Primul roman psihlogic din literatura noastră, “Pădurea spânzuraţilor”, este inspirat dintr-o întâmplare reală. Emil Rebreanu, fratele scriitorului, a fost spânzurat în primul război mondial, de armata austro-ungară, pentru tentativa de dezertare la români.
Romanul este precedat ca tematică de nuvelele: “Catastrofa”, “Hora morţii”, “Iţic Ştrul Dezertor”.
Apostol Bologa, un tânăr din Parva, de lângă Năsăud, însufleţit de aventuri romantice, se înrolează voluntar pe front, în timpul primului război mondial, pentru a-i dovedi logodnicei sale, Marta, că şi el este capabil să rivalizeze cu ulanii maghiari, după care aleasa inimii sale se dădea în vânt.
Pe frontul din Galiţia, el se acoperă de bravură, fiind decorat şi avansat la gradul de locotenent. Este cooptat apoi la Curtea marţială, unde îl condamnă, cu toată convingerea, la moarte, prin spânzurătoare, pe sublocotenentul ceh, Svoboda.
După execuţie, află de la noul comandant de campanie, căpitanul Klapka, motivele pentru care Svoboda încercase să dezerteze. Din acest moment începe să aibă mustrări de conştiinţă. Încercarea de a găsi noi argumente şi justificări îi sporeşte neliniştea şi obsesia vinovăţiei devine chinuitoare.
Aflând apoi că regimentul său va fi trimis pe frontul românesc, se hotărăşte să dezerteze, este rănit şi internat în spital. Îndrăgostit de unguroaica Ilona, fiica groparului Vidor, în casa căruia este încartiruit, Bologa rupe, în timpul concediului de convalescenţă, logodna cu Marta.
La scurt timp după reîntoarcerea la unitate, este chemat din nou la Curtea marţială. Acum urma să fie judecaţi nişte ţărani, consideraţi spioni fiindcă se duceau să muncească ogoarele peste liniile interzise convenţional de armata austro-ungară. Bologa nu mai poate suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovaţi şi se hotărăşte să dezerteze. Este prins, condamnat şi spânzurat.
Analiza psihologică este realizată cu desăvârşită artă, conturându-se veridic trăirile şi mişcările sufleteşti ale personajului. Starea de incertitudine, care pune stăpânire pe Bologa, se accentuează cu fiecare încercare de a găsi noi argumente pentru a proba vinovăţia lui Svoboda şi, implicit, pentru justificarea hotărârii sale. Susţinând că Svoboda “n-a vrut să răspundă la întrebările preşedintelui” şi că i-a privit pe toţi “sfidător pe rând, cu un fel de dispreţ paşnic”… că “sentinţa de moarte a primit-o zâmbitor cu nişte ochi…” dovedeşte imposibilitatea disculpării, căci nu pentru asemenea atitudine poate fi condamnat un om. Conştiinţa lui Bologa intră în derută în clipa în care îşi dă seama, deduce, din spusele lui Klpaka, adevărul: că a condamnat la moarte un om nevinovat.
Expresivitatea stilistică este accentuată adesea de plasarea epitetelor şi comparaţiilor care dau forţă şi coloratură distinctă: “Sub cerul cenuşiu de toamnă, ca un clopot uriaş de sticlă aburită spânzurătoarea nouă şi sfidătoare, înfiptă la marginea satului, întindea braţul cu ştreangul spre câmpia neagră, înţepată ici, colo, cu arbori arămii”.
Comparaţia “ca un clopot uriaş de sticlă aburită…” şi epitetele cenuşiu, uriaş, aburită, sfidătoare, înfiptă dau fragmentului o puternică notă de obiectivitate.
În întregul său, romanul este şi un protest împotriva războiului, a alterării spiritului uman, căci a ucide fără discernământ, numai din dorinţa de a stăpâni, nu înseamnă altceva decât o formă de abdicare de la entitatea umană.
Bologa este măcinat de două obsesii infiltrate adânc în conştiinţa sa. Una – vocea tatălui său pe care i se pare mereu că o aude şi din care rezultă principiile morale superioare fundamentale în care a fost crescut: “Să năzuieşti mereu a dobândi stima oamenilor, şi mai ales pe a ta însuţi. De aceea sufletul tău să fie întotdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba şi vorba cu fapta, căci numai astfel vei obţine un echilibru statornic între lumea ta şi lumea din afară! Ca bărbat, să-ţi faci datoria şi să nu uiţi niciodată că eşti român”. Cealaltă, conflictul psihologic, pe care îl trăieşte eroul între conştiinţa apartenenţei sale la neamul românesc şi datoria faţă de statul austro-ungar în condiţii-limită ale războiului, care justifică prima obsesie. A doua obsesie se conturează şi mai bine în momentul executării sublocotenentului ceh Svoboda, ordin pe care îl îndeplineşte exemplar.
Scena executării lui Svoboda, scenă-cheie, va declanşa criza de conştiinţă a lui Bologa care va evolua pe tot parcursul romanului. Orgoliu, certitudinea datoriei şi conştiinţei împlinite, ruşine şi umilinţă, mulţumire de sine, imputare chinuitoare, teamă, “scâncet de bolnav ”, anunţând astfel, de la început, “un personaj dilematic şi indecis”.
Privirea condamnatului la moarte, înaintea execuţiei sale, sub ştreang, nu-l va părăsi până la moarte, revenind obsesiv şi zdruncinându-i echilibrul sufletesc.
Această scenă, devenită obsesie, va anticipa hotărârea finală a lui Apostol de a nu lupta împotriva fraţilor săi români. Imaginea condamnării la moarte prin spânzurare va deveni simbolică; ea revine în finalul romanului, când Bologa are viziunea spânzurării multiplicate a lui Svoboda şi a privirii lui.

Referatul Emil Rebreanu - Apostol Bologa - romana pe care doriti sa-l downloadati nu este gratuit. Alegeti una din modalitatile de plata de mai sus pentru a primi codul pentru descarcarea referatului.

Va rugam sa introduceti o adresa de mail valida. Referatul cumparat va fi trimis si la adresa de mail pe care o veti spefica, descarcarea acestuia incepund in momentul in care dati click pe butonul 'descarca', dupa ce ati completat toate datele necesare.