Deturnarea unui avion, luarea de ostateci au devenit în această a doua jumătate a secolului XX fapte diverse, la fel ca şi agresarea bătrânilor, uciderea de copii, violurile sau atacurile unor indivizi izolaţi în plină stradă, uneori chiar în public.
Fără îndoială, este vorba despre fapte caracteristice ale unui aceluiaşi climat de violenţă, iar opinia publică le distinge cu greu de crimele de drept comun, aşa cum se pierd şi legiuitorii oricărei apartenenţe care au încercat, şi încearcă, să definească terorismul.
Este interesant, de exemplu, de citit într-o poliţă de asigurare: “Sunt excluse doar accidentele ocazionate de:
- război străin; asiguratul trebuie să facă dovada că sinistrul rezultă dintr-un alt fapt;
- război civil, mişcare populară, revoltă, un act de terorism sau de sabotaj comis în cadrul acţiunilor concertate de terorism sau de sabotaj, o grevă: asiguratul trebuie să facă dovada că sinistrul rezultă dintre aceste fapte.”

Dar oare dovada adusă în acest ultim caz ajunge să prezinte revendicarea unei oarecare “Armate Roşii”?

Poate că putem, într-o primă etapă, să distingem diferitele forme de violenţă, diferitele planuri pe care ea se exercită sau poate să se exercite, cu scopul de a preciza mai bine subiectul studiului nostru.
A teroriza nu înseamnă a terifia, a lovi cu teroare, ci, după dicţionarul Littre: “A stabili terorismul, domnia terorii.” Nu este vorba deci de o acţiune scurtă, limitată în timp, ci de o strategie asigurată de o anumită continuitate. Terorismul este deci folosirea sistematică a terorii.
Littre precizează ... “în timpul Revoluţiei franceze, teroriştii erau agenţii sistemului Terorii... după părerea lui, partizanii lui Gracchus Babeuf care au fost destituiţi sub numele de terorişti”.
Căci, în mod straniu, diferiţii lexicografi nu reţin decât un singur exemplu din istoria omenirii, şi pentru ei unicul, Teroarea: această scurtă perioadă de doi ani începută la 10 august 1792, care a marcat începutul violenţelor de stradă la Paris, a durat până pe 9 thermidor 1794, când un nou val de sânge a încercat să şteargă urmele furtunilor care trecuseră. Se vor găsi nostalgici ai acestui trecut însângerat care să îndrăznească să comemoreze bicentenarul?
Dar omenirea a cunoscut, şi cunoaşte, de la o civilizaţie la alta, aceste omoruri ce nu au caracterul instituţionalizat al războaielor - de aceea trebuiesc precizate limitele acestei “instituţii”- şi aceste sisteme de guvernare în care teroarea rămâne singurul mijloc de a exista, de a domni deasupra spinărilor zdrobite de atâta aplecare şi deasupra conştiinţelor adormite sau moarte.
Dacă lexicografii secolului trecut făceau dintr-o perioadă precizată a istoriei o situaţie exemplară a Terorii, este puţin probabil ca astăzi ei să fie urmaţi de către specialiştii unei anumite sociologii politice. Deoarece aici vine să joace un rol maniheismul naiv, variabil în deciziile sale, dar întotdeauna la fel de peremptoriu, ce constituie baza multor filosofii ale istoriei.

Terorismul a apărut, aici sau acolo, depăşind divergenţele armatelor pentru a târî, în spatele cortegiului de învingători, locuitorii unei cetăţi aduşi la stadiul de sclavi, abandonaţi printre ruine, trecuţi prin sabie sau orbiţi - cu scopul de a “servi drept exemplu” altor cetăţi care vor prefera atunci să se supună.
Poate că putem spune că înfruntarea dintre două armate inamice reprezintă un război, iar invadarea unui teritoriu un scop posibil al războiului, dar masacrul populaţiei civile, oricare ar fi forma sa, ca şi orice atingere adusă bunurilor şi libertăţii sale, ţin de terorism.
Dacă oamenii intră în luptă deschisă împotriva unei armate de ocupaţie, ei nu fac decât să prelungească războiul pe un alt teren şi sunt, din această cauză, combatanţi, oricare ar fi însemnele, uniforma lor, sau lipsa uniformelor. Ei nu devin terorişti decât dacă se dedau unor acţiuni de intimidare împotriva populaţiei civile cu scopul de a exercita presiuni asupra unui guvern pentru a-şi atinge scopurile.
În interiorul unei ţări, între oamenii uniţi prin legăturile cetăţii, nu poate exista un război civil; iar legăturile cetăţii, dacă trebuiesc desfăcute după o criză gravă, ar trebui să poată fi desfăcute în urma unei consultări politice.
În realitate însă, foarte repede, cele două facţiuni prezente au recurs la terorism ca la un arbitraj suprem, ce are la capătul său domnia Terorii.
Ceea ce noi numim terorism înglobează violenţele comise de către unul sau mai mulţi indivizi împotriva unor victime arbitrar alese, cu scopul unic de a afirma o putere, o voinţă de dominaţie, prin frică, prin teroarea ce devine repede contagioasă pentru întreaga populaţie.

Referatul Terorismul - alte pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.