Multiplicarea tipurilor de texte şi de limbaje care îşi dezvoltă trăsături caracteristice e o realitate culturală contemporană. Jargonul legat de utilizarea computerelor, de exemplu, se dezvoltă rapid şi invadează viaţa cotidiană, influenţând, cel puţin sub aspect lexical, vorbirea curentă (cu atât mai mult cu cât contactul cu calculatorul se petrece pentru mulţi tineri foarte devreme, cel puţin prin jocurile electronice). În acelaşi context globalizant, mesajele poştei electronice reinventează stilul epistolar. Limbajul publicitar – la început mai ales imitat după modele străine, devenind însă tot mai inventiv, tot mai adaptat structurilor limbii române – acţionează repetitiv, insistent, transmiţând altor tipuri de limbaje clişeele şi tiparele sale. Discursul religios, revenit în spaţiul public după o perioadă de marginalizare, încearcă diverse formule de modernizare şi de adaptare la contexte comunicative variate (şcoli, ziare, televiziune, Internet etc.), având la rândul său ecouri în alte discursuri. În programele de televiziune larg urmărite, ca şi în presa scrisă, diferite modele lingvistice străine coexistă cu tipare interne care beneficiază de prestigiul cultural al tradiţiei (preţiozitate, stil înalt, stil ştiinţific, literaturizare) – şi mai ales cu presiunea unei oralităţi familiare şi argotice care subminează barierele dintre scris şi oralitate, dintre spaţiul privat şi cel public.


1. Limbajul informatic şi al mediilor electronice

Limbajul informaticii reprezintă astăzi, nu numai pentru limba română, limbajul tehnic cu cea mai spectaculoasă ascensiune şi cu cel mai puternic impact asupra limbii comune. Rapiditatea cu care s-a răspândit şi s-a internaţionalizat, o dată cu tot mai larga folosire a computerului personal şi a Internetului (în România, procesul s-a accelerat vizibil după 1989) , oferă o instructivă ilustrare contemporană a schimbării lingvistice, în care se manifestă fenomene generale precum formarea cuvintelor, evoluţia sensurilor, împrumutul lexical şi calcul sintactic, interferenţa registrelor etc. Ca şi în alte limbi, importul terminologic din engleză a ridicat unele probleme de integrare lingvistică şi de standardizare.
Extinderea mediilor electronice – reţeaua Internet, poşta electronică – şi accesul tot mai multor persoane la ele influenţează dezvoltarea limbii contemporane nu numai prin adaptarea terminologiei specifice: situaţiile de comunicare nou apărute creează formule inedite de interferenţă între scris şi oralitate, între limbajul standard (uneori cu elemente tehnice) şi registrul familiar. În acest capitol sunt prezentate doar câteva observaţii privind aspectele tehnice şi terminologice ale fenomenului; trăsăturile epistolare ale mesajelor e-mail şi colocvialitatea limbajului folosit în listele de discuţii sau în alte spaţii similare din Internet vor fi dicutate în alte secţiuni (Stiluri epistolare, p. 179-192, respectiv Scriere şi oralitate, p. 278-289).
Adaptarea terminologiei

Limbajul informatic apare în mai multe ipostaze. În primul rând, există un lexic de specialitate, folosit în traduceri, articole ştiinţifice, tratate, manuale; acesta este supus de obicei unor eforturi terminologice: sunt căutate echivalenţe, sunt evitate, instinctiv sau programatic, unele barbarisme; nevoia de precizie şi de transparenţă internaţională acţionează însă de obicei în sens contrar, manifestân-
du-şi presiunea uniformizantă. S-a dezvoltat, apoi, şi un jargon al specialiştilor, mai puţin supravegheat, de folosinţă practică, în care amestecul lingvistic e mai puternic, iar formele hibride, simţite ca atare, capătă adesea conotaţii glumeţe. În fine, există zona, tot mai mare, de pătrundere a terminologiei în limba comună, cu inevitabile imprecizii, simplificări, lărgiri de sens: pentru acest fenomen interesul lingvistic şi cel al publicului larg sunt mai mari.
În limba română contemporană există termeni al căror statut de tehnicisme informatice este limpede; computer, soft, hard etc. Alte cuvinte au fost împrumutate recent din limbi în care se produsese deja o extindere a utilizării lor. Celebrul a implementa (engl. to implement) îşi datorează succesul sensului său informatic, care a creat o modă în economie, politică, jurnalism; în franceză şi în italiană, de exemplu, dicţionarele curente înregistrează împrumuturile respective (implémenter, respectiv implementare) exclusiv cu sensul lor informatic, dar în uzul curent apar şi sensurile lărgite.
Câteva observaţii despre stadiul actual al limbajului informatic românesc se pot face pornind de la un Dicţionar explicativ de calculatoare: Ban, Mireştean, Miclea, Miclea 1994 [1] . Unul dintre faptele lingvistice care atrag imediat atenţia este seria lexicală neologică foarte bogată constituită din verbe formate cu sufixul -a. Majoritatea sunt simple împrumuturi adaptate ale verbelor englezeşti; unele pot fi interpretate şi ca derivate de la substantive corespunzătoare din română (dar modelul rămâne străin: ele corespund frecventelor conversiuni din engleză, unde forma substantivului şi a verbului e identică) – a accesa (engl. to access) – , altele reprezintă calcuri semantice: verbul a apela este folosit (după engl. to call) cu sens şi regim sintactic nou: „postul telefonic este apelat “ (p. 20); „va putea apela doar fişierul “ (p. 22). De multe ori în dicţionar apar doar substantivele-infinitive lungi, dar e de presupus că există şi verbul corespunzător (uneori el e folosit în textul explicaţiei): mapare („maparea adresei “ , p. 13); parolare („sistem de parolare a informaţiei “ , p. 12) adresare („adresarea datelor “ , p. 22), procesare, formatare(şi cu participiul formatat), scanare etc.
Noul limbaj informatic ar părea să confirme observaţiile mai vechi ale lingviştilor despre preferinţa limbajelor ştiinţifice pentru substantivele masculine, uneori prin impunerea de variante noi de plural. Faţă de neutrul registru din limba standard (cu pluralul registre), întâlnim aici masculinul registru, pl. regiştri, cu sensul de specialitate calchiat după engl. register. Un termen ca director (engl. directory) este însă încadrat între neutre (are pluralul directoare), evident, pentru a evita măcar la plural confuzia cu desemnarea masculină a funcţiei administrative (directori).