În scabie, parazitul infestant este un acarian – Sarcoptes scabiae – care poate fi prezent la toatã familia sau poate afecta numai un individ. Manifestãrile debuteazã adesea cu un prurit intens, extrem de neplãcut. Leziunile de grataj se pot suprainfecta secundar.
În majoritatea cazurilor, pe corp se gãsesc putini paraziti, dar, în situatii de imunodeficientã, numãrul acestora poate ajunge la câteva mii, rezultând forma crustoasã sau norvegianã de scabie.

CICLUL DE VIATA AL PARAZITULUI
Femela acarian si excrementele sale provoaca, probabil, cele mai mult simptome. Aceasta isi sapa
adaposturi in piele, preferand zone moi si cutate, cum ar fi santurile interdigitale, organele genitale
externe, precum si sanii – la adulti, si picioarele - la copii si sugari.
Ea avanseazã cu 2-3 mm pe zi, lãsând în urmã un traiect sinuos presãrat cu ouã. Larvele eclozeazã dupã câteva zile si se târãsc la suprafata pielii, unde încep sã-si sape propriile santuri, în jurul foliculilor pilosi. Apoi, larvele se transformã în nimfe. Fertilizarea are loc fie în santurile în care se ascunde femela, fie la suprafata tegumentului.
Acest ciclu de viatã dureazã circa 2 sãptãmâni.
Transmiterea scabiei are loc prin contact direct si se crede cã necesitã aproximativ 15 minute.

TABLOU CLINIC
Pruritul este simptomul de debut si, în cazul unei prime infestãri, poate apãrea si la 3 sãptãmâni dupã contractare. În reinfestãrile ulterioare, manifestãrile clinice pot apãrea dupã numai câteva zile. De obicei, pruritul este mai intens noaptea.
Desi localizarea cea mai frecventã este la mânã, leziunile de scabie pot fi gãsite în toate locurile cu piele glabrã si finã. La sugar, aceasta înseamnã tot corpul, inclusiv pe fatã, dar mai frecvent pe picioare.
Pielea prezintã numeroase solutii de continuitate ca urmare a gratajului intens, iar infectia secundarã a leziunilor poate modifica aspectul eruptiei.
Leziunile rosiatice liniare tipice, care urmeazã santurile sãpate de acarieni în epiderm, pot fi destul de greu de depistat, mai ales dacã pacientul se prezintã târziu la medic.
În acest caz, pe tegumente se observã mai degrabã niste noduli de culoare brunã-rosiaticã. La pacientii imunocompromisi, acestia conflueazã în plãci mari erite-mato-scuamoase. În unele cazuri, poate exista o reactie de tip urticarian si eczematos.

DIAGNOSTIC
În asistenta primarã, diagnosticul este aproape întotdeauna clinic, fiind sugerat de anamnezã (contact strâns cu o persoanã infestatã).
Uneori, medicul generalist poate observa semnul caracteristic al santului acarian la nivelul spatiilor interdigitale si al încheieturii mâinii.
Pentru confirmarea de laborator, se colecteazã pe lamã material de deasupra unei leziuni suspecte.
Femela acarian are în jur de 0,5 mm si este greu vizibilã cu ochiul liber.

TRATAMENT
Primul pas este sã se explice pacientilor în ce constã boala si cum se transmite. Al doilea este identificarea contactilor intimi.
Urmeazã prescrierea tratamentului, cu indicatii detaliate privind administrarea. Pentru vindecarea completã si prevenirea recãderilor, este important ca aceasta sã se facã cu atentie si seriozitate.
Asistentele de ocrotire asigurã un suport educational important pentru familiile cu copii prescolari, iar asistentele medicale de la scoalã – pentru copiii mai mari. Acestea le pot face pãrintilor recomandãri practice, le pot oferi materiale informative si le pot rãspunde la diferite întrebãri, cum ar fi necesitatea izolãrii din colectivitate a copilului.
Tratamentul topic
Preparatele topice constituie baza tratamentului. Acestea trebuie aplicate pe tot corpul, de la gât în jos (Tabelul 3).
Actualmente, nu se mai considerã necesar ca aplicatia sã se facã dupã o baie fierbinte, aceastã practicã ducând la cresterea absorbtiei (si deci a toxicitãtii) sistemice.