Satul în care s-a născut Caragiale se numea Haimanale şi el se găseşte la jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Târgovişte lângă mănăstirea Mărgineni . Satul Haimanale din judeţul Prahova , era o adunătură de căsuţe sărăcăcioase , cu oameni pripăşiţi pe acele coclauri – de unde provine şi numele ironic al cătunului .
Caragiale s-a născut la data de 30 ianuarie 1852 în casa lui Luca , grămăticul mănăstiri Mărgineni şi Cati find numit Iancu şi alintat Iancuţu – viitorul scriitor Nenea Iancu .
Este botezat la data de 7 ferbruarie 1852 la biserica mănăstirii .

2. Părinţii şi rudele

Târziu , I.L. Caragiale recunoaşte că este nepotul unui grec bucătar . Bunicii dinspre tată , Ştefan şi Maria , îşi aveau rădăcinile în insula Indra , din golful Egina , aproape de Atena . Ei veniseră în Ţara Românească în suita domnului fanariot Ion Caragea în anul 1812.
După fuga lui Caragea în timpul faimoasei ciume , Ştefan şi Maria care purtau iniţial numele de Caragea devenit mai apoi Caragialii ,au rămas pe malurile Dâmboviţei unde meseria de bucătar este foarte căutată .
Ştefan şi Maria au avut cinci copii : Luca , Costache , Ecaterina , Anastasia şi Iorgu . Venirea lor în Ţara Românească a fost cu noroc, cei trei fraţi Caragiale şi-au înscris numele în istoria teatrului românesc , I.L. Caragiale a devenit mare scriitor clasic român , iar feciorii acestuia Mateiu Caragiale a devenit prozator şi Luca Ion Caragiale a devenit poet simbolist .
Tatăl lui I.L. Caragiale , Luca a fost actor dar fiindcă familia sărăcise renunţă . El se căsătorise cu Caliopi , actriţă la Societatea Filarmonică . Din cauza neânţelegerilor se desparte de Caliopi , renunţă la teatru şi îşi găseşte o slujbă în administraţia Mănăstirii Mărgineni , fiind copist devenind apoi secretar al sfintei mănăstiri .
Mama lui I.L. Caragiale este Ecaterina Chiriac Caraboa născută în 1815 la Braşov într-o familie de aromâni şi care trăia cu Luca Caragiali încă din anul 1848 deşi nu erau căsătoriţi . Deşi la naşterea lui Iancuţu avea 37 de ani , îşi păstrase frumuseţea din vremea tinereţii .

3. Iancuţu, copilaşul tătuţului

Crescând, Ion Luca, are o copilărie asemănătoare cu cea a lui Mihai Eminescu. Cei doi viitori prieteni ascultau poveşti, băteau clocaurile şi făceau tot felul de năzdrăvănii împreună.
Mama, Ecaterina, îi scria soţului ei care se afla la Bucureşti în interes de serviciu:
,, Iancuţu, copilaşul nostru cel scump, sărută mâna tătuţului şi la toţi şi la toate rudele; el se află sănătos, voinic împreună cu mama lui …”
Îi plăcea foarte mult apa, iar la numai câţiva anişori hoinărea ,, ca un sălbatic, către apusul soarelui”. El asculta basmele spuse de moşnegi şi de bătrâne.
Când împlinise şapte ani, tatăl, se mută cu familia la Ploieşti, unde devenise avocat.

4. Şcolar la Ploieşti
Este încredinţat dascălui Haralambie şi părintelui Marinache de la biserica Sf. Gheorghe unde învaţă slova chirilică unde excact ca ştrengarii din amintirile lui Creangă făceau tot felul de năzdrăvănii pentru care dascălul Haralambie le aplica câte o feştilă şi două palme .
Odată ieşit de sub tutela popii Marinache ,elevul Iancu va urma Şcoala Domnească nr1 din Ploieşti între anii 1859-1864 find înscris în clasa a II a unde scrie frumos şi învaţă bine ieşind al III lea în clasă .
În clasa a III a este profund impresionat de institutorul său Basile Drăgoşescu , dascăl deosebit , de la care a învăţat cu litere străbune toată româneasca pe care o ştiu.Nuieluşa acestuia era o adevărată baghetă magică , mai ales la însuşirea ortografiei . Când şcoala a fost vizitată de domnitorul Cuza , institutorul a rostit un cordial cuvânt de salut care a mişcat asistenţa . Urmează clasa a IV a cu învăţătorul Mihail Georgescu . Se pare că urmează clasa aVa în particular încheind ciclul gimnazial în anul 1867 la gimnaziul Sfinţii Petru şi Pavel avînd note bune mai puţin la purtare unde avea nota 6 , ceea ce dovedeşte că adolescentul era zbenguit ca în Haimanale . Se presupune că urmează clasa a V a de liceu în Bucureşti unde se mutase cu mama şi sora sa . Nu a făcut mulţi purici la liceul bucureştean mărturisind că şi-a făcut studii la şcoala lumii …

5. Unchii şi lumea teatrului
Între anii 1868-1870 urmează Conservatorul din Bucureşti la clasa de mimică şi declamaţie a unchiului său Costache Caragiale . Este vremea când îl cunoaşte pe Eminescu , tânăr rătăcitor cu trupele de teatru de care îl va lega o mare prietenie .
Unchii săi se dedicaseră teatrului având patima scenei care îl subjugă pentru totdeauna pe Iancu . Ucenicia ca actor i-a folosit mai apoi la scrierea comediilor şi schiţelor sale inegalabile . La dorinţa tatălui său este încadrat ca copist la tribunalul din Ploieşti unde va lucra doar câteva luni . Este anul 1870, când tatăl său se stinge la vârsta de 58 de ani .
După înmormântarea tatălui său renunţă la postul de copist şi se dedică teatrului , gazetăriei şi literaturii .
Ca şi Eminescu călătoreşte cu trupele de teatru ale unchiului său Iorgu , iar în stagiunea 1871 – 1872 este sufler şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti . Din leafa mică trebuiau susţinute material mama Cati şi sora Lenci.

6. Limbă ascuţită , O noapte furtunoasă , O scrisoare pierdută.
Alături de actori şi gazetari trăieşte în lumea berăriilor bucureştene , unde cunoaşte fel de fel de tipuri de oameni , pe care apoi le va surprinde literar , ca nimeni altul . Inteligentul cu limbă ascuţită nu tace . Are umor , vervă şi sarcasm . Debutează în anul 1873 în revista umoristică Ghimpele , continuatoarea revistei Nichipercea unde semna cu numele Car şi Palicar . Cu rubrică umoristică colaborează la ziarul Telegraful .