Cu mai bine de un secol în urmă primii crescători de oi ai ajuns să păşuneze oile pe la mijlocul zonei estice de litoral a Australiei, cu climă temperată şi mai umedă. Nu mică le-a fost bucuria când au văzut că păşunile de aici sunt bogate în trifoliene, mai cu seamă în Trifolium subteranum (Trifoi subteran – inflorescenţa se întoarce şi intră în pământ), Medicago litoralis (Lucerna de litoral) şi Trofolium pratense (Trifoi roşu).
În sezonul de montă aceşti crescători îşi făceau planuri foarte optimiste. Şi aveau de ce. Oile manifestau călduri cu intensitate ridicată şi se aşteptau ca la fătare să fete toate şi cât mai multe doi miei. După terminarea fătărilor dezamăgirea a fost pe măsură, din oile matcă au fătat abia o treime, dar şi din acestea 30-40% au prezentat distocii, iar mieii obţinuţi mureau după fătare în proporţie mare (40-50%). În urma unor investigaţii ample s-a ajuns la concluzia că responsabile de aceste neajunsuri sunt trifolienele din pajişti, în special Trifoiul subteran şi Lucerna de litoral, motiv pentru care acest sindrom a primit denumirea de boala de trifoi (Clover diseases).
Ulterior, prin dobândirea unor tehnici de investigare, s-a reuşit depistarea în anumite plante a unor substanţe numite fitoestrogeni (fitohormoni) cu formula chimică diferită, dar au acţiune asemănătoare estrogenilor produşi de oaie. Gama de fitoestrogeni este foarte variată, dar mai des întâlniţi şi mai cunoscuţi sunt: cumestrolul cu activitate 35% (faţă de dietilstilbestrol 100%), ginesteina 1%, daidzeina 0,75%, biochanina A 0,46% şi formononetina 0,26%.
În ţara noastră, cele mai bogate plante în fitoestrogeni sunt trifolierele: Trifolium pratense, Trifolium repens, Lotus corniculatus şi apoi unele graminee ca: Festuca rubra, Lolium multiflorum, Arrhenatherium elatius şi Trisetum flavescens. Menţionez că în flora spontană a ţării noastre nu cresc Trifoiul subteran şi Lucerna de litoral, cele mai bogate plante în fitoestrogeni.
În Germania au fost identificate ca având activitate fitoestrogenică Trifolium pratense (moderată) şi porumbul (foarte slabă) în Rusia, Trifolium pratense, Trifolium repens iar în Bulgaria Medicago sativa şi Trifolium alexandrinum.
Păşunea, fânul şi silozul sunt principalele surse de fitoestrogeni şi alţi fitohormoni pentru ovine. Intervalul optim de temperatură pentru sinteza fitoestrogenilor este cuprins între 20-250C la un regim de lumină intensă. Pe aceeaşi specie de plantă, nivelul fitoestrogenilor creşte de la rădăcină spre influorescenţe. Prin uscarea masei verzi la soare conţinutul în fitoestrogeni scade, dar prin uscare la umbră se păstrează aproape în totalitate. Cantitatea de fitoestrogeni în plante este maximă primăvara la primul ciclu de păşunat, pe păşunile umede sau irigate şi puternic fertilizate cu cantităţi mari de îngrăşăminte minerale şi/sau organice. Cantitatea de fitoestrogeni în siloz este ridicată, comparativ cu masa verde, în primele două luni după însilozare, scăzând până la 35% la 6 luni de la însilozare.
În etapa actuală s-a conturat o părere unanimă şi anume că, ingerarea fitoestrogenilor în cantitate mică până la moderată influenţează pozitiv funcţia de reproducţie, producţia de lapte şi dezvoltarea corporală. Golovin (1973) găseşte că plantele cu conţinut moderat în fitoestrogeni determină creşterea frecvenţei oilor în călduri, creşterea ratei ovulaţiei şi a fertilităţii, probabil printr-un mecanism de feed-back pozitiv al acestor fitohormoni asupra sistemului limbic şi hipotalamusului, mecanism ce are ca efect eliberarea de către hipofiză a unor cantităţi sporite de LH.
Toţi autorii care au studiat efectul fitoestrogenilor asupra oilor sunt de acord că, ingestia de cantităţi mari de fitoestrogeni şi un timp îndelungat provoacă grave tulburări de reproducţie, uneori permanente.