Regele Arthur este o figura importanta in mitologia Marii Britanii in particular si in mitologia europeana in general si este personajul principal din legendele arturiene, desi exista dezacorduri privind existenta lui in realitate ca lider in carne si oase. In primele mentiuni documentare (texte galeze), nu este mentionat cu titlu de „rege” ci se face referire la el cu mentiunea de „dux bellorum” (lider razboinic) sau unele scrieri din Evul Mediu Tarziu il numesc „imparat”. Totusi unele traduceri recente a unor noi documente descoperite se refera la Arthur ca „rege”.
Arthur apare pentru prima oara in literatura galeza. Intr-un poem galic, „Gododdin”, datat in anul 594, poetul Aneirin (535–600), scrie despre unul din personajele sale „a hranit corbii negri de pe metereze, desi nu era Arthur” – dar acest text este plin de interpolari. Urmatoarele poeme atribuite lui Taliesin s-ar putea sa fie mai vechi: „Tronul Suveranului” – care se refera la „Arthur cel binecuvantat” - Preiddeu Annwn („Comorile Raiului”) care mentioneaza „virtutile lui Arthur” si contiunua cu pasajul „am fost alaturi de Arthur in splendidele lui eforturi”. Si poemul „Calatoria catre Deganwy” contine un pasaj care face referire la Arthur.

O alta mentionare a acestui personaj eroic apare si in lucrarea „Historia Britonum” atribuita calugarului galez Nennius, care ar fi scris aceasta compliatie a vechii istorii galeze, in jurul anului 830. In opera sa Arthur este numit „conducatorul bataliilor” in loc de „rege”. Doua surse diferite citate in lucrarea „Historia Britonum” insira 12 lupte la care a luat parte, toate culminand cu cea de la Mons Badonicus, unde singur a ucis 960 de dusmani. Dupa Annales Cambriae, Arthur ar fi fost omorat in batalia de la Camlann din 537.
Arthur mai este prezent si in biografiile unor sfinti, precum Safantul Illtud, care ar fi fost chiar varul lui. Toate aceste texte il portretizeaza pe Arthur ca fiind un razboinic neinfricat, si nu neaparat atat de moral si impecabil, cum avea sa fie descris mai tarziu in romanele cavaleresti de aventuri. Dupa pasajele din lucrarea „Viata Sfantului Gildas”, scrisa in secolul al XI-lea de Caradoc de Llancarfan, Arthur il ucide pe fratele lui Gilda, Hueil, care era pirat. Lifris scrie si el in „Viata Sfantului Cadoc” despre Arthur: Cadoc a acordat protectie unui barbat care a ucis trei dintre oamenii lui Arthur; acesta a primit in schimb o turma de vaci; dar cand Arthur a intrat in posesia animalelor acestea s-au transformat intr-o legatura de ferigi. Scopul probabil al acestei povestiri ar fi fost acela de a promova acceptarea populara a noi credinte crestine, „demonstrand” ca liderul crestin, Cadoc, ar fi avut puteri magice, care in mod traditional erau atribuite druizilor. Legende similare sunt descrise in biografiile lui Carannog, Padern, si Goeznovius de la sfarsitul Evului Mediu.
Arthur mai este descris si ca maestru al vanatorii salbatice, motiv popular intalnit si in Britania, Franta si Germania. Ultimele parti ale lucrarii „Trioedd Ynys Prydein” sau „Triada Galica”, il mentioneaza pe Arthur si ii plaseaza curtea nobiliara in Celliwig, localizata in Cornwall.
Aventurile arturiene
In 1133, Geoffrey de Monmouth, a creat un manuscris denumit „Historia Regum Britanniae”. Aceasta lucrarea era echivalentul medieval al unui „best seller” si a atras atentia si a altor autori precum Robert Wace si Layamon care vor srie povestiri despre Arthur. O explicatie ar fi cucerirea Britaniei de catre Normanzi in 1066, care a reinoit interesul fata de legendele Arthuriene asa cum sunt descrise in „Declinul si prabusirea Imperiului Roman” de Edward Gibbon: „pe o perioada de 500 de ani, faptele sale au fost pastrate in folclor si povestite rudimentar de barzi galezi obscuri, care erau considerati un neam dezgustator de catre saxoni, si necunoscuti pentru restul lumii. Mandria si curiozitatea cuceritorilor normanzi i-a impins sa cerceteze istoria veche a Britaniei si au ascultat povestile despre Arthur, si au aplaudat energic meritul unui print care a triumfat asupra saxonilor, dusmanul comun” [capitolul 38]. Dupa spusele lui Gibbon legenda obscura galaeza veche de 500 de ani a iesit la suprafata, prin lucrarile anglo-normande, creand un tipar cultural unificat sub care sa lupte conducatorii normanzi si nativii gali impotriva dusmanului comun: saxonii.
In timp ce multi invatati cred ca Geoffrey este sursa interesului medieval pentru Arthur, cel putin unul in persoana lui Roger S. Loomis, spune ca multe din povestile despre acest personaj vin de fapt din izvoarele traditiei orale bretone, care erau raspandite prin mai multe curti nobiliare europene de catre povestitorii profesionisti si jongleuri.
Scriitorul francez medieval Chrétien de Troyes descrie legendele mitice ale lui Arthur, la mijlocul secolului al XII-lea, la fel ca si Marie de France in poemele ei narative. In orice caz, aceste povestiri tarzii scrise de acesti doi autori, dar si de multi altii, par sa fie independente de textele lui Geoffrey de Monmouth.

Referatul Legenda Regelui Arthur - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.