Odată cu observarea prin instrumente tehnice care au amplificat tot mai mult imaginea şi detaliile “astrului nopţii “,întrebările şi răspunsurile au evoluat rapid , şi apoi la acest început de eră cosmică,risipind miturile expediţiile lunare au condus la
adevărate culmi spectaculare ale cunoaşterii şi realizării umane.
1. Originea astrului nopţii a fost întotdeauna un mister.Este oare Luna desprinsă cândva din masa Pămîntului,poate chiar din marea groapă a oceanului Pacific_Sau poate este ea o soră mai mică a Terrei,desprinsă în urmă cu peste 4,5 miliarde de ani
-odată cu globul planetei noastre-din marea nebuloasă a sistemului solar aflat în plină organizare gravitaţională ameteriei respective?Este oare Luna un corp cerestru format în altă parte a sistemului planetar,sau… poate …chiar în altă parte a Galaxiei…,ce a fost prins ulterior de gravitaţia terestră?
Treptat ,specialiştii noii ştiinţe a selenologiei au părăsit ideea “ ruperii “ Lunei din corpul globului pământesc , întrucât bogata recoltă a monstrelor de sol aduse de expediţiile americane şi sovietice ,a venit să susţină o altă origine a satelitului natural al Terrei.De fapt, s-a plecat în primul rând de la un argument teoretic ,specialiştii stabilind că la astfel de ruperi ,masele corpurilor astrale respective ar trebui să fie în raport de 9 la 1 ; dar masa Lunei este numai a 18-a parte din masa globului nostru! Mai evidente au fost însă rezultatele analizelor de monstre chimice şi compuşii acestora ce domină în compoziţia solului lunar.Cele câteva sute de kilograme de roci aduse cu greu din diferite locuri ale suprafeţei selenare au demonstrat faptul că elementele preponderente sunt : calciul ,siliciul, aluminiul, magneziul ;surpriza a fost constituită însă de abundenţa titanului , care pe planeta noastră este suficient de rar ;dealtfel chiar şi procentele de uraniu,thoriu, stronţiu şi bariu s-au demonstrat a fi mai ridicate decât cele întâlnite în materia terestră.Faptul că luna are mai puţin fier şi plumb decât structura masei Pământului a contribuit şi el la acceptarea formării separate a Lunii ,în urmă cu circa 4,6 miliarde de ani…
2 O altă mare întrebare , rămasă în parte neclarificată ,se referă la viaţa
geologică a globului selenar.În cursul miliardelor de ani , acesta s-a răcit oare total ,sau mai are poate o inimă fierbinte -un nucleu central topit- , în stare să alimenteze activităţi vulcanice?Judecând după valoarea foarte redusă a intensităţii câmpului său magnetic şi după o anumită linişte a straturilor din profunzime zona centrală a Lunii ar trebui să fie rece .Dealtfel ,s-a stabilit în principiu şi faptul că ultimul mare val de lavă bazaltică a fost împins din adâncimi acum 3-3,3 miliarde de ani .Anumite zone cu lavă răcită la suprafaţa solului , care ar avea vârste mai recente , sunt puse pe seama căderii unor corpuri meteoritice grele ,în urma impactelor respective fiind împinse spre suprafaţă însemnate mase de roci topite instantaneu.Taina căldurii interioare a globului selenar , care a generat numeroase discuţii contradictorii între diferiţi cercetători , a condus la determinarea prin diverse metode de studiu .Astfel măsurîndu-se modificările câmpului magnetic spaţial generat de Soare ,sub influenţa masei Lunii , specialiştii respectivi au putut stabili caracteristicile magnetice ale astrului nopţii ; apoi pe această cale ,s-a dedus treptat temperatura întregului glob selenar şi in fine temperatura intregului glob selenar şi în fine temperatura profunzimilor.Concluzia trasă prin intermediul metodei respective a fost aceea că la mare adâncime ,Luna este cu mult mai rece decât Pământul (la Lună=327,5 C ; La Pământ =3600-6000 C ).Determinăriile respective au permis să se afirme că Luna ar fi fost un corp suficient de rece încă de la începutul existenţei sale.Măsurătorile directe efectuate de către diferiţi cosmonauţi ,care au avut şi această sarcină în programul lor,au oferit date care sprijină ,în continuare ipoteza nucleului rece; astfel , termo-metrele plasate de aceştia la nivelul solului prezentau valori în jur de 67 C ;după introducerea acestoa în foraje mici ,la adâncimi de 2 metri valoarea măsurată era de numai 15 C.Numai într-un singur loc la poalele munţiilor Apenini , în forajul făcut de cosmonauţii David Scott şi James Irvin valoare a fost ceva mai ridicată totuşi de 3 ori mai mică decât pe Pământ deşi radiaţia solară era cu mult mai fierbinte.Şi astfel oamenii de ştiinţă au convenit să considere Luna un ….corp rece.