Nu întîmplător ne vom opri asupra ritualului morţii la români pentru că multe din cele practicate de ei se regăsesc puţin schimbate.
Astăzi societatea nu trebuie să rămînă indiferentă faţă de tendinţele contemporane care afectează evoluţia ritualului religios precum şi schimbarea mentalităţii. Astfel posibilităţile financiare a unora fac ca legile lor laice să se transforme în legi religioase şi ritualurile destinate morţilor s–au amplificat, morţii sunt consideraţi zei şi poate invocaţi să ocrotească familia din care proveneau. Sau poate toate acestea s-au inclus de „ochii lumii” sau frica de-a i se ierta păcatele mortului ce le-a săvîrşit pe pămînt.
Este important să depistăm şi să conştientizăm ceea ce este necesar să facem în cadrul ceremonialului de înmormîntare, să nu idealizăm morţii şi să-i ridicăm la rang de zei ci să le oferim un drum liniştit şi o odihnă a sufletelor lor în ceruri. De aceea se impune o cercetare atentă, obiectivă a fenomenelor şi elementelor ce fac parte din ritual – singura cale capabilă să mijlocească înţelegerea adecvată, în profunzime, sensul sau esenţa înmormîntării.
În această ordine de idei, ne solidarizăm cu opinia lui Heuzinga, care afirma, că „trebuie neapărat să cunoşti cultura ta, deoarece în caz contrar rişti să fii atras involuntar în procesul de falsificare a acesteia.”
Nivelul de cercetare şi istoriografia problemei.
O importanţă incontestabilă la restabilirea veridică a relatărilor despre ritualul funerar o prezintă sursele scrise. Din categoria lucrărilor speciale includem cele periodice şi monografiile, religioase şi laice precum şi cele speciale.
Evoluţia ritului funerar la români îndeosebi a fost studiat de către S. Fl. Marian . Monografia „Înmormîntarea la români” conţine informaţie selectată de către autor de la băştinaşii din spaţiul românesc. Este un izvor de o mare importanţă cu caracter laic. De asemenea aici putem să menţionăm şi lucrarea „Rituri funerare” scrisă de Iacob Oliviu . Autorul selectează informaţia prin metoda interviului şi astfel dă o caracteristică a elementelor şi obiceiurilor din cadrul înmormîntării. În ambele lucrări se păstrează dialectul regiunii ceea ce nu denaturează informaţia.
După M. Pop şi P. Buxândoiu moartea nu este decît o încheiere definitivă a destinului individului dincolo de care nu mai există nimic, ci o trecere „inevitabilă într-o altă lume care poate fi ea însăşi dereglată cu urmări nocive pentru colectivitate”. Şi de aici grija ca despărţirea, trecerea şi integrarea în lumea de dincolo să fie definită şi să se restabilească legături fireşti.
Mircea Eliade arată următoarele în legătură cu balada „Mioriţa” şi cu obiceiurile de înmormîntare: „N. N. Stahi şi C. Brăiloiu au fost primii care au descifrat în baladă, ca şi în ceremoniile de nuntă postume, dorinţa celor vii de a pacifica mortul, mai ales de a-l împiedeca să devină nefast”. Nu discutăm aici până la ce punct interpretarea morţii dată de Brăiloiu şi de alţi folclorişti traduce concepţiile autentic populare. Se ştie că pentru societăţile tradiţionale, moartea constituie o experienţă greu accesibilă gîndirii moderne. Pentru a da numai un exemplu, solidaritatea ideilor de fertilitate, de naştere şi moarte indică şi prin apropierea şi câteodată chiar confuzia între divinităţile respective, nu este decât foarte rar înţeleasă în lumea modernă. Numai marii poeţi, sau vizionari ca Nietzsche, sau câţiva mari filozofi rari sunt capabili să sesizeze misterioasa şi paradoxala unitate a vieţii şi a morţii. Ne întrebăm de exemplu, dacă importanţa acordată de Brăiloiu aspectelor sumbre şi terifiante ale riturilor funerare româneşti corespunde realităţii. În lumea rurală frica de strigoi nu pare să joace rolul capital pe care i-l atribuie Brăiloiu. Este mai mult cu putinţă ca, ”în România şi în alte părţi în Europa Orientală frica de strigoi şi de vampiri să fie mai degrabă rezultatul unei crize ocazionale, al unei panici rapid devenită colectivă ca urmare a unor calamităţi excepţionale, de exemplu epidemii şi flageluri de ordin cosmic sau istoric.
Dar chiar dacă se acceptă interpretarea morţii şi a riturilor funerare româneşti prezentată de Brăiloiu şi împărtăşită de folclorişti, rămîne de dovedit continuitatea între această lume a tenebrelor şi a terorilor ancestrale şi universul senin şi transfigurat al Mioriţei” .
Un alt autor care se referă la obiceiurile de înmormântare este şi Teodor T. Burada din care redăm un citat semnificativ:
”Moartea, prin taina şi necunoscutul ce o înconjoară a fost privită la începutul veacurilor ca evenimentul cel mai însemnat în omenire. Omul, neputându-şi închipui cum s-ar nimici existenţa lui, cum această minte care gândeşte când e treaz şi visează în timpul somnului ar putea dispare cu totul, nelăsând nici o urmă despre ceea ce a fost, a găsit o mângâiere în credinţa nemuririi sufletului, pe care o aflăm la un număr foarte însemnat de popoare, din timpurile cele mai vechi şi pînă astăzi.
După această credinţă, mortul nu este o fiinţă nimicită, ci un călător care ne-a părăsit, ca să nu mai revie; şi pentru a-l întâlni, trebuie să mergem şi noi acolo unde s-a dus el. Din această idee fundamentală asupra morţii s-au născut acele nenumărate obiceiuri ce însoţesc înmormântarea ...”
Considerăm necesar să menţionăm şi numeroase articole, studii, comunicări a autorilor E. Junghietu , M. Bocşe , I. Stănulescu , N. Cuatu cu caracter laic, general şi pun în discuţie în mod special, literar unele aspecte a ritului funerar.

Referatul Obiceiuri si traditii ce tin de cultul funerar - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.