Lumina a reprezentat din cele mai vechi timpuri o temelie
a societăţii umane, oamenii încercând de fiecare dată să se
bucure cât mai mult de ea, iar mai târziu chiar să o imite.
“Să se facă lumină” spunea un vechi citat biblic definind im-
portanţa vitală a luminii. Din această cauză lumina a fost me-
reu asociată cu divinitatea, în antichitate, unele popoare ru-
gându-se chiar la fiecare apus de soare ca astrul suprem să
răsară din nou în zori.
Astăzi în pragul celui de al treilea mileniu, omul a reuşit să desluşească o mare parte din misterele optice, datorită unor
savanţi ‘luminoşi’ precum americanul