Newton a fost un fizician, un fizician înainte de toate. Laboratorul său uriaş a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică şi matematică a activităţii sale, ci a rămas de preferinţă fizician. În aceasta constă neobijnuita tenacitate şi economia gândirii sale. Până la Newton şi după el, până în timpurile noastre, omenirea n-a cunoscut o manifestare a geniului ştiinţific, de o forţă şi o durată mai mare.
Newton a fost primul care şi-a dat seama de aceasta. Spencer ne comunică următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puţin timp înaintea morţii sale :”Nu ştiu cum arăt eu în faţa lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării şi se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roşie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în faţa mea”.
Newton s-a născut în anul izbucnirii marelui razboi civil în Anglia, a fost martorul executării lui Carol I, al domniei lui Cromwell, al restaurării Stuarţilor, al aşa-numitei “glorioase revoluţii, fără vărsare de sânge” din 1688 şi a murit în vârstă de 85 de ani, când regimul constituţional era consolidat ; el a fost contemporanul lui Petru I şi al lui Ludovic al XIV-lea. Dar furturile politice n-au lăsat, pare-se, urme adânci asupra vieţii lui Newton. El a rămas, cel puţin în aparenţă, un “filozof” apolitic, în acel sens larg în care cuvântul era folosit în vechime.
Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică şi monotonă ; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele Angliei. Newton s-a bucurat de o sănătate robustă, niciodată nu a avut prieteni apropiaţi, de o vârstă cu el.
Cu toată amploarea extraordinară a preocupărilor sale ştiinţifice, Newton nu a fost un geniu universal, ca Leonardo da Vinci, sau un “polihistor”, ca Leibniz. Gândirea şi activitatea lui s-au concentrat asupra “filozofiei naturale” sau a fizicii, matematică şi astronomie.
Preocupările teologice şi istorice ale lui Newton pot fi considerate doar ca un tribut inevitabil pe care l-a plătit epocii, ca şi mulţi dintre contemporanii lui, deşi el însuşi era uneori înclinat să considere preocupările sale în domeniul teologiei şi religiei drept activitatea lui principală.
Newton s-a născut în satul Woolsthorpe, situat la 10km sud de orăşelul Grantham, în apropierea ţărmului răsăritean al Angliei.
Despre originea familiei Newton din Woolsthorpe există foarte puţine informaţii. Până la dobândirea titlului de nobleţe, Newton se interesa, pare-se, foarte puţin de strămpşii lui. Cum se întâmplă adeseori, familia îşi amintea, dintre strămoşi, numai de bunici. Este aevărat că după ce a devenit “sir Isaac”, Newton a prezentat Camerei heraldice un tablou genealogic oficial, cuprinzând pe toţi ascendenţii săi până la tatăl stră-străbunicului, John Newton.
În 1656, mama lui Newton rămăsese văduvă şi s-a înapoiat la Woolsthorpe cu trei copii - fratele şi surorile lui Isaac. Băiatul avea 15 ani; el putea fi un ajutor în gospodărie şi mama l-a adus in 1658 de la Grantham înapoi la Woolsthorpe. El a rămas la ţară 2 ani, un timp destul de îndelungat pentru un adolescent. În afară de câteva anectode, se ştie foarte puţin despre această perioadă importantă din viaţa lui Newton, când s-au format caracterul şi înclinaţiile lui .
În relatările despre perioada şcolară a vieţii lui Newton, apărute după moartea sa, este greu să se deosebească faptele reale de legende. În ele se reflectă clar dorinţa firească de a scoate în evidenţă acele trăsături ale lui care s-au manifestat cu toată puterea mai târziu. Şcoala din Grantham, unde Newton a petrecut aproape 5 ani, a avut, probabil, o mare influenţă asupra formării caracterului său, contribuind la însuşirea matematicii, limbii latine şi a teologiei, necesare pentru studiile universitare.
Newton avea pasiunea de a construi jucării mecanice complicate, modele de mori de apă şi de soare. Copilului îi plăcea să confecţioneze zmeie, pe care, uneori, le înălţa noaptea, agăţându-le felinare de hârtie colorată şi răspândind cu această ocazie, în glumă, zvonuri despre o nouă cometă. Soţul nepoatei lui Newton, Condwitt, povesteşte că acesta considera drept prima sa experienţă de fizică aceea pe care a făcut-o în anul morţii lui Cromwell (1658), şi anume: dorind să determine puterea vântului în timpul furtunii, el a măsurat lungimea săriturii sale proprii în direcţia vântului şi în sens contrar.
Mai multe mărturii confirmă că Newton avea talent la desen. Pe pereţii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate desene, portrete ale conducătorilor şcolii de la Grantham, chipul regelui Carol I (acest tablou din camera lui Newton ne permite să ne facem o idee despre sentimentele sale politice regaliste în epoca lui Cromwell). Sub chipul regelui se aflau versuri, pe care vechii biografi le atribuiau lui Newton însuşi.
Perioadei de la Grantham îi aparţine singura, după cât se pare, idilă din viaţa lui Newton. În casa farmacistului Clark el s-a împrietnit cu mica miss Storey, pe care o creştea farmacistul. Mai târziu, prietenia, după presupunerile biografilor, s-a transformat în dragoste şi s-a pus la cale căsătoria lor. Ulterior însă, când Newton s-a hotărât definitiv pentru cariera universitară, el a renunţat la intenţia de a se căsători. După tradiţia medievală, membrii colegiului trebuiau să rămână celibatari. Mistress Vincent (fostă miss Storey) îşi amintea la bătrâneţe că Newton era un tânăr tăcut, gânditor şi serios, care participa fără plăcere la jocurile tovarăşilor săi. El prefera să rămână acasă, chiar în societatea fetelor, cărora le făcea adeseori măsuţe, dulăpioare şi alte jucării. Îi plăcea de asemenea, după spusele ei, să culeagă ierburi de leac.
Până la sfârşitul vieţii, Newton a întreţinut raporturi de prietnie cu tovărăşia jocurilor sale din copilărie, a ajutat-o şi a vizitat-o ori de câte ori venea prin locurile natale. Fosta miss Storey a murit în vârstă de 82 de ani, supravieţuindu-i. Casa farmacistului din Grantham era astfel, în multe privinţe, plăcută lui Newton. Se spune că în cursul deselor sale drumuri la bâlciul din Grantham, tânărul fermier uita de însărcinările gospodăreşti care I se dădeau, lăsa calulu în paza bătrânului servitor care îl însoţea şi petrecea ore în şir la familia Clark.