Pe o imaginară scară a evoluţiei în timp a unui tip anume de personaj, s-ar părea că Aurica este imaginea Aglaei în tinereţe, sau altfel spus, Aglae este o bătrână, o babă rea până la monstruozitate.
Aurica este fiica cea mică a Aglaei, în antiteză cu feminitatea şi delicateţea Otiliei, supusă de la început şi până la sfârşit unui automatism psihologic, şi întreaga ei mişcare în roman se petrece între coordonatele strâmte ale familiei Tulea, ale casei lui moş Costache, mişcare monotonă, întreruptă doar, la un moment dat, de „turneele de pe calea Victoriei”.
Personajul este prezentat de Felix, astfel având şi noi, cititorii, ocazia să-l cunoaştem. Primele imagini ale fetei ne sunt comunicate de Felix:
„Felix privi sfios la aceea pe care o chema Aurica. Era o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenţi ca şi ai Aglaei, cu faţa prelungă, sfârşind printr-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două şiruri de cozi împletite. [...] La apropierea lui Felix ridică ochii fixând cu avidă curiozitate pe tânăr şi întinzându-i o mână arcuită.”
Aurica e obsedată de neîmplinirea ei în plan sentimental, căci consideră drept unic scop al existenţei – căsătoria. Aglae şi Aurica sunt construite din acelaşi aluat, Otilia şi Aurica însă apar ca cel mai perfect contrast. Cunoscând-o bine şi pe Aurica, Otilia îl previne pe Felix:
„– Să te fereşti de ea, că umblă să se mărite şi se îndrăgosteşte de cine-i iese-n cale!”
Aurica o urăşte cu mult mai mare intensitate pe Otilia decât mama ei. Este relevată pe deplin superioritatea pe care Aurica şi-o abordează faţă de Otilia, condamnată parcă la toate eşecurile din lume pentru că e „fată fără părinţi”. Ura îi întunecă judecata în asemenea grad, încât se lansează în aprecieri defăimătoare, debitează invective, devenind nesuferită şi arţăgoasă.
Din arsenalul armelor de atac îndreptate asupra oricărui bărbat, face parte şi compoziţia ţinutei, prin care Aurica speră să convingă pe toată lumea de nenumăratele ei calităţi. Aurica „arăta faţă de Felix din ce în ce mai multă familiaritate. În fiecare zi după orele cinci, Aurica se îmbrăca pretenţios în bluze albe şi foi negre, minuţios plisate, şi se pudra pe faţă în chip bătător la ochi, carminându-şi prea tare pomeţii slabi ai obrajilor, ceea ce în acea epocă se socotea încă scandalos.” Mergea pe Calea Victoriei străbătând acelaşi itinerar cu speranţa de a avea o aventură, care însă întârziase să se întâmple. „De la stadiul apatic, personajul trece dintr-o dată la o atitudine de adevărat atac al bărbaţilor, vulgaritatea nemaifiind în nici un fel acoperită”.
Personajul trăieşte pe treapta cea mai de jos a umanului, foarte aproape de câmpul instinctualităţii. Lumii îi îngăduie o singură latură, cea erotică. „Aurica avea despre bărbaţi o concepţie misitcă, în care şi impertinenţele deveneau calităţi. Simpla prezenţă a unui bărbat, mai cu seamă tânăr şi necăsătorit o emoţiona”.