UITAIREA - CE ESTE ŞI CUM O COMBATEM?



Faptul că nu toate cunoştinţele, informaţiile pe care le achiziţionăm sunt păstrate şi reactualizate este foarte răspândit, de aceea şi foarte cunoscut. Este ştiut că multe dintre datele experienţei noastre anterioare se diminuează, se dezagregă, dispar din mintea noastră. Intervine aşa-numitul fenomen al uitării care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul păstrării. Deşi, la prima vedere, s-ar părea că uitarea este un fenomen relativ simplu, în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Încă cu mulţi ani în urmă, el a constituit preocuparea de seamă a multor cercetători psihologi, preocupaţi îndeosebi de creşterea potenţelor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facultăţi umane. În legătură cu uitarea, noi vom stărui doar asupra câtorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor întrebări.
Aşadar: Ce este uitarea? Oricât s-ar părea de ciudat, uitarea este, în anumite limite, un fenomen natural, normal şi mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, că uitarea este "înscrisă în legile omeneşti". Aşa cum un depozit de materiale s-ar umple, în condiţiile supraîncărcării lui nedând posibilitatea de a se depozita şi alte materiale, tot aşa şi depozitul memoriei s-ar putea supraîncărca, n-ar da posibilitatea individului să păstreze noi şi noi cunoştinţe, ca urmare a experienţelor curente şi recente de viaţă. De aceea, uitarea intervine ca o supapă care lasă să se scurgă, să se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitări puse în faţa individului. În raport cu memoria care tinde, după cum am văzut, spre fixarea şi păstrarea informaţiilor, uitarea este un fenomen negativ. În schimb în raport cu necesităţile practice, cu solicitările cotidiene, ea este un fenomen pozitiv şi aceasta deoarece uitarea treptată, graduală a anumitor informaţii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acordă acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automişca fără a fi stânjenit de ceea ce ar fi "prea mult" şi mai ales de "prisos”. Uitarea este cea care acordă memoriei caracterul ei selectiv, căci, datorită ei, noi nu păstrăm si nu reactualizăm absolut