“ Iubirea adevarata este vesnica, nesfarsita, mereu la fel cu ea insasi, este egala si curata fara demonstratii violente, o poti vedea chiar cu parul carunt, dar cu inima mereu tanara”

“Primul suspin al iubirii, este ultimul al intelepciunii”
( Antoine Bret )

“ A iubi, inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea, sa nu depinda de o singura fiinta, inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traieasti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita “
“ Mult indulcita este viata omului, cand se vede iubit , insa numai putin, cand el insasi iubeste “

Pliniu cel tanar

Acest sentiment profund, este tema multor opere literare, atat a autorilor nationali cat si a celor universali.
Unul dintre cei mai importanti poeti “ Luceafarul poeziei romanesti” – Mihai Eminescu, este autorul multor poezii, in care se dezbate tema iubirii.
Tudor Arghezii, spune despre Mihai Eminescu “ la Eminescu este o dragoste mai cu seama senzationala, o dragoste pribeaga, de pasiune… o dragostede pasari albe, care strabat eternitatea si se intalnesc din zbor in dreptul unei stele…”
Tipologia erotica are la Eminescu doua infatisari:
- una care din miscarea sentimentelor spre ideal si care e dorinta, aspiratie, dorul de fericire ( in seria de idile “ Dorinta”, “Lacu”, “ Floare Albastra”, “ Lasa-ti lumea”, “Sara pe deal” ).Viziunea lui Eminescu, asupra dragostei, este puternic influentata de imaginea mitica a perechii biblice in paradis. Locul de intalnire a indragostitilor este un cadru de natura de o deosebita frumusete, iar in acest spatiu protector, ei se asteapta, alearga unul spre celalalt, se imbratiseaza, isi spun cuvinte de dragoste si raman ore intregi fermecati si uimiti de spectacolul propriei deveniri ca si de spectacolul naturii care ii inconjoara, de caderea florilor de tei, de murmurul izvoarelor, de blanda batae de vent. Iubirea lor este neprefacuta elementara si inocenta. Indragostitii eminesceni sunt doi copii intr-o lume care parca incepe cu ei.
In poezia “ Sara pe deal “ , tema o constiituie aspirati poetului pentru o dragoste ideala. Ideea poetica ilustreaza intensitatea iubirii dorinta celor doi iubiti de a fi fericiti, prin trairea deplina a sentimentelor, fapt ce inalta dragostea la valori universale. Daca in primele stofe predomina elementele de pastel, in ultimele strofe se intensifica insa accentele de “ idila “, finalul fiind impresionant prin valoarea absoluta pe care o capata iubirea, in numele careia, iubitul este pregatit pentru sacrificiul suprem.
In poezia “ Dorinta “, Mihai Eminescu, imagineaza o idila ce se manifesta in cadru rustic, o poveste de dragoste ideala ce are loc in mijlocul naturii,o fericire ce ar fi posibila prin intermediul visului intr-un viitor neprecizat. Chiar titlul acestei poezii sugereaza imaginea iubirii posibile, dar neimplinite. Iubirea este proiectata intr-un plan imaginar, exprimand aspiratia poetului pentru un sentiment ideal, care sa atinga perfectiunea trairii. In prima strofa este o chemare a iubirii, in mijlocul naturii, prin verbul la imperativ “ Vino “ sugerand nerabdarea si dorinta poetului pentru implinirea sentimentului de dragoste. Natura este umanizata si se emotioneaza la manifestarea senimentului de iubire. Elementele naturii ocrotitoare sugerand un loc trainic al iubirii, in care sa se manifeste dragostea, redat prin metafora “ prispa cea de brazde / Crengi pecate o ascund “, izolarea de restul lumii posibilul cuplu de indragostiti. Dorinta de intimidare a indragostitilor este accentuarea si in continuare a poeziei, prin repetiita “ vom fi singuri, singurei “. Urmatoarele strofe constitue o secventa lirica ce ilustreaza posibila intalnire si gesturi tandre ca un joc al iubirii. “ sa alergi “, “ sa-mi cazi “, etc.
Gesturile poetului compun cu adevarat ritualul erotic si sunt incarcate de tandrete mangaietoare, de gingasie “ Si in bratele-mi intinse / Sa alergi, pe piept sa-mi cazi / Sa-ti desprind din crestet valul / Sa-l ridic de pe obraz “. Iar florile de tei amplifica intensitatea sentimenului de dargoste profunda, unica. In ultimele strofe, continua descrierea dorintei puternice a poetului pentru implinirea iubirii indeale, care ar putea fi un vis de fericire deplina “ Vom visa un vis ferice “. Cuplul de indragostiti este asadar intr-o totala armonie cu natura personificata, sugerand beatitudinea prelungita a iubirii dincolo de realitate, de viata, spre eternitate, prin starea de vis “ Adormind de armonia / Codrului batut de ganduri / Flori de tei deasupra noastra / Or sa cada randuri, randuri “. Personificarile prezente in poezia au rolul de a preciza participarea naturii la trairea sentimentului de iubire, fiind in deplina armonie cu cei doi indragostiti : “ Ingana-ne-vor c-un cant / Singuratice izvoare / Blanda batere de vant “.
In poezia “ Lacul “, tema o constitue aspiratia poetului pentru o iubire ideala, o poveste de dragoste imaginara intr-un cadru natural rustic, cu care se contopeste trairea interioara a eului liric. Aceasta poezie are cinci catrene organizate gradat, ca starea sufleteasca de la speranta implinirii iubirii, la tristetea sfasietoare de la final. Tabloul naturii anticipeaza emotia poetului in asteptarea nerabdatoare a iubirii, Strofa a doua compune spatiul interior al trairii al visarii eului liric la iubirea ideala. Motivul asteptarii, este relevant prin verbele ce exprima nesiguranta, incertitudinea “ parca ascult “, “ parc-astept “. Nerabdarea indragostitului de a-si intalni iubirea este exprimata inca din primul vers “ Si eu trec de-a lunged maluri “. Eventualitatea implinirii visului de iubire este in concordanta cu posibilul cuplu, realizat de poet prin doua pronume personale “ eu” si “ ea ” , care sugereaza pe de o parte confesiunea potului iar pe de alta parte unicitatea iubirii.
Iubita este asadar “ ea “ unica si singura care ar putea sa il faca fericit.. Strofele
a treia si a patra imagineaza in continuare eventuala poveste de iubire, idila, care se manifesta ca un ritual incadrat de emotia posibilei intalniri “ Sa sarim in luntrea mica / Inganati de glas de ape / Si sa scap din mana carma / Si lopetile sa-mi scape.” Verbele sunt tot la conjunctiv, pentru ca intalnirea nu este reala ca se petrece numai in imaginatia poetului, ca dorinta arzatoare a eului liric de contopire a cuplului de indragostiti intr-o iubire ideala. Natura participa active si sensibil la zbucuimul interior al eului liric, in dorinta de implinire a cuplului de indragostiti. Ultima strofa cuprinde tristetea sfasietoare a eului liric , provocata de neputinta implinirii visului erotic si de solitudinea dureroasa si incarcata de suferinta. Dezamagirea indragostitului este marcata de punctele de suspensie asezate dupa cuvintele ce exprima deceptia posibilei intalniri cu iubita “ Dar nu vine “. Se face stfel trecerea de la starea de vis plina de farmec, la realitatea trista si solitara, iubirea ramanad numai o dorinta , un ideal neimplinit.