Eugen Lovinescu sa născut la treizeci octombrie 1881 în Falticeni şi moare la şaisprezece iulie 1943 la Bucureşti . Critic , istoric literar , romancier .
Literatura din sec . xx poartă în bună parte spiritul său . Pe sub ochii lui au trecut numeroase generaţii de scriitori , iar ierarhia de valori stabilită de el rămâne , în cea mai mare parte , valabilă şi astăzi . Eliberînd critica de sub tirania direcţiilor sociologice dîndu-i un limbaj diferinţiat o gîndire corectă . Eugen Lovinescu a creat putem spune , critica română modernă .
Fiu al profesorului Vasile T. Lovinescu pe numele său adevărat Vasile Teodorescu E.L. urmiază cursurile gimnaziale la Falticeni şi pe acelea al Liceului Internat din Iaşi (1896-1899).
În toamna anului 1899 se înscrie la universitatia din Iaşi , dar o părăseşte peste cîteva săptămîni devenind student al secţiei de limbă clasică de la universitatia din Bucureşti .
Audiază cursurile lui T . Măiorescu şi N . Iorga fără a diveni nici junimist nici semănătorist . În 1903 îşi ia licenţă cu o lucrare despre sintaxa latină . Figurează ca profesor la liceul din Ploeşti între 1904 şi 1906 . Se seremarcă prin foiletoamle publicate în Epoca (între 1904 şi 1906) , strînse în cele două volume ale Paşilor pe nisip (1906) . Eugen Lovinescu ia încă de acum o atitudine antisemănătoristă . Pliacă în Franţa pentru a-şi pregăti doctoratul .
Îl trece în 1909 cu lucrarea Jean – Jacques Weis et son oeuvre littiraire (tipărită în acelaş au cu o prefaţă de Emile Faguet ), iar ca lucrarea suplementară , Les voyageurs fraucais en uuuuu au xlx-e siecle ( apărută în 1909 cu o prefaţă de Gustave Foregires ) .
Colaborează la Convorbiri , Viaţa literară , Falanga , Flacăra , Noua revistă română e.t.c. Articolele publicate aici sînt strînse în Critice (covol . 1909-1923) . Scrie în vremia războiului , articole politice în Flacăra , Românul , Naţionalul , Lectura pentru toţi , grupate apoi în volume . Pagini de război (1918) şi în cumpăna vremii (1919) . Începuse încă din 1915 , seria revizuirilor . Tînărul maiorescian dă semne de independenţă . Editează magazinul ilustrat Lectura pentru toţi ( decembrie 1918 - ianuarie 1920) şi în 1919 revista ce va defini o direcţie în literatura interbelică , Sburătorul (1919-1922 ; serie nouă 1926-1927) .
Eugen Lovinescu îşi sistematizează foiletoamle din Sburătorul , ideile , şi-şi fixiază o doctrină pe care o numeşte
Modernizm .
Cea dintîi lucrare de sinteză şi cea mai contraversată este Istria civilizaţiei române moderne (3 vol. 1924-1926) , pusă de mulţi comentatori în legătură cu studiul lui G. Ibrăilianu Spiritul critic în cultura româniască şi combătută pentru „beletrismul” ei . Opera este însă serioasă , cu idei noi faţă de sociologia anterioară , bine scrisă şi cu o capacitate de speculaţie ideologică remarcabilă . Civilizaţia română modernă începe , după el odată cu patrunderia în Principatele Române a ideilor „formelor” din apusul Europei , creînd astfel premisele pentru a revoluţiona structura societăţii (fondul) . Clasa socială care a avut rolul de agent al înoirii este burghezia iar liberalismul ar reprezinta , tot după E.L. ideologia progresului în secolul al xlx-lea cînd se pune bazele acestui proces amplu , ireversibil . Legea simulării-stimulării acţionează şi în cîmpul culturii .
Sincronizarea este un fenomen inevitabil şi în Istoria literaturii române contemporane (vol. l, ll, lll, lv, v,1926-1929)
Sintatiziază apoi într-un singur volum (1937) , Eugen Lovinescu urmăreşte consecinţele acestei legi în literatura de după 1900 . Unele idei sînt discutabile în sociologia scriitorului .
Pătrunderia formelor (ideilor) revoluţionare la începutul sec. al xlx-lea nu este , de pildă , străină de existenţă în cîmpul social românesc a unor forţe receptive , stimulatoare.
O civilizaţie modernă nu poate apăra , apoi , din neant ,ea presupune existenţă unei civilizaţii anterioare şi cum sa dovedit de către alţi cercetători ai problemei , civilizaţia română modernă s-a format nu prin negaţia radicală a tradiţiei (cu precădere a celei ţărăneşti) ci prin integrarea ei în circuitul formelor valorilor noi .
Eugen Lovinescu se desparte , în problema civilizaţiei române , de junimişti , semănătorişti , poporanişti , se desparte şi de curentele ideologice mai noi (gîndirism şi alte direcţii tradiţionaliste ) , fiind , în acelaşi timp înpotriva a ceea ce el numeşte „curentele extremiste” .
Eugen Lovinescu nu respinge conceptul de specific naţonal, respinge doar limitarea acestui concept la viaţa morală şi spirituală a ţărănimii , întrînd la acest punct în contradicţie cu N.Iorga şi G.Ibrăileanu .
Eugen Lovinescu este apoi înpotrivă transformării specificului naţional într-un unic criteriu de apreciere a operei literare. Esenţial deşi nu unic , este după el criteriul estetic . Însă absolutizarea , autonomizarea esteticului ar fi după Eugen Lovinescu o eroare . Disocierile , portretele din „Eritice” şi „Istoria literaturii române contemporane” sînt reluate şi înbogăţite în Memorii (3 vol. 1930, 1932, 1937) şi Aqua Forte (1941) , opera unui extraordinar moralist . Eugen Lovinescu publică acum şi volumele de proză cele mai bune (Bîzu – 1932 ; Firu-n patru – 1934 ; Diana – 1936 ; Acord final în Revista Fundaţiilor regale – 1938) , scrieri de un lirism discret , reluînd vechile teme ale epocii moldoveneşti , dar cu altă tehnică (mai obiectivă) şi o viziune intelectuală mai profundă .
Preocuparea pentru literatura de ficţiune era mai veche (drama Depeste prag 1906 ; urmată de nuvele , scenete , fantezii , romane reluate sub titluri diferite: Aripa morţii ; Comedia dragostei ; Viaţa dublă etc. ) În cele două romane despre Eminescu ( Mite 1934 ; Bălănca 1935) , E.L. adoptă o metodă de analiză insigură între document şi ficţiune , deşi cărţile au imaginaţie şi acea demnitate stilistică proprie autorului .