C A P I T O L U L 1 RAPORTUL JURIDIC – consideraţii introductive Sistemul juridic constituie un ansamblu compus din elemente variate, dar care prin specificul, prin esenţa lor formează o unitate închegată. Unele sunt de natură normativă – normele juridice, altele de natură ideologică şi psihologică - conştiinţa juridică, altele de natură instituţională – organele judecătoreşti, procuratură, etc., iar altele de natură relaţională – relaţii juridice. Acestea din urmă, relaţiile juridice, presupun şi reflectă toate celelalte componente ale sistemului juridic. Astfel pentru ca o relaţie umană să fie de natură juridică, ea trebuie, în general, să fie reglementată de o normă de drept. De asemenea crearea unui raport juridic presupune conştiinţa şi voinţa celor ce vor deveni subiecte ale acestuia ceea ce reprezintă conştiinţa juridică. Norma de drept nu constituie ea însăşi un scop. Pentru realizarea obiectivului urmărit de legiuitor prin reglementare sunt luate măsuri organizatorice de concretizare, de detaliere a unor norme şi principii, sunt îndeplinite o serie de fapte materiale necesare punerii în aplicare a legii şi, mai ales se constituie o mare varietate de raporturi sociale pe baza normelor în vigoare, raporturi ce apar între persoane fizice, între persoane fizice şi persoane juridice, sau între persoane colective şi individuale etc. Normele juridice se concretizează deci în raporturi juridice. Dreptul este cel care modifică raporturile sociale, într-un anume fel, pentru atingerea anumitor scopuri prestabilite. Astfel raporturile ce cad sub incidenţa normelor juridice capătă anumite trăsături care le conferă unicitate detaşându-le de celelalte raporturi sociale reglementate de norme morale, politice, religioase etc. Raportul juridic apare astfel ca acea relaţie socială care este reglementată prin intermediul normelor juridice, în care subiectele sunt titulare de drepturi şi obligaţii constatate în aceste norme, drepturi care pot fi realizate, în cazul încălcării lor, cu ajutorul organelor abilitate ale statului. Normele juridice, care reglementează conduita oamenilor, determină de cele mai multe ori încheierea unor raporturi deoarece conduita unei persoane se exteriorizează prin acţiunile sau inacţiunile ei faţa de alte persoane, faţă de organele statului sau alte forme de organizare nestatale. Aşadar pentru persoanele ce intră sub incidenţa normelor juridice, în cadrul acestor norme este prevăzut un anumit model comportamental pe care trebuie să-l adopte şi în virtutea căruia, fie li se impune o anumită acţiune, fie li se permite să facă sau să nu facă ceva etc. Privite prin prisma normelor juridice, raporturile juridice apar ca o realizare a lor. Normele juridice reglementate, ”în principiu” prevăd cazuri ipotetice. Conduita prescrisă de normă devine realitate numai atunci când se concretizează întru-un anumit raport social ale cărui subiecte au drepturi şi obligaţii prevăzute, conferite sau ”îngăduite” de norme juridice1. Aceste raporturi care cad sub incidenţa normelor juridice sunt raporturi juridice. Apariţia raporturilor juridice este, întru-un anume sens determinată de existenţa normelor juridice şi de scopul urmărit de legiuitor prin reglementare2. O normă nu se poate realiza decât prin activitatea conştientă a oamenilor. Dar concomitent cu acest scop, cel al societăţii, al statului care o conduce, prin încheierea raporturilor juridice se realizează cele mai variate scopuri personale ale celor ce constituie subiecte ale acestora. Astfel urmărind obţinerea veniturilor din muncă închei un contract de muncă cu o unitate sau întreprindere. Urmărind publicarea unei cărţi sau a unei lucrări închei un contract cu o editură, dorind achiziţionarea unui bun, închei un contract de vânzare – cumpărare sau un contract de schimb. Încheind aceste contracte, intri în raporturi juridice cu alte persoane, supunându-te, în ceea ce priveşte comportamentul unor norme cuprinse în legi, decrete, hotărâri sau alte izvoare ale dreptului. Dar, dacă de cele mai multe ori oamenii intră în raporturi juridice pentru că o doresc, fiindu-le ________________________________________________________________ 1- Ion Craiovan, Teoria generală a dreptului, Editura Militară, Bucureşti, 1997, pagina 194 2 - Ibidem, pagina 195 necesare atigerii unor scopuri, alteori ei sunt obligaţi să o facă, norma acţionând ca un comandament asupra comportamentului lor. Aşa de exemplu, dobândirea unui autoturism duce la naşterea unui raport cu organele financiare, legea reglementând imperativul plăţii unui impozit de către fiecare proprietar de autoturism. De asemenea raportul juridic poate apare şi independent de voinţa subiectelor, ca rezultat al producerii unor fapte exterioare ce nu depind de voinţa lor. Astfel, de exemplu, accidentarea unei persoane, prin fapta culpabilă a alteia, rănirea ei în urma unui accident de circulaţie determină apariţia unui raport juridic între autorul accidentului şi victimă, raport care nu a fost dorit de nici una dintre cele două persoane. Ba, mai mult, un raport nici nu poate fi prevăzut sau avut în vedere de către viitoarele subiecte, aşa cum se întâmplă în cazul unor calamităţi naturale, care determină decesul unor persoane şi naşterea unor raporturi juridice între succesorii acestora. Dar, indiferent că sunt dorite sau nu, raporturile juridice, toate se caracterizează prin faptul că, pentru naşterea lor trebuie întrunite anumite condiţii sau premise. SECTIUNEA 1 - NORMA ŞI FAPTELE JURIDICE - Oamenii intră în raporturi juridice pentru că urmăresc realizarea unor scopuri personale (satisfacerea unor interese, materiale sau de altă natură) sau a unor obligaţii impuse de dispoziţia normelor juridice. Uneori ei sunt determinaţi să intre în asemenea raporturi ca rezultat al producerii unor fapte exterioare independente de voinţa lor. Naşterea unui raport juridic este precedată de existenţa unor premise pe baza cărora el se structurează. Există un raport de determinare între acestea şi raportul de drept. Acesta din urmă este o consecinţă a relaţiilor dintre premise. În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar cu privire la terminologia şi numărul acestor premise. Acestea se consideră a fi în număr de trei: normele juridice, subiectele raportului juridic, faptele juridice sau sunt numite condiţii ale naşterii raportului juridic. Majoritatea autorilor consideră că, deoarece oamenii sunt deja participanţi la relaţiile sociale, premisele speciale care particularizează raporturile sociale transformându-le în raporturi juridice sunt norma juridică şi faptele juridice. A. NORMA JURIDICA Normele de drept definesc domeniul comportării posibile sau datorate, în cadrul unor raporturi sociale asupra cărora statul are interesul să acţioneze într-un anumit fel 3. Ele reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Într-adevăr, fără norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept şi stabilind, deasemenea, categoriile de fapte juridice, ca şi efectele lor. Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. Pentru acest motiv raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acţiune, care reprezintă principalul, dar nu şi unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenţa dreptului ________________________________________________________________ 3 - Gh. Boboş, Teoria generală a dreptului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996 pagina 74 asupra relaţiilor sociale nu poate fi redusă la o singură modalitate – crearea şi desfăşurarea raporturilor de drept – ea fiind mult mai complexă. În prezent marea majoritate a specialiştilor sunt de părere că există norme juridice ce se realizează şi în afara producerii unor raporturi juridice. Normele la care se face referire în acest caz sunt cele cu caracter şi conţinut prohibitiv4. Caracteristica acestor norme constă în faptul că apără şi influenţează relaţiile sociale prin metoda impunerii unor reţineri de la săvârşirea unor fapte ce pun în pericol ordinea de drept. Menirea acestor norme, sarcina lor fundamentală, nu este deci crearea de raporturi juridice, ci abţinerea de la săvârşirea unor fapte ce ar putea să lezeze drepturi şi interese. Apariţia raportului juridic este, în acest caz, rezultatul nerespectării normei, a încălcării interdicţiei. Legiuitorul a dorit să vadă această normă realizată nu prin crearea raportului juridic constrângător ci prin respectarea conduitei prescrise, a abţinerii de la acţiunile prohibite. În dreptul penal şi cel administrativ se au în vedere, deseori, două categorii de raporturi juridice: raporturi juridice de conflict şi raporturi juridice de conformare. Raportul juridic de conformare reprezintă adaptarea, de bună voie sau de teama pedepsei, a conduitei prescrise de norma de drept, iar raportul juridic de contrângere înseamnă relaţia în care se concretizează pedeapsa. Credem că nu se poate îmbrăţişa acest punct de vedere cel puţin din două motive: (1) (de ordin principial) n-ar fi potrivit a introduce în raporturi penale pe toţi cetăţenii; (2) raportul juridic este o relaţie concretă în care subiecţii apar ca titulari de drepturi şi obligaţii determinate5. Imaginea unui raport juridic abstract, de conformare pare a fi chiar norma juridică. Se şterge, astfel, diferenţa între norma de drept şi raportul juridic. Fără crearea şi desfăşurarea nemijlocită a unor raporturi juridice se realizează şi norme de drept care reglementează aşa – numitele drepturi ________________________________________________________________ 4 - Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1997, pagina 124 5 - Ibidem, pagina 125 absolute şi universale (cele opozabile erga omnes). Acestor drepturi le corespunde obligaţia generală, ce incumbă tuturor celorlalte subiecte, de a se abţine de la acţiuni care să împiedice exercitarea lor de către titulari6. Dar, simpla existenţă a unei norme juridice nu duce automat la formarea unui raport juridic. În marea majoritate a cazurilor, pentru formarea acestuia este necesară apariţia, producerea unor împrejurări prevăzute în ipoteza normelor de drept. Aceste împrejurări, în prezenţa cărora ia naştere raportul juridic poartă denumirea de fapte juridice. B. FAPTELE JURIDICE După cum se ştie normele juridice au în vedere situaţii ipotetice7. De aceea, ele nu creează, de regulă, raporturi juridice prin simpla lor apariţie. Pentru ca un raport să ia naştere pe baza unei norme de drept, trebuie să se producă aceste fapte pe care legea le prevede în mod ipotetic. Aceste fapte, împrejurări care atrag după sine, potrivit prevederilor normelor juridice, apariţia, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice se numesc fapte juridice. Norma juridică decide calificarea unei împrejurări din societate sau natură, ca fapt juridic8. De aceea numai ceea ce este cuprins în ipoteza normei ca un simplu enunţ sau ca o descriere mai largă poate deveni fapt juridic. În art. 170 Cod penal, ipoteza normei cuprinde un simplu enunţ: ”uciderea unei persoane …”. În schimb, ipoteza regulei din art. 194 Cod penal descrie infracţiunea de şantaj ca fiind: ”constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare să dea, să facă, să nu facă ceva sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod just un fals, pentru sine sau pentru altul …”. În cazul din urmă, numai fapta omului care cuprinde toate elementele descrise în ipoteză constituie infracţiunea de şantaj. In legătură cu caracterul necesar al faptului juridic ca premisă a raportului juridic, în literatura juridică recentă din ţara noastră s-au conturat două opinii. ________________________________________________________________ 6 - Ibidem, pagina 125 7 - Gh. Boboş, op. cit., pagina 76 8 - Ibidem, pagina 77 Într-o primă opinie, faptul juridic reprezintă o premisă concretă şi absolut necesară pentru naşterea raportului juridic. Într-o altă opinie se susţine că există raporturi juridice ce iau naştere din norma juridică fără a fi uneori nevoie de producerea unui fapt juridic. Este considerată ca justă prima opinie, iar argumentarea aderării la aceasta este judicioasă. ”Este adevărat că unele împrejurări preced norma de drept, altele apar ca urmare a existenţei acesteia, ceea ce este în afara discuţiei este faptul că în orice caz raportul juridic nu poate să apară în afara faptului juridic”. Producerea faptului juridic are deci, drept consecinţă, apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi subiective sau obligaţii, în cadrul unor raporturi juridice. Astfel, de exemplu, încheierea unui contract de muncă, duce la naşterea unui raport între o societate comercială, întreprindere, instituţie şi o persoană fizică adică între cel care angajează şi cel angajat. Sau, oferta de vânzare făcută într-un bazar la care cineva face o acceptare, duce la naşterea unui raport de vânzare - cumpărare între titularul ofertei şi titularul acceptării. În alte cazuri însă, raportul juridic poate apărea în lipsa unei manifestări de voinţă, cum ar fi, de exemplu, naşterea unui copil care provoacă apariţia unui raport juridic, ce intră în sfera dreptului familiei, raport în virtutea căruia ia naştere şi obligaţia de întreţinere a copilului de către părinţi. Încercând să definim faptele juridice putem spune că acestea sunt acţiuni omeneşti sau evenimente, care potrivit normelor juridice duc la apariţia, modificarea sau stingerea rapoartelor juridice. Din această cauză deducem că faptele juridice se pot grupa în funcţie de caracterul lor voliţional (după cum se produc ca rezultat al voinţei omului sau independent de aceasta), în două mari categorii: evenimente şi acţiuni. 1) – Evenimentele sunt acele fenomene, împrejurări care se petrec independent de voinţa oamenilor şi cărora norma de drept le dă o semnificaţie juridică, prin reţinerea lor în ipoteza ei9.De exemplu, naşterea este un eveniment, ________________________________________________________________ 9 - Gh. Boboş, op. cit., pagina 77 deci un fapt juridic care nu depinde de voinţa omului, deoarece producerea lui este urmată de anumite consecinţe juridice prevăzute în dreptul pozitiv. Astfel, între noul născut şi părinţii lui apar raporturi juridice al căror conţinut îl formează, printre altele, obligaţia părinţilor de a întreţine şi îngriji copilul. Tot acest eveniment duce şi la naşterea unui raport juridic sui generis între stat şi copil, care potrivit normelor din dreptul pozitiv (dreptul familiei) dacă are cetăţenie română, urmează a fi ocrotit de către acesta deoarece statul are anumite obligaţii faţă de cetăţenii săi. În alte cazuri se pot produce evenimente cu multiple consecinţe juridice, deoarece provoacă atât naşterea unor raporturi cât şi stingerea acestora. Aşa, de exemplu, decesul unei persoane duce la stingerea acelor raporturi juridice în care acesta era subiect de drept şi naşterea unor raporturi de succesiune între moştenitorii săi. 2) - Acţiunile spre deosebire de evenimente, sunt fapte voluntare ale omului deci care depind de voinţa acestuia. Pot exista fapte care sunt în acelaşi timp şi acţiuni şi evenimente10. Astfel, comiterea infracţiunii de omucidere (art. 74 Cod penal) pentru autorul ei este o acţiune deoarece voinţa lui joacă rol hotărâtor în producerea faptului dar pentru succesorii victimei această acţiune devine eveniment. • Acţiunile pot fi împărţite în acţiuni săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice şi acţiuni comise fără intenţia de a produce efecte juridice. În prima categorie, intră acţiunile săvârşite de persoanele care doresc anume aceste fapte juridice şi anume persoanele care încheie un contract, o căsătorie, dispun testamentar etc. În a două categorie, intră acţiunile comise de persoane care nu doresc producerea faptelor juridice şi anume acele persoane care încalcă dispoziţia normei juridice şi nu au intenţia sau nu o fac în scopul de a fi sancţionaţi. • Acţiunile se mai clasifică în raport cu dispoziţia regulii de drept, în ________________________________________________________________ 10 - Ibidem, pagina 78 licite şi ilicite. Acţiunile conforme cu dispoziţia normei juridice sunt acţiuni licite care sunt cele mai numeroase şi corespund finalităţii normei juridice şi anume utilului social. Acţiunile ilicite sunt deci excepţia din categoria acestora făcând parte infracţiunile, contravenţiile, delictele civile, abaterile disciplinare etc. În anumite condiţii o acţiune licită se poate transforma într-o acţiune ilicită. De exemplu găsirea unui obiect ce aparţine altei persoane – faptă licită – dă naştere la un raport juridic între cel care l-a găsit, care are obligaţia de a-l restitui, şi cel ce l-a pierdut care este proprietarul acestuia. În cazul în care cel care a găsit obiectul nu-l restituie – faptă ilicită – proprietarul are dreptul la acţiunea în revendicare şi la eventuale despăgubiri. În cadrul acţiunilor licite, un loc important îl ocupă actele juridice care sunt manifestări de voinţă făcute în mod direct pentru a genera, modifica sau stinge un raport juridic. În limbajul curent noţiunea de act juridic este folosită în sensul de ”înscris doveditor” însemând acel înscris prin care se poate proba un act juridic. În acest sens sunt acte juridice: declaraţia unui martor, o chitanţă etc. În limbajul juridic noţiunea de act juridic poate desemna fie o manifestare de voinţă a unui organ de stat competent, care elaborează şi adoptă un act ce constituie un izvor de drept, fie o manifestare de voinţă, făcută cu intenţia de a da naştere, a modifica sau a stinge un raport juridic concret. În acest din urmă sens actul juridic este cel mai important şi cel mai frecvent izvor al raporturilor juridice. Pentru o cât mai clară determinare, actul juridic care cuprinde reguli generale poartă denumirea de act juridic normativ, iar cel de aplicare este numit act juridic individual. SECTIUNEA 2 - SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC - Indiferent de ramura de drept, de norma care îl reglementează sau împrejurarea pe temeiul căreia se naşte, orice raport juridic se leagă între subiectele de drept (care sunt cel puţin două) care nu pot fi decât oameni – fie priviţi individual fie organizaţi în colectivităţi corespunzătoare. Are un anumit conţinut ce reprezintă legătura propriu - zisă dintre subiecte şi care constă în drepturile şi obligaţiile reciproce ale acestora. În sfârşit, orice raport juridic are un obiect care nu este altceva decât acţiunea sau conduita asupra căreia sunt îndreptate drepturile subiective şi obligaţiile participanţilor la raportul juridic. Astfel, structura raportului juridic priveşte subiectele între care el se stabileşte (participanţii la raport), conţinutul, legătura dintre subiectele participante (drepturile şi obligaţiile lor reciproce) şi obiectul la care se referă conţinutul (conduita umană). Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic, fie în mod individual ca persoane fizice, fie organizaţi în diverse grupuri, ca subiecte colective de drept11. Statul recunoaşte oamenilor o atare calitate şi apără, la nevoie prin constrângere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor în cadrul variatelor raporturi juridice. Orice raport juridic are întotdeauna cel puţin două subiecte, unul activ şi unul pasiv. Persoana care este titulară de drepturi se numeşte subiect activ al raportului juridic iar persoana căreia îi incumbă obligaţia corelativă se numeşte subiect pasiv al raportului juridic. Nu puţine sunt cazurile în care, fiecare parte a raportului juridic este atât subiect activ, cât şi subiect pasiv, având atât drepturi cât şi obligaţii. Aceste cazuri sunt cele născute din contractele sinalagmatice, de exemplu vânzarea -cumpărarea, contractului de antrepriză şi contractul de închiriere12. În literatura juridică, din punct de vedere terminologic, se folosesc ca ________________________________________________________________ 11 - Ion Craiovan, op.cit., pagina 196 12 - Gh. Beleiu, Drept civil român, Editura Şansa Bucureşti, 1994, pagina 160 sinonime sintagmele ”subiect al raportului juridic” şi cea de ”subiect de drept” fără ca unii autori să aibă în vedere deosebiri calitative între cele două noţiuni13. Orice participant la un raport juridic este obligatoriu subiect de drept. În schimb, nu este obligatoriu ca orice ”subiect de drept” să fie în acelaşi timp şi ”subiect al raportului juridic”. În acest caz se găseşte un celibatar care, fără să fie oprit de vreun impediment la căsătorie nu o încheie niciodată. Celibatarul este ”subiect de drept” dar nu este ”subiect al raportului juridic” ce decurge din căsătorie. Subiectul de drept este un fenomen social real şi poartă amprenta tipului formelor de organizare economico - sociale în care oamenii îşi duc existenţa14. De aceea, nu se poate judeca participarea la raporturile juridice, volumul drepturilor subiective, întinderea capacităţii juridice, decât raportându-se de fiecare dată la conţinutul acestor forme precum şi, în general, la contextul social - istoric în care oamenii participă la viaţa socială.

Referatul RAPORTUL JURIDIC - drept pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.