Apărut în Franţa, ca reacţie la estetica parnasianismului şi a naturalismului, apoi în toată Europa, într-o epocă, prin definiţie, conflictuală, simbolismul delimitează trecerea de la discursivitatea şi narativitatea tradiţională la concentrarea expresiei, printr-un limbaj poetic mai nuanţat, consemnând triumful total al lirismului.
• Cadrul istoric
Expresie a stării de spirit generate de problemele complexe ale dezvoltării societăţii moderne, în Occident, în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea, simbolismul îşi găseşte temeiul ontologic şi axiologic “într-un protest împotriva existenţei sociale moderne şi a unei concepţii pozitiviste asupra universului” . Efectele crizei societăţii franceze, sentimentul declinului, copleşitor mai ales după prăbuşirea politico-militară din 1870-1871, accentuarea spiritului filistin, în cadrul celei de -a Treia Republici, ca şi sfârşitul tragic al comunarzilor sunt elemente care şi-au pus amprenta asupra psihologiei generaţiilor tinere, determinându-le să trăiască un nou “mal de siècle”.
Ajungând la convingerea că puterea de cunoaştere raţională a omului este parţială şi progresivă, că esenţa realităţii nu se lasă dezvăluită integral, că dincolo de datele simţurilor există o realitate inaccesibilă, misterioasă, mişcarea îşi propune să fie o strategie artistică de depăşire a aparenţelor patronate de raţiune.
• Necesitatea înnoirii liricii
Se impune, cu necesitate, un nou sens de dezvoltare a lirismului, care presupune o convergenţă a forţelor poetice spre o poezie de cunoaştere, în sensul intuitiv al acestui cuvânt. Din acest punct de vedere, versul lui Jules Laforgue “La arme, cetăţeni! Nu mai există raţiune!” poate fi considerat un moto emblematic consolidat, în bună măsură, şi de intuiţionismul bergsonian, ivit în aceeaşi epocă şi devenit temei filosofic al esteticii simboliste.
• Antiparnasianismul
În acest context istoric, social şi cultural complex se produce în poezie reacţia antiparnasiană. Cultivând “arta pentru artă”, reprezentanţii parnasianismului: Leconté de Lisle, Théodore de Banville, precum şi emulii lor mai tineri, José Maria de Heredia, Cattuelle Mendès, Sully - Prudhomme, acordă o atenţie maximă exerciţiilor de pură virtuozitate tehnică. Atitudinea impersonală, natura obiectivată a lirismului, care le sunt caracteristice impun un vers eminamente plastic, de o fastuozitate rece, deosebit prin rigoarea canonică şi prin expresia cizelată.

• ”Poeţii blestemaţi”
În jurul anului 1880 reacţia contra retorismului romantic şi a impasibilităţii parnasiene este exprimată, în poezia franceză, îndeosebi de cercul “poeţilor blestemaţi”, căruia îi aparţineau, în afară de Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stépahane Mallarmé şi Villiers de L’Isle Adam, Tristan Corbière, Isidore Ducasse ş.a. Această orientare poetică marcată de fascinaţia anumitor laturi ale operei lui Baudelaire (urâtul, groaza, descompunerea, demoniacul, spleenul, macabrul) continuă sub o nouă denumire, cea de “decadentism”.
• Decadenţii. Stilul decadent
Considerând starea de spirit decadentă drept “cea dintâi manifestare a spiritului simbolist”, Pierre Martino explică astfel provenienţa termenului: “Decadent este un cuvânt nou, poate creat după lectura unui sonet, unde Verlaine, evocând imaginile decadenţei romane, vorbea despre langoarea sa, despre dezgustul său faţă de acţiune, despre certitudinea că nimic în viaţă nu valorează oboseala de a trăi” .
Théophile Gautier, punând accentul pe insolitul modernităţii lui Baudelaire, în prefaţa volumului “Les fleurs du mal” rezumă pentru prima dată atributele stilului zis “de decadenţă”: ,,... stil ingenios, complicat, savant, plin de nuanţe şi de căutări, împingând mereu mai departe limitele limbajului, luând culori din toate paletele, notele tuturor claviaturilor, străduindu-se să redea gândul, în ceea ce are mai inefabil şi forma în contururile ei cele mai vagi şi lunecătoare, ascultând, pentru a le traduce, confidenţele subtile ale nevrozei, mărturiile pasiunii îmbătrânite care se depravează, ca şi halucinaţiile bizare ale ideii fixe, bătând în nebunie.” .
Cei grupaţi în jurul lui Verlaine editează şi o revistă (“Le Decadent”), în care Anatole Baju sintetizează direcţiile “decadentismului modern”. După cum conchide A. Marino, în studiul dedicat fenomenului, decadenţii sunt “scriitorii rebeli ai epocii, tinerii «furioşi» ai deceniului 1880-1890, singularizaţi, agresivi, excesivi, cu o bună doză de emfază şi cabotinism, câştigaţi integral principiului artei «moderne»” .
• Simbolismul
Momentul în care mişcarea simbolistă ia cunoştinţă de sine şi se constituie în şcoală este legat de numele lui Jean Moréas.La 18 septembrie 1886 acesta publică în suplimentul literar al revistei “Le Figaro” un manifest în care propune denumirea de simbolism pentru dimensiunea poetică dominantă a epocii, remarcând că“... le pretendus décadents cherchent avant tout le pur concept et l’ététernel symbole...” .

Referatul SIMBOLISMUL-STUDIU DE CAZ - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.