- numele său adevărat era Dan Barbilian;
- n. 19 martie 1895, Câmpulung – m. 11 august 1961, Bucureşti;
- fiul unic al lui Constantin Barbilian, magistrat, şi al Smarandei (n. Şoiculescu);
- studii elementare şi gimnaziale la Câmpulung, Dămineşti, Stâlpeni, Piteşti şi din nou Câmpulung (1902-1910), datorită deselor mutări ale tatălui său, judecător de pace;
- urmează liceul la Bucureşti („Gh. Lazăr”, „Mihai Viteazul”, 1910-1914)
- demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de matematician, fiind remarcat de Gh. Ţiţeica, cu ocaziaunui concurs al Gazetei matematice (1912)
- din 1914, student la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, dar în perioada participării României la război (1916-1918) abandonează temporar studiile, pentru a-şi satisface stadiul militar;
- după ce-şi ia licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania;
- tânărul care debutase deja în poezie, duce în „ţara şvabă” o existenţă boemă, plină de aventuri şi experienţe diverse (a cărei amintire este păstrată într-un excepţional schimb de scrisori cu bunul său prieten Tudor Vianu) şi nu izbuteşte să-şi ia doctoratul (revine în ţară în 1924);
- după un stagiu de un an petrecut ca prof. Suplinitor la Giurgiu (1925), ajunge asistentul lui Gh. Ţiţeica (1926) sub conducerea căruia îşi ia doctoratul (1929) cu o teză despre Reprezentarea canonică a adunării funcţiilor ipereliptice;
- după 1930, activitatea ştiinţifică ocupă un loc central în preocupările sale, materializându-se într-un mare număr de lucrări, apreciate de specialişti ca având o deosebită originalitate;
- din 1932 este conf. univ., acest an fiind considerat de Barbu ca marcând o mai completă „aclimatizare matematică”;
- participă la Congresul Internaţional de Matematică de la Praga (1934), conferenţiază la Universitatăţile din Hamburg şi Göttingen (1936), Münster şi Viena (1938), iar în 1942 ajunge profesor titular la catedra de algebră a Univ. din Bucureşti;
- algebra şi geometria sunt disciplinele în care continuă să publice şi să-şi demonstreze strălucita vocaţie de om de ştiinţă (cu numele său sunt indicate aşa-zisele „spaţii Barbilian” în geometrie)
- în 1950 i se decernează Premiul „Gh. Lazăr” al Academiei (pentru matematică);
- rămâne profesor universitar până în anul morţii (1961)
- pleacă în lumea de dincolo, răpus fiind de o criză hepatică. A doua zi, salcia din faţa casei (strada C. Davilla 8), cântată de poet ca un copac sfânt, se prăbuşeşte la o furtună.