Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul său volum de poezii Plumb, prin care se impune ca un poet autentic şi original, cu o tonalitate cu totul nouă în poezia noastră de până atunci. În cadrul poeziei noastre simboliste, alături de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu şi alţii, Bacovia ocupă un loc aparte. Motivelor florale şi insinuanta de melancolie ale lui Anghel, celor exotice şi fanteziste ale lui Minulescu, Bacovia le-a alăturat peisajul vârstelor geologice, decorul aşezărilor lacustre, ca şi viziunile provinciale mohorâte şi funeste din Plumb. Prin poeziile sale, el creează încă de la început - cum avea să scrie E. Lovinscu - ”o atmosferă de copleşitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitat într-un peisagiu de mahala de oraş provincial, între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate în noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită, cu melancolia caterincilor şi bucuria panoramelor, o atmosferă de plumb, în care pluteşte obsesia morţii şi a neantului o descompunere a fiinţei organice “.
Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, înăbuşitor şi duşmănos, gata parcă să se prăbuşească peste oameni, să-i strivească; orizontul între marginile căruia această poezie îşi vibrează acordurile sumbre este închis cenuşiu, străbătut de corbi negri, “corbii poetului Tradem şi ai lui Edgar Poe, care taie văzduhul “diametral” singuratici sau în stoluri dense, lugubre”.
În volumul Plumb (1916) se creează îndeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, despletite şi reci, a zăpezilor nesfârşite, care iarna îngroapă totul sub căderile lui continui, viziunea ospiciilor, abatoarelor şi cărămizilor din care se aude metalic şi sonor cântecul trist şi deprimant al fanfarei militare, într-un cuvânt o lume a deznădejdii, absurdă şi halucinantă.
Cu volumul Scântei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare să se lumineze un moment, umbra continuă de plumb e dată puţin la o parte, şi în locul priveliştilor dezolante, se profilează burguri medievale şi voievozi în haine violete, dintr-un îndepărtat secol al XV-lea. Atmosferei macabre şi apăsătoare i se substituie acum un aer de idilă primăvăratică, madrigalul în locul litaniei şi ironia îşi schiţează zâmbetul complice.
În volumele Cu voi (1936) şi Stanţe burgheze (1946) fibra ironică este adâncită cu mijloace rafinate şi îmbogăţită cu umor fin şi discret. Deznădejdea surdă a poetului şi crisparea sufletească este închisă în versuri reflexive, de o notaţie mai mult enigmatică, ambiguă.
În general, Bacovia este un poet al oraşului provincial. Poetul acordă atenţie deosebită descompunerii orăşelului provincial, mizeriei izolate; manifestă o preferinţă maladivă pentru anotimpul galben al toamnei, când natura se pregăteşte de hibernare şi când învelişul vegetal se ofileşte, se usucă, piere descompus.
Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastră. Peste târg, pretutindeni plouă fără încetare, obsedant, apărător, rece şi dezolant ca în poeziile: Note de toamnă; Rar; Plouă:
“Plouă, plouă, plouă
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă”.
(Rar)

Referatul George Bacovia - Universul liricii - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.