Moto: “Copilul rade :
<>
Tanarul canta :
<>
Batranul tace :
<>”
Lucian Blaga-“Trei fete”
Dintotdeauna omul a iubit jocul, caci in scenariile diferitelor jocuri se ascund principalele moduri de a crea fiinte ale existentei .Ca si intrecerea intre viata si moarte, orice joc este un mod de initiere, prin reconstituirea simbolica a marilor incercari ale vietii sau a unei parti din ea .
Jocul s-a nascut inainte de om, sustin marii creatori ai lumii, caci a fost nevoie de jocul numit metaforic “nuntire” ca increatul sa se transforme in creat .Omul inceputurilor a numit “joc” toate ritualurile care il puteau pune in legatura cu sacrul .Asa au aparut, la greci si la romani, marile jocuri publice consacrate zeilor tutelari ai cetatilor .Chiar si jocul de fotbal se pare ca ilustreaza sugestiv un mit :disputarea globului soarelui de catre doua fratii rivale .
Inca din Antichitate s-a descoperit faptul ca arta seamana cu jocul, orice creatie imita imaginea lumii .Arta nu doar modifica, ci construieste o alta lume prin intermediul jocului .In spatiul pur al ideilor, jocul acapareaza si instapaneste fiinta .
Indiferent in care din categoriile enumerate de Roger Caillois in “Jocurile si oamenii” s-ar incadra (jocurile-competitii, simulacru, vertij sau de noroc), toate scenariile umane izvorate din dragostea pentru ludic sunt nevoite sa respecte un tipar .Ele trebuie sa se desfasoare intr-un cadru dinainte stabilit, sa reproduca viata reala, sa asocieze notiunile de totalitate, regula si libertate . Jocul este un intreg univers, in care fiecare trebuie, cu sanse si riscuri, sa-si afle locul .Pentru a reusi mai repede si mai usor, omul a folosit intregul sau arsenal imaginativ si emotiv .Analiza psihologica a vazut in joc un soi de transfer de energie psihica, fie ca aceasta se schimba intre doi jucatori, fie ca sa transmita viata obiectelor (papusi, zmei, trenulete) .
Copiii reusesc cel mai bine, datorita spontaneitatii, sa se defineasca prin joc si sa-si gaseasca locul in lume .Ei intra dezinvolt in dialog cu nevazutul si savarsesc inconstient metamorfoze .De exemplu, pot schimba lumea reala in paradis, daca privim prin ochii lui Nica din Humulesti sau se pot transforma prin auto-metamorfozare in diferite personaje :”…Inchizand ochii, Danut deschise turbinca lui Ivan…Danut e pasa sau sultan :n-are a face ! […] Sultanul sta pe un tron de aur […] Harapii o infasca pe Olguta. Olguta da din picioare si se stramba la sultan .Asa !Bine !...Harapul ridica securea…Olguta e speriata…N-are pe nimeni s-o apere decat pe fratele ei Danut…Si-ntr-adevar, in fruntea unei osti, ca Mihai Viteazul, vine Danut […] si scapa de la moarte pe Olguta si Monica” (Ionel Teodoreanu – “La Medeleni”)
Din greseala insa un copil isi poate asuma si roluri improprii varstei .Eroul din poemul lui Ion Barbu, “Dupa melci”, vrea sa fie solomonar (vrajitor) si, prin urmare, rosteste un descantec .Cuvantul vrajit reuseste sa scoata afara din cochilie, in plina iarna, un melc .De frig, acesta moare, iar copilul ramane cu sentimentul vinovatiei .E drept ca in urma unei asemenea experiente orice copil se maturizeaza brusc .Intelege intr-o clipa ca jocul e facut pentru cei initiati, ca, daca nu-i respecta regulile, poate sa faca rau celor din jur si, implicit, siesi .Dar merita, in numele initierii, o jertfa ?!
Arghezi compara drama fiintei cu un joc “de-a v-ati ascuns” .Un personaj al lui Lucian Blaga spune ca “moartea e ca un joc” (drama “Mesterul Manole”), iar Eminescu defineste poezia ca “voluntos joc cu icoane si cu glasuri tremurate” (“Epigonii”) .
In jocul de-a v-ati ascunselea, de care se bucura majoritatea copiilor, oamenii se ascund si se cauta, intra si ies dintr-un labirint precum in lumea reala sau in fictiune .In arta si joc orice este posibil, realizabil, poti gasi “ceva” sau acel “ceva” te poate gasi pe tine identic unui joc, nu stii cine si de unde vine, stii ca trebuie sa cauti, insa nu stii ce .Te pierzi in padurea labirintica, incercand sa te ascunzi, dar stii tu de cine te ascunzi ?!Poate e mai bine sa fii gasit !
Obsesia cautarii determina moartea :cu cat cauti mai mult, ti se pare ca esti mai aproape de adevar, de descoperirea totala, cu atat esti mai aproape de nefiinta .Atunci cand reusesti sa intelegi “totul”, crezi ca esti “Preotul Alb”, dar mare greseala e curajul de a te compara cu el .Cand s-a ajuns la aceasta intrebare “Oare sunt…?!”, atunci s-a distrus tot ce s-a cladit intre timp .Insa omul e nevoit sa caute, altfel nu-i va gasi niciodata pe cei care se ascund si nu se va simti niciodata calator pe drumul spre implinire .