Desigur, din perspectiva zilei de astăzi se poate glumi şi pe seama unei anumite incapacităţi a lui Max Planck de a înţelege jocul hazardului în microcosm şi pe seama poziţiei lui A. Einstein, care nu putea nicidecum să accepte că “bunul dumnezeu dă cu zarul”; se poate de asemenea glumi pe seama gândirii prea tradiţionaliste a lui Louis de Broglie. Dar nu se poate contesta total existenţa unor aspecte dinamice ale realităţii în microcosm, după cum nu se poate contesta elementul de necesitate, de ordine fixat în legile statistice ale lumii microcosmului. De altfel, principalele progrese ale fizicii microcosmosului din ultimele decenii, ce deosebire ale fizicii particulelor elementare, relevă că la temelia lor se află rodnica idee metodologică a cauzalităţii şi constantele ca expresie a ordinii. Este suficient să amintim că studiul notelor esenţiale ale tuturor particulelor elementare este clădit pe ideea unei constante a masei, a energiei, a sarcinii electrice, a momentului magnetic etc., care, îmbinate, oferă imaginea unei anumite clase de particule elementare. Pe ideea lanţurilor cauzale reale se întemeiază apoi cercetările complexe, mediate, ale seriilor cauzale sau ale încrucişării seriilor cauzale, care permit fiinţei umane să descifreze tainele microcosmosului.
Departe de a anula ideea fundamentală de necesitate, de ordine şi de cauzare, fizica microcosmosului oferă terenul unor ample teoretizări referitoare la universalitatea acestor trăsături, evident corelate cu cele ale întâmplătorului, ale dezordinii de diferite grade şi nivele.