Urechea este organul auzului şi al echilibrului. Numai vertebratele au urechi. Nevertebratele ca insectele nu au urechi dar au alte organe care au funcţii similare. Cea mai complexă şi mai dezvoltată este urechea mamiferelor.

1. Structura urechii umane

Ca şi urechea altor mamifer, urechea umată este compusă din trei secţiuni: urechea internă, medie şi internă. Urechea externă şi medie au numai funcţie de auz, dar urechea internă are rol de auz şi de echilibru.

A. Urechea externă

Urechea externă este alcătuită din pavilion şi canalul auditiv extern. Pavilionul este partea curbă a urechii ataşată de ureche de mici ligamente şi muşchi. El este compus din cartilagii, iar forma lui ajută la colectarea undelor sonore din aer. Lobul urechii, care se află în partea inferioară a pavilionului, este formată din ţesut gras.
Canalul auditiv extern, care este lung de aproape 3 cm, este un coridor tubular cu păr delicat şi glande mici care produc o secreţie asemănătoare cu ceara, denumită cerumen. Canalul se întinde de la pavilion până la timpan, o membrană rotundă cu un diametru de aproximativ 10 mm. Vibraţiile timpanului trimit undele sonore mai departe în ureche ureche unde sunt procesate şi preparate pentru transmisia către creier. Cerumenul din canalul auditiv extern reţine praful şi mizeria care altfel ar ajunge pe timpan care nu ar mai vibra.
Cele două treimi interioare ale canalului auditiv extern sunt protejate de osul temporal, care protejează şi urechea medie şi internă.

B. Urechea medie

Timpanul separă urechea externă de urechea medie. Un tub mic numit trompa lui Eustachio conectează urechea medie şi nasul. Trompa lui Eustachio ajută la menţinerea timpanului intact prin egalizarea presiunii dintre urechea medie şi externă.
Urechea medie este o cameră mică umplută cu aer, care se extinde vertical pe aproape 15 mm şi aproape pe aceaşi distanţă pe orizontală. In această cameră există trei oscioare. Numele Latin şi numele comun al acestor oase provin din forma lor. Ele se numesc malleus sau ciocanul, incus sau nicovală şi stapes sau scăriţa, care este cel mai mic os din corp, fiind mai mic decât un bob de orez.
Ciocanul este înglobat parţial de timpan, iar scăriţa este lipită de fereastra ovală, o membrană care separă urechea internă de cea medie. Vibraţiile timpanului mişcă ciocanul. Mişcarea ciocanului mută nicovala, care la rândul ei mişcă scăriţa. Când sunetele trec de la o zonă relativ mare a timpanului prin acese oase care au o suprafaţă mai mică, forţa lor este concentrată. Această concentraţie amplifică sunetul cu puţin înainte ca el să treacă de fereastra ovală.

C. Urechea internă

Lanţul de oase din urechea medie duce la structurile înfăşurate ale urechii interne, sau la labirint care conţine organele auzului şi echilibrului. Cele trei structuri principale are urechii interne sunt melcul, vestibulul şi cele trei canale semicirculare.
Melcul este un tub încolăcit care seamănă cu cochilia unui melc. Melcul este împărţit în trei canale pline cu lichid: canalul vestibular, canalul cohlear şi canalul timpanic. Canall cohlear şi canalul timpanic sunt separate de membrana basilară. În membrana basilară este un organ în formă de spirală numit Corti. Celulele senzitive din Cortin au mii de cili care primesc vibraţiile de la urechea medie şi le trimit la creier prin nervul auditiv. În creier sunt recunoscute şi interpretate ca sunete diferite.

2. Auzul

Sunetul este o serie de vibraţii care se mişcă ca undele prin aer sau alte gaze, lichide sau solide. Detecţia acestor vibraţii se cheamă auz. Detectarea vibraţiilor prin pământ sau apă este to auz. Unele animale pot detecta vibraţii care trec numai prin pământ, iar altele care trec numai prin apă,
Omul poate auzi vibraţiile trecând prin gaze, solide şi lichide. Câteodate undele sonore sunt transmise urechii interne printr-o metodă numită conducerea osului. Spre exemplu, oamenii îşi aud vocea parţial prin condecerea osului. Vocea face ca osul capului să vibreze iar aceste vibraţii stimulează direct celulele senzitive din urechea internă.
Oamenii aud, de obicei, prin detectarea undelor sonore aeriene care sunt colectate de pavilion. După ce sunt captate, undele sonore trec prin canalul auditiv extern şi ajung la timpan pe care îl fac să vibreze. Vibraţia timpanului este apoi transmisă şi amplificată de cele trei oscioare, ajungând la scăriţă. Scăriţa apasă pe fereastra ovală. Această presiune mişcă lichidul din melc. Schimbările alternate de presiune în fluidul canalului face ca receptorii cu cili să se excite şi ca semnalul nervos să se formeze.
Urechea umană poate să perceapă o gamă foarte largă de intensităţi. Cel mai mic sunet audibil fiind de un trilion de ori mai mic decât un sunet puternic care să cauzeze dureri, Intensitatea unui sunet se măsoară în decibeli. Cel mai mic sunet pe care urechea umană poate să îl audă este de 0 decibeli, iar sunetele dureroase sunt cele peste 140 dB.
În afară de intensitate, urechea umană poate detecta şi înălţimea sunetului, care este legat de frecvenţa de vibraţii, saun numărul de unde sonore care ajung la ureche într-o anumită perioadă de timp. Cel mai mare varietate de frecveţă este de la 15 până la 20.000 Hz. Pentru că urechea umană nu poate auzi sunetele de frecvenţă mică, sunetul inimii nu se poate auzi. La celălat capăt, un sunet înalt de 30.000 Hz nu poate fi auzit de oameni dar poate fi auzit de câini.

Referatul Urechea si sunetele - fizica pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.