• Preliminarii
Abordarea fenomenului simbolist românesc implică, evident, examinarea modului specific de manifestare, receptarea curentului fiind posibilă pentru că o serie de condiţii interne au făcut imperioasă apariţia lui, într-un anumit stadiu al evoluţiei poeziei, în împrejurări ce impuneau o înnoire a liricii.
La noi simbolismul ia naştere într-un moment aproape sincronic celui european – spre deosebire de clasicism şi romantism, ale căror ecouri apar la oarecare distanţă în timp – şi are şansa de a găsi o literatură română “europenizată” deja ca spirit.
• Contextul istoric şi cultural
După recunoaşterea internaţională a Independenţei, România s-a integrat într-un proces de modernizare în toate domeniile, încercând arderea etapelor intermediare, pentru a reduce decalajul care o separa de modelul occidental. Într-un asemenea context, orizontul cultural a căpătat noi dimensiuni, oraşele devenind focare ale efervescenţei spirituale, în care activau intelectuali de factură nouă, preocupaţi de sincronizarea cu tendinţele moderniste europene. Este firesc, în consecinţă să se nască o poezie a oraşului, împrospătarea materialului lexical şi imagistic fiind simţită ca un imperativ izvorât necesitatea de racordare la atmosfera artistică a vremii.
• Evoluţia curentului în literatura română. Particularităţile simbolismului românesc
“Receptat în condiţii de paralelism şi transformat progresiv” , potrivit realităţilor sociale, dimensiunii spirituale şi tradiţiei proprii, simbolismul românesc “nu a fost o simplă variantă a celui francez” ci a avut o evoluţie marcată de specificitatea lui naţională.
O primă notă particulară, care-l diferenţiază de curentul din Franţa o reprezintă faptul că, la noi, simbolismul nu a apărut ca reacţie faţă de o anumită orientare strict artistică şi n-a urmărit, în consecinţă, doar înlocuirea unui tip de artă literară prin altul. “Arogându-şi dreptul de a vorbi în numele, nu doar a unui ideal artistic oarecare, ci chiar în numele Artei”, el nu numai că nu a respins parnasianismul, dar l-a şi încorporat, manifestările parnasiene coexistând (chiar în opera aceluiaşi scriitor) cu cele simboliste, acesta fiind, probabil, aspectul “cel mai şocant al eclectismului” .
Afirmându-se într-o perioadă de epigonism liric, de domnie a platitudinilor ridicate la rang de literatură, de sămănătorişti, curentul s-a aflat “la răspântie de tendinţe şi orientări” , încrucişându-se cu mişcări novatoare – parnasianismul şi naturalismul – sau asimilându-le pe cele vechi – romantismul. Chiar dintre simbolişti, unii au susţinut că mişcarea lor nu e altceva decât “tradiţionalul” romantism, iar exegeţii au acreditat ideea unui neoromantism, mai preocupat de specificitatea artei.
Tendinţa modernă de intelectualizare a liricii, de exprimare a ideii printr-un limbaj fluid, apt să comunice prin metaforă şi simbol raporturile insesizabile ale omului cu universul, este inaugurată de revista “Literatorul”. Această prima etapă din istoria curentului, situată la sfârşitul secolului al XIX-lea este dominată de activitatea de teoretician a lui Alexandru Macedonski, ale cărui eforturi au în vizor, mai ales, crearea unei şcoli de poezie nouă. În articolul de analiză intitulat “Despre logica poeziei”, publicat în 1880, în primul an de apariţie a “Literatorului”, sunt formulate idei ce anticipează teoriile lui Mallarmé.
Nu numai că se fac apropieri între muzică şi poezie – “arta versurilor nu e, nici mai mult, nici mai puţin, decât arta muzicii” – dar este susţinută argumentat deosebirea de structură dintre poezie şi proză. Prin acestea, poetul îşi atrage meritul de a fi considerat nu doar primul teoretician al simbolismului românesc, ci şi printre “cei dintâi din literatura universală” , dat fiind că revistele simboliste apar în Franţa după 1880. Mentorul “Literatorului” nu se îndoieşte că “poezia viitorului nu va fi decât muzică şi imagine – aceste principale şi eterne sorginţi ale ideii”, după cum afirmă în “Poezia viitorului”, din 1892, adevărat manifest prosimbolist în care transpar ecourile principiilor instrumentaliste susţinute de René Ghil.
Animat de aceste convingeri, Macedonski defineşte caracterele specifice curentului, relevând atribuirea unor valori muzicale semnelor grafice, stârnirea de imagini şi senzaţii prin intermediul formei, crearea de ritmuri noi şi transformarea celor existente spre a ajunge la “muzică, imagine şi culoare”, singura poezie adevărată.
Îşi arogă chiar, în articolul “În pragul secolului” poziţia de inovator pe plan european: “Belgienii, şi se poate zice cu mândrie şi despre unii din români, dacă n-au fost tocmai ei precursorii mişcării, au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme întinderea strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei viitorului. Maeterlinch, Rodenbach, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand Séverin şi alţii încă – cei patru întâi citaţi, astăzi deja iluştri – au avut onoarea, împreună cu mine să ia parte, acum 12 ani, la mişcarea provocată din Liège, de revista Wallonie, al cărei energic şi valoros director era d-l Albert Mockel” .
Dinamizând climatul poetic prin ideile novatoare, referitoare la lărgirea domeniului liricii, diversificarea tehnicii artistice,fiind şi iniţiatorul versului liber (in “Hinov”) înainte de Kahn şi Laforgue şi teoreticianul muzicii versului înainte de René Ghil, Alexandru Macedonski a imprimat dorinţa de a face simbolism tinerilor M. Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Traian Demetrescu şi alţii.

Referatul Simbolismul Romanesc-STUDIU DE CAZ - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.