Ca produşi de secreţie endocrină ai ţesutului glandular corticosuprarenal, hormonii corticosteroizi au fost descoperiţi târziu, de abia după ce Hartmann (1930) a semnalat că extractele totale de corticosuprarenală ca urmare a îndepărtării dezechilibrelor metabolice (hipoglicemie, hiponatremie, hiperpotasemie, creşterea eliminării urinare a apei şi a sodiului) şi funcţionale (hipotensiune, astenie, hipotermie, scăderea rezistenţei la stres etc.) create de extirparea suprarenalelor.
În perioada 1934 – 1943, Kendall, Reichstein şi colab au izolat corticosteronul, cortizonul şi cortizolul, iar în 1953, Tait şi Simpson au indentificat electrocortina sau aldosteronul. În prezent se cunosc peste 30 de compuşi izolaţi în cortexul suprarenal, din care numai doi sunt de importanţă primordială pentru funcţia endocrină a glandelor corticosuprarenale. Aceştia sunt cortizolul, ca principal hormon glucocorticoid, şi aldosteronul ca mineralocorticoid.
Toţi hormonii corticosuprarenali sunt compuşi sterolici formaţi din colesterol circulant absorbit de celulele glandulare prin endocitoză. Mici cantităţi se sintetizează local din acetil coenzima A. Din nucleul comun ciclopentano-perhidrofenantrenic al colesterolului se formează, cu ajutorul unui echipament enzimatic diferenţiat, nucleii specifici celor trei categorii de hormoni corticosuprarenali.
Sinteza glucocorticoizilor are loc în zona fasciculată şi, într-o mică măsură, şi în cea reticulată. Secvenţa reacţiilor este următoarea:
Colesterol Pregnenolon 17-OH-Pregnenolon
17-OH-Progesteron 11-Dezoxicortizol Cortizol
Localizarea intracelulară a reacţiilor implicate în biosinteza cortizolului este atât mitocondrială, cât şi în reticulul endoplasmatic. Hidroxilarea în mitocondrii a 11-dezoxicortizolului prezintă caracter critic şi limitant.
La rândul său sinteza aldosteronului, principalul mineralocorticoid, se realizează exclusiv în zona glomerulată. Ea parcurge aceleaşi etape ca în zona fasciculată, până la stadiul de progesteron. Prin hidroxilarea progresivă a progesteronului la carbonul din poziţiile 21, 11 şi 18 se obţine dezoxicorticosteronul, corticosteronul şi 18-hidroxicorticosteronul. Enzima 18-hidroxilaza găsindu-se numai în zona glomerulată, oxidarea hidroxilului din C18 al hidroxicorticosteronului şi fomarea unei grupări aldehide în poziţia respectivă duc la sinteza aldosteronului.
Principalii hormoni glucocorticoizi sunt cortizolul sau hidrocortizonul, corticosteronul, cortizonul, prednisol, metilprednisol. Dintre aceştia numai cortizolul şi corticosteronul sunt naturali, primul asigurând 95% din activitatea hormonilor glucocorticoizi circulanţi. Restul glucocorticoizilor sunt produşi de sinteză, prevăzuţi cu acţiuni egale sau mai puternice decât ale cortizolului.
La rândul lor mineralocorticoizii sunt reprezentaţi nu numai de aldosteron, ci şi de precursorii acestuia, corticosteronul şi dezoxicorticosteronul. În timp ce aldosteronul ocupă 95% din activitatea mineralocorticoidă, ceilalţi derivaţi sunt mult mai puţin activi.