„În literatura economică se face diferenţa între concepţia economiştilor teoreticieni şi cea a economiştilor practicieni. Astfel, din punct de vedere contabil, costul cuprinde, în componenţa sa, numai ceea ce, efectiv reprezintă cheltuială măsurabilă, în bani, efectuată de către agentul economic respectiv pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibililor, energiei, salariilor, transporturilor etc. pentru amortizarea clădirilor, utilajelor, instalaţiilor, ca şi pentru prevenirea sau înlăturarea poluării mediului natural de viaţă etc. Din punct de vedere al economiştilor practicieni, pe lângă aceste elemente (care reprezintă costul contabil), în componenţa costului se include şi acea cheltuială care nu presupune plată către terţi, cum este consumul de muncă al proprietarului firmei, care îndeplineşte activităţi de coordonare şi conducere, considerat profit normal. În acest caz, costul de producţie este mai mare decât costul contabil, incluzând în structura sa şi ceea ce constituie profit normal.
Mărimea costului de producţie poate fi privită: pe unitatea de produs (de exemplu, o tonă de aluminiu, o tonă de grâu sau de fructe, un metru cub de gaz metan, o maşină unealtă, un automobil etc.) pe întreaga producţie pe care o realizează o firmă sau alta. Desigur, în cazul producţiei eterogene, se urmăreşte costul de producţie şi pe ansamblul acestei producţii obţinute, ca expresie în bani a întregului efort depus pentru obţinerea ei.
Mărimea costului pentru întreaga producţie (C), dintr-un domeniu sau altul, este în dependenţă de cantitatea de produse obţinute (Q) şi de costul unitar (Cu). De aici rezultă că C = f(Q, Cu). Mărimea costului pe unitatea de produs se determină prin raportarea costului întregii producţii la cantitatea totală de produse: Cu = C/Q. Mărimea costului pe unitatea de produs este diferită, după cum urmează:
a) de la un produs la altul, în funcţie de specificul fiecăruia, de consumul de factori pe care îl solicită.
b) la unul şi acelaşi produs, de la un producător la altul, ca urmare a înregistrării diferite cu factori.
c) la unul şi acelaşi producător, de la o perioadă la alta, în dependenţă de modificările în dotarea tehnică, în nivelul de calificare a lucrătorilor, în organizare şi conducere etc.
În condiţiile economiei de piaţă, se folosesc mai multe categorii de costuri, în care se regăsesc, într-o formă sau alta, diferitele cheltuieli de producţie. În acest sens, există o tipologie a costurilor, în cadrul căreia se includ mai multe tipuri de costuri.
Costul global cuprinde ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat. Ca elemente structurale, aici se disting costurile fixe, variabile şi totale.
1. Costul fix desemnează acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt independente de volumul producţiei (chirii, asigurări, dobânzi, amortizarea capitalului fix, cheltuieli de întreţinere, salariile personalului administrativ etc.)
2. Costul variabil reprezintă acele cheltuieli care, la un nivel dat al productivităţii, se modifică proporţional cu volumul producţiei (materii prime, energie, apă, salariile muncitorilor etc.). Există şi unele cheltuieli variabile care nu se modifică strict proporţional cu modificarea producţiei (orele suplimentare sunt plătite la cote superioare celor normale etc.).