Este volumul maxim de aer ce pote fi ventilat prin plămâni în timpul unei respiraţii de maximă amplitudine, respectiv după un inspir profund urmat de un expir forţat. Valoarea medie a CV normale este de 3500 – 3800 ml, cu variaţii importante în funcţie de vârstă, sex, efort, stări patologice, etc. Pentru a obţine valoarea reală a capacităţii vitale este necesară corecţia BTPS, în funcţie de temperatură, presiune şi saturaţii cu vapori de apă. Când CV nu poate fi determinată spirografic sau gazometric, se recurge la calculul teoretic al acesteia, în funcţie de talie, vârstă şi greutate.

VOLUMUL EXPIRATOR MAXIM PE SECUNDĂ (VEMS)

VEMS se obţine în timpul unui expir forţat maxim, după un inspir profund. Volumul de aer expirat în prima secundă reprezintă aproximativ 2800 – 3000 ml. Depinzând de capacitatea vitală, forţa musculară şi permebilitatea căilor repiratorii, VEMS oferă indicaţii utile asupra funcţiei ventilatorii pulmonare.
Raportul dintre VEMS şi CV poartă numele de indice Tiffeneau, sau indice de permeabilitate bronşică, cu valoare subunitară de 0,7 – 0,8.
Determinarea acestor volume şi debite ventilatorii oferă indicaţii valoroase asupra randamentului respirator şi a eventualelor tulburări de ventilaţie. Referitor la randamentul respirator, primenirea întregii cantităţi de aer alveolar se realizează în condiţii normale în aproximativ 1 min. În tulburările ventilatorii de tip obstructiv (astm bronşic), scad CV şi indicele Tiffeneau, în timp ce VR creşte peste 35%. În tulburările ventilatorii de tip restrictiv (fibroze pulmonare) scad atât CV, cât şi VR. În afara disfuncţiilor ventilatorii de tip obstructiv, restrictiv sau mixt, variaţii ale volumelor şi debitelor ventilatorii apar în funcţie de vârstă, de starea de veghe – somn, repaus – activitate, temperatură, etc.


ASTMUL BRONŞIC

Caracterizat prin reactivitatea crescută a căilor aeriene inferioare la diferiţi stimuli; episodic, cu obstrucţie reversibilă; poate varia ca severitate de la uşor, fără a limita activitatea pacientului, la sever şi potenţial letal. Obstrucţia care persistă timp de cîteva zile sau săptămâni este cunoscută sub denumirea de status astmaticus.

PATOGENIE Cauza subiacentă a hiperreactivităţii din astm este necunoscută, dar se consideră că inflamaţia căilor aeriene joacă un rol patogenic fundamental. Reactivitatea căilor aeriene poate varia în intesitate, iar fluctuaţiile se corelează cu simptomatologia clinică. Factorii care amplifică reactivitatea arborelui bronşic sunt numeroşi: alergeni, medicamente, factori de mediu, stimuli profesionali, infecţioşi, legaţi de efort, emoţionali. Printre cei mai frecvent incriminaţi se numără alergenii din aer, aspirina, agenţii beta-blocanţi adrenergici (de ex. propranolol, timolol), sulfiţii din alimente, poluarea aerului (ozon, bioxid de azot) şi infecţiile respiratorii.

Abordarea pacientului

Anamneza. Simptome: wheezing, dispnee, tuse, febră, expectoraţie, alte afecţiuni alergice. Posibili factori precipitanţi (alergeni, infecţii etc.); crizele de astm apar adeseori noaptea. Răspunsul la tratament. Evoluţia crizelor precedente (de ex. necesitatea spitalizării, tratament cu corticosteroizi).