Cea mai importanta nuvela a lui E. Lovinescu ramane O dragoste florentina , publicata in cartea de debut in proza , Nuvele , si rescrisa , in volumul din 1912 cu titlul Crinul . Simpla comparare a celor doua variante ale textului narativ pune in evidenta amintita concentrre a substantei epice, realizata prin intermediul actiunii filtrului estetic; prozatorul renunta la o intreaga serie de pasaje descriptive (douasprezece mai importante) pentru a urmari “mai strans” firul epic si a pune in valoare ideea textului, care este aceea a neimpliniri erotice (ideea va fi relata apoi in toate romanele) ; prin eliminarea unor descriei femeii iradiind senzualitatea si insistand asupra “misterului” Igeei , prozatorul face din “prietenul” sau Leon (naratorul si personajul textului ) un personaj dilematic , a carui existenta sta sub semnul dramaticii confruntari dintre elementele senzualitatii si nevoia s structurala de idealitate: in limitele acestui raport vor evolua apoi Bizu, Andrei Lerian si eminescu.Desfasurarea epica a nuvelei , care povesteste idila lui Leon si a Igeei se consuma intr-un spatiu feminizat : feminizat ochiul indragostitului percepe in Florenta un cadru feminin si unul cultural in care cauta atributele primului . Astfel , el admira o madona de portelan , opera unul ucenic al lui Della Robia , prin muzeele florentine cauta prezenta sentimentului adevarat chiar atunci cind re-prezentarea sa artistica este “vrednica de o man de copil” din operele lui Michelangelo,Ghiberti, Donatello , Verocchio sau Michelozzo, alege ipostazele feminitatii, ochiul oprindu-se asupra unor elemente dee la granita dintre arta si impuls erotic : “Peste tot, pe stalpi, sunt inimi de metal sau de ceara stapunse, inchinate fecioarei – inimi, pe care sagetile dragostei le-a stapuns si le-a adus la altarul icoanei facatoare de minuni” .
Daca in reperul cultural naratorul – personaj cauta ipostazele Erosului cadrul “fizic” al Florentei ii ofera mai direct contururile obiectului pasiunii sale : “iesiram din Florenta pe “poarta romana” . Dinaintea nostra se desfacu pan- glica drumului cu inconvoieri de sarpe . Deoparete si de alta, copacii sta- teau dreptii ca niste curteni ce se pun pe doua randuri spre a lasa sa treaca o femeie frumoasa. Drumul parea in adevar o coada de rochie. Panglica drumu- lui care se desface ca o coada de rochie, copacii insiruiti ca niste curte- nii, apoi mires- mele rare care se ridica de peste coline , caii trasurilor impodobiti cu pangli- cute feminizeaza spatiul povestirii : “Jos se intinde Florenta , ca o femeie cul- cata , cu braul Arnului aruncat la oparte” .
Atributele feminine ale spatiului exterior, atat in alcatuirea sa “naurala” (“deo parte si de alta a drulmului se rotunjesc stoburile lanurilor, ale stejarilor si ale pinilor maritimi” ) ca si in aceea “artificiala” (“de prin vitrine te privesc statu-
ete de marmura, inchipuind cand vreo frumusete moderna cu trasaturi subtiri, cu buzele fine si ironice si cu gropite la obraz , cand vreo Venera cu frumuse- tea-i goala”) , converg spre imaginea aceea ce asi numi spantul – femeie, caracteristic prozei cu subiect erotic a lui Lovinescu dar si a lui Ibraileanu : Mi se paru ca zaresc golful rotund ca sanul si soldurile ei; mi se paru ca aud apa marii , batandu-se lin de tarm cu imladieri ca acelea ale glasului ei .”Peste in-treaga priveliste, soarele in amurg arunca raze duioase ca cele ce cadeau din ochii Signorei Igea “. Pentru personaj intreg universul se cuaguleaza in jurul unui “chip de femeie , de pilda, cu zambet tainic”.
Cadrul feminizat (fizic si cultural ) este primul mecanism al provocarii erotice pe care naratorul o insinueaza subtil prin intermediu unei scene – pivot, plasa- ta semnificativ in primele pagini ale nuvelei : este scena care se petrece in domnul Santa Maria del Flore, in ziua in care “in toata Italia se serbeaza im-plinirea a 50 de ani de la statornicirea dogmei conceptiei fara pacat a fecioa- rei Maria de catre Papa Piu al IX –lea”.
Aici soaptele rugaciunilor par “semne de ademenire” iar discursul predicato- rului, presarat cu elemente erotice , seamana cu acela al unui indragostit : “Pe tine , Maica a Domnului, te-a vazut David in Betleem, ca o Arca purtand un copil – Domnul. La tine s-a gandit Moise, cand mistic ti-a zis Coloana si Arca de aur in care trebuia sa se pastreze Sf Sfintilor Salve , Templu al Sfantului Spirit, templucel mai inalt al cerului. Pe tine prezicandu-te , Ezechiel te-a numit Poarta inchisa, pe unde nu va intra decat Dumnezeu. Pe tine Daniel te-a nmit Muntele din care se va desface piatra ungiulara, Iisus Hristos, ce va zdro- bii chipul sarpelui dracesc” . Discursul predicatorului – indragostit, cuprin- zand toate elementele erotice ale unui traiect ce pleaca de la idealitate pentru a sfarsii in creatie este stapanit de un “fior al iubiri” care anima auditoriul ; ca un ecou , vocea acestuia repeta numai elementele amintite (“Coloana ... Arca ... Poarta inchisa ... Munte ... Ce minunat !” , exclama o voce din public), ra- portand iubirea “mistica” la ce-a “literara” : “Ce sunt tanguirile de dragoste ale lui Romeo la balconul Julietei, ce sunt suspinele lui Cyrano la balconul Roxanei,pe langa cuvintele insuflate de iubire mistici a celui mai zmerit preot, nestiut de nimeni ?” .
Aceasta scena – pivot deschide pista firului epic : provocat de spatiul exterior feminizat , de cuvintele predicatorului si de comentariul vocii din public Leon se indragosteste de Igeea, iar textul urmeaza de acum jocul erotica celor doi . De la iubirea mistica, prin cea literara la cea traita – aceasta este traiectul dragostrei lui Leon pentru Igeea, iar ‘ lantul slabiciunilor” continua: “Din col- tul unei strade , se desfacura doua umbre , un barbat si o femeie. Umbrele se oprira alaturi de noi in fata hotelului Albion . Deodata se desprinsera cateva note de mandolina , stabatand aerul ca niste pasari speriete. Apoi incetul cu incetul se inchiaga o plangere de dragoste . Un gla de tenor se ridica,cand in semn de rugaciune , cand in semnul unei dureri de drgoste neinteleasa sau inselata. Ma simtii prins de duiosie.Mi se parea ca bucuriile si toate durerile mi se topeau in aceste note ... Si fara sa vreau , ma apropiai cuprinzand mij- locul Igeei . Ea induiasata se lasa “mai intai spatiul exterior , apoi cuvantul, si in cele din urma , dragostea insasi provoaca dragostea. Cele doua personaje par a fi niste jucarii mecanice, victime naputincioase ale unei “fatalitati” a iubirii care va guverna, dealtfel, existenta personajelor din toate romanele lui Lovinescu .