În lucrarea de faţă, vor fi tratate aceste concepţii ale lui Mircea Eliade asupra lumii senzoriale şi a celei extrasenzoriale, pe baza unui text simplu, a unui text ce are menirea de a ne lămuri asupra câtorva idei de bază cu care trebui să pornim la observarea universului în care trăim şi a scopului nostru în cadrul acestuia. „Sacrul şi profanul” a fost concepută pentru marele public, ca o introducere generală în studiul fenomenologic şi istoric al faptelor religioase. Scopul său este de a face acest domeniu accesibil şi cititorului neavizat şi de a furniza o serie de informaţii şi definiri a conceptelor de sacru şi profan fără a fi nevoie de parcurgerea unei prea întinse bibliografii. Volumul de faţă cuprinde o Introducere şi patru capitole ce conţin la rândul lor o serie de subcapitole. Astfel, sunt atinse următoarele problematici: Spaţiul sacru şi sacralizarea lumii, Timpul sacru şi miturile, Sacralitatea naturii şi religia cosmică şi Existenţă umană şi viaţă sanctificată. În primul rând, putem spune că omul ia cunoştinţă de sacru pentru că acesta se manifestă, se prezintă ca fiind ceva cu totul diferit de profan. Se propune termenul de hierofanie, care înseamnă dezvăluire a sacrului, putând chiar afirma că istoria religiilor este alcătuită din mai multe hierofanii. Omul arhaic are tendinţa de a trăi cât mai mult în sacru sau în intimitatea obiectelor consacrate, deoarece pentru el sacrul însemnă realitate, perinitate, eficacitate. Astfel, pentru homo religiosus sacrul se poate manifesta în obiecte, pietre, arbori etc., lucru pe care omul modern nu îl poate concepe sau accepta. Astfel se disting două moduri de a fi în lume: modul sacru şi modul profan. Acestea sunt două situaţii existenţiale asumate de către om de-a lungul istoriei. Scopul acestei cărţi este de a prezenta noţiunea de sacru, lăsând la o parte pe cât posibil pe cea de profan. O primă definiţie a sacrului poate fi totuşi aceea că sacrul se opune profanului. În primul capitol, Eliade tratează noţiunea de spaţiu sacru, subliniind că pentru omul religios, spaţiul prezintă în primul rând rupturi care permit constituirea lumii, acestea fiind cele care dezvăluie punctul fix, axis mundi, care are menirea de a face legătura între cele trei nivele ale lumii: Infernul, Lumea terestră şi Cerul, Sacrul. Omul arhaic are deci nevoie de plasarea lui şi a locuinţei lui în Centrul Lumii, cât mai aproape de punctul care face legătura cu divinul şi care îi oferă echilibrul care îi este necesar. Homo religiosus a avut întotdeauna frică de acel întuneric primordial şi de acea omogenitate a spaţiului care îi conferă relativitate, nesiguranţă, de aceea el îşi asumă responsabilitatea de a imita cosmogonia prin sacralizarea spaţiului ce urmează să îl locuiască. Pentru aceasta, el are nevoie de rupturi în omogenitatea spaţiului care să facă trecerea de la sacru la profan. Descoperirea punctului fix se poate face prin mai multe metode. Prima este aceea de teofanie, care înseamnă apariţia sacrului, manifestarea lui. Un exemplu este visul pe care l-a avut Iacob cu scara ce atingea cerul şi în urma căruia a luat piatra pe care o avea la căpătâi şi a pus-o ca semn de pomenire. Deci teofania consacră un loc prin însuşi faptul că îl deschide către înalt. Însă uneori nu este nevoie de o teofanie. Spaţiul sacru poate fi revelat şi prin anumite simboluri cu caracter apodictic, adică simboluri care nu permit opoziţie. Spre exemplu: „Potrivit legendei, ascetul musulman care a fundat El-Hemel, la sfârşitul secolului al XVI-lea, s-a oprit pentru a petrece noaptea aproape de izvor şi a înfipt un toiag în pământ. A doua zi, vrând să-l ia din nou pentru a-şi continua drumul, a observat că prinsese rădăcini şi-i crescuseră muguri. A văzut în asta semnul voinţei lui Dumnezeu şi şi-a fixat locuinţa în acel loc.” Totuşi sunt situaţii când nu se manifestă nici un semn, iar atunci oamenii se lasă ghidaţi după animale sau provoacă semnul de care au nevoie. Un exemplu este atunci când este urmărit un animal sălbatic şi în locul unde este răpus se construieşte sanctuarul. De asemenea, oamenii obişnuiau să dea drumul unui animal domestic, de obicei unui taur, şi să îl caute dupa câteva zile, iar în locul în care era găsit îl răpuneau şi construiau sanctuarul. Totuşi Eliade spune că acest proces de construire a spaţiului sacru de către om nu trebuie să ne ducă cu gândul la o lucrare pur omenească. Omul nu reuşeşte prin propriul său efort să consacre un spaţiu, ci ritualul de consacrare este eficient doar dacă este reprodusă lucrarea zeilor. Un spaţiu poate fi consacrat şi prin cucerirea de teritorii sau prin defrişarea spaţiilor necultivate dacă aceste acţiuni înseamnă repetarea cosmogoniei. Căci haosul care trebuie transformat în cosmos este prezent atât atunci când un teritoriu întins nu este locuit, cât şi atunci când un teritoriu este locuit de o populaţie străină care trebuie cucerită şi sacralizată. Precum am spus, lumea se formează de la un singur punct care este considerat sacru. Acel punct, axis mundi, poate apărea în mai multe forme: un munte, un stâlp etc. Astfel, conform tradiţiilor unui trib arunta, fiinţa divină Numbakula a cosmicizat în timpurile mitice viitorul spaţiu al tribului, după care s-a înapoiat în cer urcând stâlpul sacru, trunchiul unui arbore de cauciuc. Membrii tribului nu puteau fi despărţiţi de acest stâlp sacru şi îl purtau după ei în peregrinările lor. Atunci când acest stâlp a fost distrus, membrii tribului au rătăcit o vreme după care s-au oprit acceptând ideea de a muri, căci scopul lor în lume a dispărut odată cu dispariţia punctului de axis mundi. Deci imaginea universului porneşte de la un centru, ceea ce explică cum în unele tradiţii satul porneşte de la o răspântie. În unele regiuni ale Asiei, când se vrea construirea unui nou sat, se caută o răscruce naturală, unde două drumuri se întretaie perpendicular. Astfel satul va fi împărţit în patru sectoare care înfăţişează cele patru orizonturi, iar în mijlocul satului este ridicat locul de cult. Aceeaşi imagine a celor patru orizonturi poate fi întâlnită şi în simpla construcţie a unei locuinţe, cei patru pereţi fiind cei care conferă casei calitatea sacră.

Referatul Mircea Eliade - Sacrul si profanul - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.