Complementul reprezintă un sistem de 20 de proteine, care împreună cu sistemul coagulării, fibrinolizei şi cel formator de kinină, constituie o parte din sistemele enzimatice plasmatice. Aceste sisteme produc un răspuns rapid şi mult amplificat la un stiumul declanşator, prin fenomenul de „cascadă”. Acest fenomen este posibil datorită faptului că o parte din factorii complementului sunt zimogeni (pro-enzime), a căror activare necesită clivajul proteolitic.
Există trei căi de activare a sistemului complement, calea alternă, calea clasică. calea lectivelor.
Pentru toate aceste căi există nişte puncte de control în care acţionează o serie de factori de mare importanţă. O dată activate complet, atât calea clasică cât şi cea alternă au capacitatea să genereze rapid o cantitate foarte mare de molecule C3b sub acţiunea convertazei C3. Aceste procese trebuie să fie atent reglate atât în plasmă cât şi pe suprafaţa celulelor gazdă, pentru a împiedica consecinţele patologice datorate consumului excesiv de C3, generării în exces a mediatorilor inflamaţiei şi lizei celulelor self.
În mod normal, activarea spontană a complexului C1 s – C1 r este împiedicată de un factor inhibitor – C1 inh (inhibitor de serin protează). în momentul în care complexul antigen – anticorp se ataşează la două sau mai multe capete globulare ale C1 s (unde se găsesc siturile de interacţiune cu anticorpul) apare o modificare a conformaţiei moleculei, care aduce la eliberarea C1 – inh şi la activarea autocatalitică a unei molecule de C1s – capătă activitate proteolitică, activează şi cealaltă moleculă de C1s şi ambele şi ambele clivează cele două molecule de C1r activându-le.
Deficienţa ereditară în factorul inhibitor al C1 duce la producerea excesivă de C2a şi se caracterizează prin episoade recurente de edem localizat. Condiţia respectivă a fost numită edem angineurotic ereditar.
Primul mecanism care controlează convertaza C3 este reprezentat de factorul I. Acest factor este o serin protează plasmatică care clivează C3b, C4b cât şi produşii lor de degradare, împiedicându-i să mai participe la formarea convertazelor C3 şi C5. Activitatea facorului I este complet dependentă de cofactori solubili sau membranari. Cel mai improtant co-factor mebranar pentru factorul I este MCP (CD46). Prezenţa lui pe membrana celulelor mamifere şi absenţa de pe suprafeţele microbiene asigură inhibiţia selectivă a activării complemntului doar pe celulele gazdei.
Factorul H şi C4bp (C4 binding protein) sunt proteine plasmatice care sunt co-factori pentru factorul I. Ei au funcţii importante în principal în reglarea activării complementului în fază solubilă, dar pot acţiona şi pe componentele complementului legate pe mebrană. Atât factorul H cât şi C2bp acţionează prin disocierea convertazelor C3.
Factorul H acţionează în multiple moduri:
asocierea sa cu C3b împiedică asicierea cu factorul 13 stopând formarea convertazei;
poate disocia compusul 13 din complexele C3iBp sau C3 bBb.
poate lega C3b sau C3i în faza solubilă, crescându-le activitatea şi afinitatea pentru factorul I.
C4bp dislocuieşte C2b din complexul C4b C2b şi este co-factor pentru factorul I care clivează C4b în fragmente inactive.
CR1 (CD35) este o proteină membranară care lagă atât C3b cât şi C4b, accelerând disocierea convertazelor C3 generate pe cale alternă sau clasică. CR1 este şi co-factor pentru factourl I.
Reglarea căii post – C3