Născut la Rouen,în 1821,într-o familie de medici chirurgi de origine normandă,Flaubert moşteneşte înclinaţia pentru observaţia amănunţită şi pentru disecţie.Nu întâmplător s-a spus despre el că”ţine pana în mână ca alţii scalpelul”.Personajele dezvăluie sub privirea sa profunzimi pe care nici un alt scriitor nu le-a putut surprinde.O dată cu Flaubert,pentru care inspiraţia însemna zece ore pe zi la masa de scris,se instaurează un mit al stilului.Toate scrierile sale treceau printr-o intensă şi îndelungată muncă de şlefuire,un efort de adevărat bijutier;modelul său de creaţie este revendicat de generaţii succesive.
Viaţa sa de scriitor începe după studii de Drept la Paris, o dată cu recluziunea autoimpusă în casa părintească de la Croisset,unde trăieşte alături de mama sa.Nu va părăsi acest loc(şi din cauza unei boli nervoase care se declanşează în 1844)decât pentru câteva călătorii,împreună cu prietenul său,
Maxime du Camp,în Bretania(1847),în Orient(1849-1851),ocazie cu care vede şi piramidele egiptene.Călătoreşte singur în Algeria şi Tunisia(1858) şi îşi permite cateva şederi la Paris,în mediile artistice şi literare,unde în 1846 o va cunoaşte pe Loise Colet,cu care timp de zece ani va dezvolta o legătură furtunoasă.E cunoscută,de asemenea,iubirea platonică pe care Flaubert a avut-o pentru Elise Schlesinger,soţia unui om de afaceri,despre care se bănuieşte că ar sta la originea personajului Marie Arnoux din “Educaţia sentimentală”.
Primele opere ale autorului conţin elemente autobiografice şi au o pronunţată tentă romantică:Memoriile unui nebun(1838),Noiembrie(1842) şi prima versiune a Educaţiei sentimentale(1845).Personalitatea marelui romancier se naşte greu,în urma unei munci chinuitoare.După ce, în1849,renunţă(la sfatul lui Maxime du Camp) la prima variantă a Ispitirii Sfantului Anton,publică,în 1856,Doamna Bovary,care-l face celebru(pe lângă certa valoare a cărţii,imensul scandal juridic şi de presă pe care aceasta l-a stârnit contribuind substanţial la popularitatea ei).Scrie apoi Salammbo(1862) reia Educaţia sentimentală(1869) şi revine cu Ispitirea Sfantului Anton într-o variantă nouă(1872).A mai scris încă din tinereţe piese de teatru,nuvele,volumul Trei povestiri(1877),un Dicţionar de idei primite de-a gata,rămas o vreme în manuscris şi tipărit pentru prima dată în 1911,şi un roman neterminat,Bouvard şi Pecuchet,publicat în 1881.
Moare în 1880 la Croisset,cu sănătatea ruinată de infernul scrisului,dezgustat de oameni şi de viaţă.
















Rezumatul operei

Charles Bovary tânăr absolvent de medicină , crescut sub tutela mamei, instalat la Tostes şi însurat, tot prin grija acesteia , cu Heloise Dubuc-o văduvă de patruzeci şi cinci de ani, cu picioare reci- începe să îşi exercite meseria de medic în sat şi în împrejurimi. La ferma Bertaux o cunoaşte pe Emma, fiica lui moş Rouault, la care Charles venise să-i îngrijească piciorul rănit. În scurtă vreme Heloise moare şi Charles vede în Emma soţia pe care şi-ar dori-o. Moş Rouault îşi dă consimţământul şi, odată cu venirea primăverii, cei doi se căsătoresc. Proaspăt căsătoriţi se instalează la Tostes, unde încep o viaţă monotonă.
Emma fusese crescută la şcoala de maici, unde, pe lângă cărţile de rugăciuni, citise pe nerăsuflate romane sentimentale aduse de spălătoreasă. Pasiunea pentru aceste lecturi i-a alimentat imaginaţia romanţioasă, iar ea a început să aştepte ca şi realitatea să-i ofere aceleaşi exaltări ca şi universul descoperit în cărţile citite. După ce părăseşte mânăstirea şi se întoarce la ferma tatălui său, se plictiseşte curînd de viaţa fără surprize de la Bertaux şi ajunge chiar să regrete că a plecat de la maici. În acest timp îl cunoaşte pe Charles Bovary, iar Emma crede că a găsit iubitul pe care îl aşteptase atât. Dar viaţa eternă pe care o începe la Tostes i se pare insuportabilă şi descoperă cu uimire că pasiunea pe care o aşteptase e departe de a se împlini. Charles nu e nici pe departe bărbatul la care a visat, nu se pricepe perfect la toate, nu o iniţiază în ceea ce-şi închipuise că sunt tainele şi subtilităţile pasiunii şi ale vieţii. Un singur eveniment important: balul de la Vaubyessard, unde sunt invitaţi. Emma descoperă aici cu exaltare o atmosferă şi o lume pentru care se crede făcută. Amintirea balului şi o tabacheră găsită acolo îi vor umple apoi mare parte a gândurilor. Viaţa pe care o duce sfârşeşte prin a o îmbolnăvi şi Charles ia hotărîrea să se mute în altă parte. Când pornesc spre Yonville l’Abbaye, unde aleseseră să plece , Emma e însărcinată. Îi întâmpină cei care vor deveni obişnuiţii casei lor: Homais, farmacistul, credincios progresului ştiinţific, care vinde reţete pe cont propriu, preotul Bournisien, veşnic angajat în discuţii contradictorii cu Homais, doamna Lefrancois, văduva, stăpâna hanului “Leul de aur”, Binet, după punctualitatea căruia îşi puteau fixa ceasurile, şi Leon Depuis, secretar la notariat cu care Emma îşi descoperă de la început o mulţime de afinităţi. După ce Emma dă naştere unei fetiţe pe care o va numi Berthe, relaţia dintre ea şi Leon începe să fie tot mai apropiată, ei petrecănd mult timp împreună, în lungi discuţii ce vădesc aceeaşi dorinţă de a trăi în altă lume decât cea pe care o au. Îndrăgostit de ea fără speranţă, fără să ştie că şi ea îi împartaşeşte sentimentele, Leon se hotărăşte să plece la aris. După plecarea lui, ea cade într-o apatie din care doar întâlnirea cu Rodolphe Boulanger, la expoziţia de toamnă din Yonville, o mai poate scoate. Acesta un desăvârşit seducător, inteligent şi foarte bogat, decide s-o aibă pe Emma. Şi o va avea.