Poluarea aerului este adãugarea substanţelor nocive atmosferei, rezultând pagube mediului, înrãutãţirea sãnãtãţii omului şi a calitãţii vieţii. Una dintre multele forme de poluare, cea a aerului are loc în locuinţe, şcoli, la serviciu; în oraşe; de-alungul continentelor şi pe plan global. Poluarea aerului îmbolnãveşte oamenii – cauzeazã probleme de respiraţie şi promoveazã cancerul – dãuneazã plantelor, animalelor şi ecosistemului în care locuiesc. Uni poluanţi se întorc pe pãmânt sub formã de ploi acide şi ninsori care corodeazã statuile şi clãdirile, dãuneazã plantelor şi pãdurilor şi fac lacurile şi râurile nepotrivite pentru peşti şi alte plante şi animale.

Poluarea schimbã atmosfera pãmântului deoarece lasã radiaţile nocive de la soare sã pãtrundã. In acelaşi timp, atmosfera noastrã poluatã devine un izolator, împiedicãnd cãldura sã se întoarcã în spaţiu, astfel mãrind temperatura globalã. Cercetãtorii prezic schimbarea nivelului mãrii, rãspândirea mai rapidã a bolilor tropicale, schimbarea vremii normale în extremã şi afectarea gravã a producţiei de mâncare, toate datoritã mãririi temperaturii globale.

Marile surse de poluanţi

Majoritatea poluãrii aerului provine din activitatea umanã: arderea combustibililor fosili – gaze naturale, cãrbuni şi petrol – pentru a alimenta procesele industriale şi vehiculele cu motor. Pe lângã compuşii chimici dãunãtori pe care aceste arderi le elibereazã în atmosferã, se aflã dioxidul de carbon (CO2), monoxidul de carbon (CO),
oxizii de nitrogen, dioxidul de sulf (SO2) şi mici particule solide. Intre 1900 şi 1970 întrebuinţarea vehiculelor s-a mãrit rapid iar emisia oxizilor de nitrogen, unul dintre cei mai dãunãtori poluanţii rezultaţi prin ardere, a crescut cu 690%. Când combustibilii sunt arşi incomplet, anumite substanţe chimice numite chimicale organice volatile de asemenea pãtrund în aer. Poluanţii vin şi din alte surse. De exemplu, descompunerea gunoiului şi a altor deşeuri produc gaz metan iar multe produse menajere degajã chimicale organice volatile.
Unii dintr aceşti poluanţi provin din surse naturale. De exemplu, incediile pãdurilor emit particule organice volatile în atmosferã. Particulele ultrafine de praf eliberate din sol datoritã eroziunii acestuia de cãtre apã şi condiţiile vremii care slãbesc straturile solului, maresc nivelurile de particule solide din aer. Vulcanii degajã dioxid de sulf şi mari cantitãţi de roci magmatice pulverizate, cunoscute sub numele de cenuşã vulcanicã. O mare erupţie vulcanicã poate înnegri cerul pe o suprafaţã largã şi afecta întreaga atmosferã a pãmântului. Erupţia Vulcanului Pinatubo din 1991 din Filipine a emanat destulã cenuşã vulcanicã pentru a coborî temperatura globalã pentru urmãtorii doi ani. Spre deosebire de poluanţii din activitãţile umane, cei naturali tind sã rãmânã o scurtã perioadã în atmosferã şi nu duc la schimbãri atmosferice permanente.
Odatã intrate în atmosfere, poluanţii de obicei produc reacţii chimice din care rezultã alţi compuşi dãunãtori. Poluarea aerului poate fi afectatã de factori ai vremii care o pot depune în vãi sau o pot rãspândi pe tot întinsul globului pentru a afecta regiuni departe de locul unde este produsã.

Smogul şi ploile acide

Smogul este o poluarea localã intensã de obicei blocatã datoritã unei inversiuni termice. Inaintea inventãrii automobilului, majoritatea smogului provenea datoritã arderii cãrbunelui şi era atât de grav încât în secolul XIX, la Londra luminile erau aprinse pe la amiazã deoarece smogul întuneca cerul. Arderea combustibililor din motoarele automobilelor este principala sursã de poluare din majoritatea regiunilor de azi. In prezenţa luminii solare oxizii de nitrogen şi compuşii organici volatili reacţioneazã în atmosferã producând smog fotochimic. Smogul conţine ozon, o formã a oxigenului alcãtuitã din molecule de trei atomi de oxigen, spre deosebire de forma normalã de doi atomi. Ozonul din atmosfera inferioarã este otravã – distruge vegetaţia, omoarã copacii, iritã ţesuturile plãmânilor şi deterioreazã cauciucul. Oamenii de ştiinţã mãsoarã cantitatea de ozon din smog pentru a determina cât de dãunãtor este acesta. Când nivelul ozonului este mare, alţi poluanţi precum monoxidul de carbon sunt de asemenea prezenti în cantitãţi mari.
In prezenţa umiditãţii atmosferice, dioxidul de sulf şi oxizii de nitrogen se transformã în acid pur plutind în atmosferã. Aceşti acizi din aer dãuneazã plãmânilor şi atacã orice este fãcut din marmurã, piatrã sau metal. In oraşele din lume acizii din smog erodeazã artefacte preţioase precum Parteonul din Atena, Grecia, sau Palatul Taj Mahal din Agra, India. Oxizii de nitrogen şi dioxidul de sulf polueazã locurile de la mari distanţe de unde sunt eliberate în aer. Purtate de vânturi în troposferã, ele pot ajunge la distanţe mari unde cad sub formã de acizii, de obicei ploi sau ninsori. Asemenea precipitaţii acide ard frunzele plantelor şi fac lacurile prea acide pentru a susţine peştii şi alte vieţuitoare. Datoritã acidificãrii, speciile sensibile nu mai pot supravieţui în multe lacuri şi râuri precum în estul Statelor Unite.