hunedoara, au coplesit mai modesta cetate de la Poenari. In primavara, unul dintre cei mai consecventi cautatori ai lui Dracula, legistul german - poreclit Dr. Worm, “doctorul Vierme” - care a colaborat cu National Geographic, a facut o expeditie la Poenari, transformind locul intr-un fel de Mecca al amatorilor de senzatii tari. Ca Bram Stoker odinioara, Dr. Worm a lansat o noua moda, asa ca astazi treptele ivite in drum te cheama cu promisiuni misterioase. Este doar o capcana (a modernului Dracula!): dupa ce ai adunat, pas cu pas, un numar suficient de trepte, ajungi intr-un impas major: de la o anumita distanta incolo, nu-i drum nici inainte, nici inapoi.

Vamile contelui insingerat
Dupa primii 500 de pasi spre cetate, multumesti lui Dumnezeu ca ti-a dat gindul cel bun sa-ti iei incaltaminte adecvata, blestemi ziua in care te-ai apucat de fumat si iti amintesti ca n-ai mai facut sport din adolescenta. Poteca din beton serpuieste pe coasta, brazdind-o de la stinga la dreapta, cind pitita prin iarba, cind cocotindu-se, pieptis, pe coastele calcaroase. Nu-i inalt muntele Albina, numai vreo 860 de metri, insa drumul e facut asa incit sa-ti sleiasca puterile. Calvarul celor 1.450 de trepte este, mai degraba, opera misteriosului Dracula, care, prevazind parca exodul care urma sa fie, a gindit niste vami care sa-i trieze pe impatimiti. Pentru drumetul singur, urcusul e prilej de ginduri. Nici jivina, nici oameni, doar frunzele picate din copaci, si betonul cenusiu si monoton. Fix la cea de-a 500-a treapta intilnesti primul om, un soldat din echipa acelora care pazesc barajul. “Nu-i pericol in sus! Urcati fara grija”. Spre virf, destul de tirziu cit sa simti adrenalina, dar suficient de aproape incit sa nu te apuce disperarea, peisajul incepe sa se diversifice si apare casuta micuta, facuta din lemne, locuinta cavalerului ramas paznic al acestei cetati, Pompiliu Stan.

Paznicul misterelor lui Dracula
“Numai de vreo 33 de ani lucrez la cetate”, glumeste batrinul, a carui conditie fizica este de invidiat, judecind ca in toate aceste zile a urcat si a coborit sistematic sirul nesfirsitelor trepte, un mic antrenament obligatoriu inaintea monotonelor zile de munca. Are 61 de ani si le-a fost gazda tuturor, incepind de la excursionisti pina la americani ciudati (care nu voiau sa conceapa in ruptul capului ca nu-i nici o creatura bautoare de singe in zona) sau ziaristi in cautare de senzational. Vin mai ales de la posturi straine de televiziune. Unii vor sa prinda misterul, filmind la cele mai insolite ore, de la crepuscul pina la cele mai tirzii ore din noapte. “Ei cauta vampiri, dar eu le spun foarte clar adevarul. Poenari este o cetate de aparare si refugiu a lui Vlad Tepes (1456-1462 - a doua domnie a lui Vlad Tepes). Tot materialul de constructie a fost scos de jos de la riu si dat din mina in mina pina la virf, iar caramida a fost adusa de la cetatea din satul Corbeni, comuna Poenari”. Dupa ce treci de copacii pe care diversi indragostiti
s-au gindit sa-i lase lui Dracula o marturie a trainicelor lor sentimente, apar cascada de caramizi rosii, care se revarsa din ziduri peste barele de metal moderne, si lampile ruginite care lumineaza la vreme de noapte.