Intensitatea traficului se măsoară în Erlang (E) şi cantitatea traficului în Erlang x oră (E x h), unităţi respectiv care seamănă cu Kw şi Kw x h care măsoară puterea şi energia în reţelele electrice. Un organ al reţelei suportă o intensitate a traficului constantă de 1 Erlang şi se scurge 1 Erlang x oră dacă el este ocupat fără a fi discontinuu în timp de o oră; dacă el este ocupat într-o perioadă T a timpului în cursul acestei ore, se scurge T Erlang x oră şi intensitatea medie a traficului este de T Erlang. Această intensitate medie rezultă din conjugarea a doi parametri a cărui produs matematic este: pe de o parte, numărul de chemări sau solicitaţiile, organului considerat pe o unitate de timp; pe de altă parte, durata medie a unei chemări.
Definiţia precedentă a traficului se aplică destul de bine la o linie de abonat cât şi la toate elementele reţelei, în transmisiune, în comutaţie; se vorbeşte astfel de traficul tratat de organele înregistrării a unui comutator, ori a celui transportat de un fascicol a circuitelor. În calitate de puncte de reper, o linie residenţială permite trecerea în jurul a 20mE pe oră încărcată, o linie puţin profesională, 80mE, şi o linie mai profesională, 300mE; media pe linie într-o oră încărcată se stabileşte la 50mE. Un comutator mare de abonaţi este capabil să trateze 3000E, şi un centru de tranzit, 10000E.
Traficul măsurat în Erlang apare ca o mărime aleatoare atunci când se plasează la nivelul unei surse de trafic izolată, de exemplu un abonat, dar el prezintă regularităţi statistice când se consideră la un nivel mai agreabil. Se poate astfel de pus în evidenţă profiluri – tipuri de variaţii: profiluri anuale, lunile iunie, iulie şi decembrie, fiind cele mai încărcate, săptămânale, sfârşiturile săptămânilor fiind cele mai libere şi zilnice, cu zilele lucrătoare, două platouri de trafic profesional, dimineaţa şi după masă, şi o intensitate culminantă a traficului residenţial seara (figura 1).













Ţinând cont de aceste variaţii, un protocol de măsuri este necesar cu scopul de a determina o valoare reprezentativă a traficului, care poate servi la dimensionarea reţelei: această valoare care corespunde unui compromis dintre costul şi calitatea serviciului, revine ignorării fracţiunii egală cu 5% a zilelor cele mai încărcate a anului, ca şi punctele instantanee în interiorul orei încărcate.
Reţeaua telefonică nu este dimensionată după un model ca toţi utilizatorii să o poată utiliza cu eficacitate, dar probabilitatea blocajului unui apel în ora cea mai încărcată nu întrece un prag acceptabil, de exemplu 1%.
Trecerea traficului prin reţea este caracterizată de o relaţie care există între următoarele trei variabile: pe de o parte fluiditatea traficului măsurată prin preţul curent al blocajului comunicaţiilor; pe de altă parte dimensionarea echipamentelor definite prin numărul şi prin dimensiunea organelor fiecărui tip, şi în sfârşit, intensitatea traficului oferit reţelei, trafic care trebuie să fie deosebit de acel care este transmis efectiv, apoi blocajul unei părţi a comunicaţiilor datorită indisponibilităţii unor oarecare organe. Forma acestei relaţii depinde de natura traficului şi de forma în care el este administrat de către reţea.
În cazul în care apelurile blocate sunt respinse, şi nu sunt acumulate într-un şir de aşteptări când sosirile apelurilor se supun unui proces aleator fără memorie, un proces Poisson, şi când durata apelurilor urmăreşte o lege de repartiţie exponenţială, preţul blocajului, şi deci a pierderii b, este unit numărului de organe prin formula următoare, numită formula Erlang a apelurilor pierdute: