Nici un scriitor basarabean din generaţia mai nouâ nu a fâcut mai mult decât EMILIAN GALAICU-PÂUN (s-a nâscut m 1964 la Unchiteşti-Floreşti, studii la Universitatea de Stat a Moldovei 1981-1986; aspirant la institutul de Literatură „M. Gorki.” din Moscova; redactor la Literatura şi Arta, Sfatul Ţării, Basarabia; volume: Lumina Proprie 1986; Abea-Dor 1989; Levitaţii deasupra hăului 1991; Cel bătut îl duce pe cel nebătut Cluj, 1991. Premiul Uniunii Scriitorilor di Moldova, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul republican pentru tineretul de creaţie, 1993) în provincia interriveranâ, pen-tru a demonta structurile poetice ale tradiţiei şi a impune gesticulaţia avangardistâ. El îşi revendicâ o atitudine globalâ, preconizând adoptarea simultanâ şi necondiţionatâ a standardelor de evaluare şi de expresie ale literaturii române şi universale contemporane. Sincronizare şi emulaţi!'. - iatâ deviza sa.
Rupand cu tradiţia, poetut nu se sustrage totuşi condiţiei sale etnice, care, marcându-1 existenţial, îi reclamâ concilierea ingenuitâţii strategiilor distructiv-negativiste cu mai profunda-i vocaţie de vizionar, altoitâ pe o sensibilitate mesianica, biblicâ şi parabolicâ, atentâ la proiecţiile şi desfaşurările tragicului, deschisâ spre captarea de apocalipse şi regenerâri. Produs al contrariilor, pactul nu e farâ fisurâ, de unde şi scindarea interioarâ a eului între nonconformismul propoziţiilor teoretice şi însâşi substanţa demersului poetic, între sensibilitatea naţionalâ şi sociala ultragiate şi ispita aderârii la deja aureolata spiţâ a artistului cosmopolit, între tentaţia de a rima şi aceea de a exalta anarhismul prozodic, între apolinic şi dionisiac, teribilismul buf şi patosul tragediei, pudoare şi impudoare, sacru şi profan, senzualitate şi ascezâ, eufemismul calofilic şi vocabula frustă, între bine şi râu, urât şi fruos, purificare şi maculare, chip şi mascâ etc.
În ceea ce priveşte un alt aspect al discursului - acela al raportului dintre fond şi formâ, Em.Galaicu-Pâun aspirâ sa atinga o înaltâ cota a lirismului pe calea speculaţiei metafizice şi a exploatârii multiple a trucurilor formaliste.
Numeroşii sai comentatori - şi de dincolo de Prut, şi de dincoace - 1-au "citit" când de la o frigidâ distanţa academicâ. când îmbrâţişându-l fratern şi glosând »-inarginea poeziei, când cu o incisivitate povâţuitoare sau minutios scotocitoare când punându-i haine cusute parca pentru altcineva. Nimeni nu a remarcat însâ drama poetului basarabean (privat un secol de dreptul la identitate culturarâ naţională, iar api dupa un scurt respiro, în perioada interbeiicâ, şi de cel la identitate europeană smulgând zgarda convenţiilor literaturii oficiale si declarându-se urmaş testamentar al avangardei istorice, al versiunii decantate, modemisle, a acesteia şi a acelor ticuri retorice, numite, de la o vreme, postmodeme.
Relectura cârţilor sale este edificatoare în ceea ce priveşte felui cum disponibilitâţile înnoitoare declanşeazâ, incepând cu Lumina proprie (1986) un proces de înmagazinare progresivâ a mijloacelor po(i)etice, concretizat într-n gesticula|ie de o diversitate tehnicâ fara precedent în literatura din Moldova. Şocul Galaicu a fosl cu afât mai semnificativ cu cîl optzecismul românesc, redescoperind avangarda, consumase faza de exploatare turbulentâ a jocurilor de limbaj Rocada seturilor de clişee nu garanleaza valoare poeziei. Izolatâ, opţiunea avangardistâ are semnificaţia unei palme provocatoare, aplicata desuetului present. Postmodernist în literâ şi optzecist în entuziasmul sâu diferenţiator, discursui galaichian evolueaza cu douâ trene strâlucitoare, una avangardistâ, alta modemistâ, ambele împovârate încâ, pentru cititorul basarabean, de nobleţea istoricelor isprâvi iconoclaste. Neproductiv la scara mare a liricii romîneşti, el are o eficienţâ alfabetizanta acolo unde poezia nu s-a ocupat îndeajuns de uneltele sale.. Perfomanţa poeticâ se produce atunci când “continuarea sintetica” şi.. selectiva a modemismului" devine "o replicâ la adresa acestuia"2. Pârând ca sacrifica lirismul elanurilor culturalizatoare, poetul se oglindeşîe, narcisiac, în orice achiziţie sau inovaţle tehnicâ. Em.Galaicu-Pâun e un poet civilizator. Fara el nu se putea. Asimilarea expresâ a unui secol de poezie modemâ, arderea succesiva a celor mai importante momente şi etape ale lirismului modem nu se va reaîiza în Moldova decât printr-o exemplara asumare teoretico-practicâ şi didactică, Sorin AIexandrescu are perfectâ dreptate atunci când nu se sfieşte sâ prezinte în volumul Une anthologie de la poesie moldave tânara poezie basarabeanâ şi dintr-o perspectivâ istorico-sociologică. Dacâ e adevâral ca orice generalie e de sacrificiu, optzecismul, cu atât mai mult cel basarabean, nu face excepţie. Aici stâ dimesiunea gravâ a mesianismului galaichian, superior înţles faţa de mesianicii începutului de secol (O.Goga, A.Matecvici) sau de cei reprezentând poezia spaţiului concentraţionar românesc (R.Gyr, A.Ciunmga) şi modernizat în consens cu adevaratei patrii-mama. Dezinvolt şi dens, discursul mesianic izvorâşte uneori din transpunerea textului evanghelic în partiturâ poeticâ: Mama, iată fiul tău!
Transmisa prin intermediul visului, neliniştea pierderii identitaţii, alimentata de dedublâri progresive, ce amânâ regăsirea de sine ca fiinţa întregită etnic şi religios, uneori ia proporţii halucinatorii: visez în altă limbâ -/ adorm de parcă cineva îmi schimbă’n plind vitezd roţile la vamă; sânt nopfi când numai strigătul meu sânt (Limb). Şocurile emotive de naturâ expresionistâ scot în vileag o ardere maximă a individului ispâşitor, care îşi asumâ destinul colectivitâţii prin patimile eului expus de voinţa superioarâ supliciului, morţii şi învierii mântuitoare.
Citite ca parabole ale mântuirii prin creaţie, un numâr mare de poeme din volumele Levitaţii deasupra hăului şi Cel bâtut îl duce pe cel nebatut evidenţâ sacrificiul artistului întru sensibilizarea ideii de nereceptivitate a contingentului la harul său. Ultimele douâ poeme din Levitaţii... - De la loan şi (epilog) la care se adaugâ înălţarea (poem reluat în finalul volumului Cel bâtut...), comunică revelaţie creştinâ-câlâuzâ (lemnul sterp al crucii dâ roade - să ne-nveţe) desprinderea spiritului de ţârâna trupului şi proiectarea sa în lumina logosului divin fiind vâzute printr-o prismâ cu totul misterioasâ: nicicând/ nu eşti aşa cum eşti/ când eşti Cel care sânt. La Em. Galaicu-Pâun caracterul laic al poeticului fuzioneazâ cu sacralitatea paradigmei culturale creştine, instituind astfel un demers postmodem de recuperare a istoriei. Mallarmean scriindu-şi Singura Carte (. revizuitâ şi adâugitâ cu fiece ediţie, nuanţatâ sau rescrisâ de la un text la altul ( vezi şi cele douâ versiuni ale poemului Cel bătut îl ducepe pe cel nebătut), Em.Gălaicu Pâun dezvâluie o structurâ liricâ în perpetuâ mişcare, demersul analytic fiind obligat sâ înfrunte opoziţia ludicâ a unui cod ermetic, alegoric şi simbolizant manevrat şi redimensionat ştrengâreşte de un sistem poetic cu virtuţi plurivalente