La 3 iulie 1883 se naşte, la Praga, Franz Kafka, primul copil din şase al negustorului înstărit Hermann Kafka, originar din satul Wossek din Cehia de sud şi al Iuliei Lowy, a cărei familie numără rabini, medici şi figuri de neconformişti, înclinaţi spre visare şi aventură. Franz moşteneşte caracterele familiei materne.
După învăţămîntul primar în limba germană, Kafka îşi continuă studiile la liceul Alstädter Deutsches Gymnasium, cel mai sever liceu din Praga de odinioară. În timpul şcolarităţii asistă la declanşarea animozităţilor naţionale chiar printre copii. Se consideră ateu şi socialist.

În amintirea colegilor săi, imaginea lui Kafka este a unui adolescent retras, rezervat, timid, dar prietenos, blînd şi serios. Îşi începe studiile universitare, atras întîi spre chimie de influenţa lecturilor ştiinţifice, apoi spre germanistică, dar după cîteva luni, supunîndu-se voinţei paterne, studiază dreptul.

Pasionat de literatură şi filozofie, Kafka asistă la conferinţa despre Schopenhauer a unui coleg, Max Brod, ţinută la o asociaţie studenţească; prietenia care se înfiripă va fi durabilă şi fructuoasă pentru posteritate; Brod, care i-a păstrat şi publicat manuscrisele după moarte, făcându-l cunoscut printr-o serie de scrieri notabile, l-a încurajat de la început să scrie şi să publice, uneori smulgîndu-i manuscrisele din mînă. În Biografia sa, Brod scrie despre această perioadă: “Gusturile sale intelectuale nu mergeau spre pretenţios, bolnăvicios, bizar, grotesc, ci spre tot ce e mare, sănătos, simplu şi solid clădit, ce ajută omul să se purifice şi să se regenereze”. Astfel respinge avangardismul epocii, decadentismul şi pe “groteştii” praghezi. Lecturile sale de predilecţie fiind Hebbel, Grillparzer, Byron, Amiel, apoi Hamsun, Hoffmansthal, Th. Mann, Flaubert, Stendhal, Stifter, Hesse, mai tîrziu Dostoievski, Tolstoi, Strindberg.
Din relatarea lui Brod reiese şi că tînărul Kafka era destul de sportiv, nicidecum fricos cînd era vorba să ajute pe alţii, încurcat şi dezasperat însă în tot ce privea persoana sa. În primii ani de prietenie, Brod ignora activitatea literară a lui Kafka. Apoi, datorită încurajărilor sale, acesta a consimţit să publice, dar primele încercări sau au fost distruse de autor sau au fost pierdute.
În iunie 1906 îşi ia doctoratul în Drept şi, după o vacanţă la un unchi, medic la ţară, îşi începe stagiul obligator de un an la tribunalul corecţional, apoi la cel civil din Praga. Practica şi-o face în biroul avocaţial al unui unchi.
Perioada în care a lucrat ca funcţionar la o societate de asigurări sunt secvenţe de viaţă împrumutate artistic personajelor din romanele sale.
Deşi e mereu chinuit de dorinţa de a scrie şi de a avea timp liber, nu se va putea decide să părăsească profesia de funcţionar.
În 1910 începe să noteze reflecţii într-un jurnal. Timp de 13 ani îşi consemnează gîndurile cu regularitate. Discret cu privire la viaţa sa intimă, bogat în deşirante plîngeri în legătură cu dificultăţile întîmpinate la scris, piedici din afară, dar şi îndoieli asupra menirii sale, inhibiţii şi probleme create de oboseală – jurnalul aduce, pe lîngă impresii despre cărţi şi spectacole, descrieri minuţioase de persoane şi gesturi şi mărturisiri preţioase cu privire la viaţa sa spirituală. Jurnalul său atestă că orele de birouîl oboseau peste măsură, consumîndu-i timpul şi energia diminuată ceva mai tîrziu de frecvente insomnii şi de exasperarea pricinuită de condiţiile neprielnice pentru scris în casa părintească.
În 1911 consemnează eforturi de a-şi reface sănătatea şubredă devenind vegetarian, renunţînd la alcool şi tutun, practicînd înotul, echitaţia şi frecventînd, vara, colonii naturiste.
Viaţa sa sentimentală este sublimată definitiv, datorită temerii de fixare, Kafka preferînd logodna căsătoriei, dragostea platonică apropierii dintre îndrăgostiţi. Practică, mereu în postură de veşnic logodnic, amînarea gesturilor decisive: în 1912 se îndrăgosteşte, pare-se, de la prima vedere, de Felice Bauer, în 1913 îi face o vizită la Berlin, în iunie 1914 se logodeşte în sfîrşit, în ianuarie1915 o revede, în 1916 călătoresc împreună, în 1917 se logodeşte a doua oară, dar rupe cu ea în decembrie a aceluiaşi an; în 1919 se logodeşte cu Julie Wohryzec, în 1920 – cu Milena Iesenka, rupe logodna cu Julie Wohryzec, în 1920 – cu Milena Iesenka, rupe logodna cu Julie, apoi îşi exprimă, în 1923, dorinţa de a se căsători cu Dora Dymant – părtaşa ultimului său an de viaţă.









Tatăl - Hermann Kafka, răzbătător şi energic, reuşeşte pe drumul ascensiunii sociale, după o copilărie nevoiaşă, şi familia se mută din vechiul ghetou – care, cu magherniţele şi uliţele sale întortocheate, va lăsa o impresie neştearsă în memoria scriitorului – în centrul elegant al oraşului.
Sub efectul traumatizant al autorităţii paterne, Kafka îi circumscrise astfel în faimoasa Scrisoare către tatăl, din anul 1919, un document de peste 100 de pagini, prin care speră să obţină mai multă înţelegere din partea tatălui:
“Din fotoliul tău guvernai lumea. Părerea ta era cea justă, orice altă părere […] extravagantă, anormală. Şi încrederea ta în tine era aşa de mare, încît nu simţeai nevoia să rămîi consecvent pentru a avea dreptate […]. Ai luat în ochii mei caracterul enigmatic al tiranilor […]. Trăiam mereu ruşinat […]. Lumea mi se părea divizată în trei: o parte în care trăiam ca sclav, […] supus unor legi pe care nu eram capabil să le respect, alta foarte îndepărtată, în care trăiai tu, ocupat să guvernezi […] şi o a treia, unde trăiau toţi ceilalţi, fericiţi, scutiţi de porunci şi de ascultare.”
Dar trimis mamei sale - Julie Lowy - pentru a fi predat, aceasta îl înapoiază, aşa că destinatarul nu va lua cunoştinţă de analiza plină de reproşuri a relaţiilor dintre tată şi fiu. Sentimentul de teamă şi umilinţă în urma dojenilor tatălui din pricina pasivităţii şi nevredniciei sale explică mult din psihologia scriitorului, cum reiese clar din această scriere importantă.

Din 1921, din cauza bolii sale – o tuberculoză pulmonară, starea sa de sănătate se agravează, iar viaţa lui Kafka de aici înainte constă din şederi în diferite staţiuni climaterice, cu întoarceri sporadice la Praga.
Asprimile iernii berlineze din 1923-1924 intensifică tristeţea în faţa spectacolului dezolant al mizeriei din acele momente culminante ale inflaţiei. Kafka suferă privaţiuni, pensia fiindu-i redusă de devalorizarea continuă şi vertiginoasă a banului. După violente accese de febră, se vede obligat să ceară ajutorul familiei. Unchiul său meidc, vine să-l îngrijească. Kafka o sileşte pe Dora să ardă în prezenţa sa o seamă de manuscrise.

În martie 1924, Brod îl aduce la Praga. Întoarcerea la familie e resimţită ca o înfrîngere. Cum starea sa se înrăutăţeşte rapid, e transportat la diverse sanatorii. Din pricina durerilor în laringe, abia mai poate mînca şi se înţelege cu vizitatorii prin bileţele. Primeşte răspuns negativ de la tatăl Dorei, la cererea sa în căsătorie.
În preziua morţii, Kafka scrie o scrisoare lungă către părinţi, evocând o mulţime de amintiri. Sinţindu-şi sfîrşitul, îi cere doctorului Klopstock imperios morfina care i se refuzase: “Omoară-mă, altfel eşti un ucigaş!”

Moare la 3 iunie 1924.





Universul operei


Opera prozatorului este formată din:

a) nuvele care anticipă, prin eroi, temă şi formă epică, universul absurd al romanelor ulterioare.

În Verdictul, spre exemplu, autorul prezintă drama senilităţii unui tată care îşi acuză fiul de ingratitudine, în ciuda afecţiunii acestuia, rostind profetic verdictul: “Te osândesc la moarte prin înec”. Kafka alege, astfel, o evoluţie epică ce îi permite cititorului să-l urmărească pe fiu într-o transă paralelă existenţei, aruncându-se în valurile râului din apropiere şi rostind, ca un fel de disculpare: “Dragi părinţi, v-am iubit totuşi mereu”. Dacă textul anterior propunea lectorului un timp de absurd ce conţinea ideea de fatalitate prezisă întocmai ca în tragediile greceşti, nuvela Metamorfoza dezvăluie un absurd de factură fantastică, prezentat cu mijloacele grotescului. Axată pe o dramă a transformării, proza în discuţie reţine prin incredibilul metamorfozei unei entităţi umane într-un oribil miriapod. Accentul nu cade însă pe revelaţia eroului sau pe imposibilitatea acestuia de a-şi accepta noua formulă de existenţă, ci de faptul că autorul îşi sileşte personajul să evolueze în mediul preexistent transformării şi lîngă aceiaşi oameni, cărora le stârneşte încontinuu repulsia. În Colonia penitenciară, atenţia cititorului este polarizată într-o manieră inedită de execuţie, absurdul constând aici în sistemul justiţiar artificial conceput şi pus în practică printr-o maşină specială de tortură. Orice vinovat era pedepsit cu ajutorul unei grape de sticlă, care scria vina pe trupul osânditului.