Încercând sã dãm o definiţie a comunicãrii, a fost nevoie sã prezentãm concepte, teorii, ipoteze, alternative psihoneurofiziologice şi nu avem pretenţia unei abordãri exhaustive. Dacã dorim sã pãtrundem în adâncime, în interrelaţiile umane pentru a înţelege scopul, mijloacele, felurile comunicãrii umane ne simţim datori sã prezentãm, mãcar succint, aceastã radiografie a relaţiilor, cu regulile lor, cu exemplificãri pentru o posibilã adecvare a conduitelor umane.
Regulile pe care le-am prezentat generic în paginile anterioare ca modusuri de rãspuns guverneazã acţiunile, opţiunile, atitudinile noastre şi chiar se inserã în viaţa noastrã intimã.
Dificultatea de pãtrundere a interrelaţiilor umane în complexitatea şi dinamicitatea lor ne obligã la o sistematizare a domeniilor în care se resimte efectul regulilor formale sau informale, traversând vârste, culturi, medii sociale diferite, cãpãtând nuanţe deosebire la femei şi bãrbaţi. Ca atare, noi încercãm sã facem o secvenţiere a fenomenului complex care este COMUNICAREA şi care este prezentã atât în relaţiile de muncã, în relaţiile intime dintre prieteni, în relaţiile dintre soţi, relaţii de familie etc.
Aceste secvenţe se referã la:
* Comunicarea şi relaţiile între prieteni
* Comunicarea şi relaţiile cuplului
* Comunicarea şi relaţiile de convieţuire
* Comunicarea şi relaţiile dintre soţi
* Comunicarea şi relaţiile intrafamiliale (pãrinţi-adolescenţi)
* Comunicarea şi relaţiile profesionale (şef-subordonat)
* Comunicarea şi relaţiile profesor-elev
* Comunicarea şi relaţiile medic-pacient
* Comunicarea şi relaţiile cu vecinii.
4.1. COMUNICAREA ŞI RELAŢIILE ÎNTRE PRIETENI
Dicţionarele definesc prietenul drept „persoana care susţine o altã persoanã, ori o ajutã direct, încurajând-o, având între ele relaţii de bunãvoinţã reciprocã".
Prietenia nu se stabileşte şi nu se dizolvã în cele mai multe culturi de pe glob printr-un ceremonial deosebit, aşa cum ar fi cãsãtoria.
Prietenia ca interrelaţie umanã nu depinde de legãturile profesionale, nu se raporteazã la sisteme de obligativitate şi nici nu este impusã ca în cazul relaţiilor de comunicare pe care le avem cu rudele. Prietenii sunt persoane care se simpatizeazã unul pe altul şi se bucurã sã fie împreunã în anumite ocazii sã rezolve anumite acţiuni. Prietenia este totalmente voluntarã ca atitudine a unei persoane faţã de alta şi de aceea nici regulile nu sunt foarte stricte privind cine sunt prieteni şi ce realizeazã împreunã.
Ca sã putem enunţa unii itemi de esenţã privind o posibilã comunicare interumanã, modalitãţile prin care se distinge prietenia şi ce anume o susţine dorim sã accentuãm unele aspecte psihosociale.
Prietenia capãtã aspecte variate care diferã în funcţie de vârstã, sex şi statut socio-profesional. Oamenii par sã ştie ce înseamnã prietenia, ea este perceputã ca un fapt obişnuit, veche de când lumea, iar studiile efectuate au ajutat la diferenţieri şi apropieri conceptuale şi practice.
Rãspunsurile la chestionare privind înţelesul conceptului prietenie - ca mod de interrelaţionare umanã variatã de la o culturã la alta. Astfel, prietenii sunt oameni care se plac, sunt cei a cãror companie le oferã satisfacţii, sunt cei care îşi împãrtãşesc activitãţile şi interesele, sunt cei care se ajutã şi se înţeleg, sunt cei în care ai încredere, sunt cei pe care te poţi baza oferindu-ţi un suport emoţional, sunt cei în compania cãrora te simţi relaxat, confortabil. Prietenia are grade diferite de intimitate: de la simple „cunoştinţe" pânã la prietenul cel mai bun „intim". De obicei avem multe „cunoştinţe", mai puţini „prieteni apropiaţi", iar „prieteni intimi" şi mai puţini, clasificare în care rãmâne discutabil nivelul de apropiere între parteneri.
Diferenţele de apreciere a prieteniei sunt în funcţie de sex, de zona în care ne formãm prietenii (activitate profesionalã, rude, familie).
Bãrbaţii sunt prieteni cu cei care întreprind ceva împreunã: acţiuni, afaceri, plãcerea jocurilor sportive etc.
Femeile apreciazã prietenia dupã modul în care sunt ajutate emoţional şi sunt asigurate cã se pãstreazã secretele, confidenţele.
Încercând sã pãtrundem în acest domeniu delicat al comunicãrii afective, prietenia este influenţatã şi depinde de o serie de itemi individuali ai partenerilor aflaţi în aceastã ecuaţie beneficã dar şi de alţi itemi extraindividuali. Putem menţiona cã studiul prieteniei poate fi adâncit de psihologi când ea este abordatã drept un concept socio-uman care are la bazã o reţea invizibilã care se ţese între parteneri. Rolurile, importanţa şi efectele reţelei nevãzute în „ochiurile" cãreia se gãsesc prietenii sunt foarte variate. Legãturile sunt planificate în cadrul reţelei, iar comportamentul trebuie sã fie mãcar tolerant pentru ca relaţiile sã se consolideze.
Efectele reţelelor
> Existã mult mai multe „ciocniri" în reţelele care stau la baza prieteniei când sunt mai dense;
> Existã o mai mare presiune în ideea de a se conforma prieteniei, de a arãta mai multã conformitate la grup;
> Perechile de prieteni, cuplurile de îndrãgostiţi, soţi şi soţii rezistã împreunã dacã ambele persoane se distribuie în aceeaşi reţea;
> Subiecţii pot ajuta propria reţea dacã include amabilitãţi, ajutor specializat în plan medical, rezolvarea unor probleme concrete;
> Sãnãtatea mentalã a subiecţilor într-o reţea densã este mai bunã decât a altora, parţial pentru cã ei au optat pentru prietenie, care este în acelaşi timp sursã de ajutorare psiho-socialã;
> Ideile care se difuzeazã pot fi foarte diferite: filme, noutãţi, modã, politicã, medicamente, planuri profesionale etc.
Dupã Duck, S.W. şi Lea, M. (1982), întâlnirile regulate ale prietenilor au la bazã dorinţe, intenţii, gânduri similare, cadouri reciproce: unii vor sã fie utili, alţii pot sã arate cã pot fi amabili, la bazã fiind o atracţie individualã şi nu doar aparenţa fizicã mai ales abilitate şi competenţã socialã. Aceastã abilitate socialã este parte componentã a atracţiei personale care a fost în multe cercetãri abordatã, dar accen-tuându-se doar perspectiva atracţiei fizice a fot trecutã cu vederea.