1. INTRODUCERE

Dintre toate scrierile lui Dimitrie Cantemir, aceea care rămâne valabilă pentru informaţia ştiinţifică a cercetătorilor de azi şi nu numai ca un jalon al istoriei culturii, în vremea în care a fost scrisă, este Descrierea Moldovei. Ea formează începutul celei de a treia perioade a activităţii de scriitor a autorului, perioada şederii în Rusia, pe care o putem numi perioada ştiinţifică a operei sale.
Descrierea Moldovei, scrisă în întregime în Rusia, este cartea destinată să facă cunoscută şi ştiută Moldova lumii învăţate din Europa. Lucrarea este alcătuită pentru informarea geografică, pentru descrierea vieţii poporului, a organizaţiei de stat, a stării economice a Moldovei, pe un plan larg şi bine organizat din punct de vedere ştiinţific. Putem afirma că Descrierea Moldovei este cea dintâi scriere ştiinţifică a unui român.

2. IZVOARE ŞI MODELE

Ca izvoare, modele şi îndemnuri pentru scrierea acestei cărţi, autorul se sprijină în primul rând pe şcoala cronicarilor moldoveni şi munteni, care se ridicase peste treapta analisticii şi ajunsese la o concepţie clară despre originile neamului românesc şi despre istoria ţărilor române. De asemenea modelele sale de inspiraţie, ideile sale ştiinţifice şi metoda lui trebuie căutate în literatura ştiinţifică a vremii, nu numai la cronicarii români, Cantemir fiind un om de cultură europeană. Astfel, el are ca model profesorii de la Şcoala Patriarhiei din Constantinopol, geografi-istorici din Grecia, Polonia şi Rusia şi, mai ales, savanţi germani stabiliţi în Rusia, prin intermediul cărora intră în contact cu Academia din Berlin, al cărei membru devine şi la al cărei îndemn scrie această lucrare. Un alt izvor important pentru realizarea acestei cărţi au fost cunoştinţele proprii şi cele ale moldovenilor care-l însoţeau în Rusia. Cantemir a avut la îndemână multe cărţi din bibliotecile din Rusia, pe care nu le-ar fi putut avea în Moldova, una din cele mai importante fiind Sinopsisul istoriilor ruseşti de la Kiev, tipărit în acest oraş la 1674.
Dintre autorii antici, citează pe Ptolemeu, încercând să identifice davele din Dacia, apoi Strabo, Eutropiu. Ammian Marcelin, dintre bizantini, Nichita Choniates, Codin Curopalat, polonii Dlugosz, S. Sarnicki, S. Orzechowski, Paul Piasiecki, Ioachim Bielski, apuseni ca Martin Crusius, Matei Pretorius, Philippe Cluvier sunt şi ei citaţi în Descrierea Moldovei.

3. VALOAREA ŞTIINŢIFICĂ

Descrierea Moldovei este scrisă la începutul secolului al XVIII-lea şi ca atare pentru oamenii de ştiinţă de azi este valabilă ca informaţie ştiinţifică pentru epoca în care a trăit autorul, în care a cunoscut ca domn viaţa socială şi organizarea politică a ţării.
Cercetarea pe capitole a Descrierii Moldovei arată însemnătatea ei pentru studiul instituţiilor Moldovei şi starea ţării în vremea autorului şi în acelaşi timp şi greşelile lui Dimitrie Cantemir în ce priveşte epoca veacurilor precedente.
În partea I, geografică, autorul descrie împărţirea Moldovei în ţinuturi, cu amănunte administrative şi economice şi cu descrierea apelor şi munţilor.
În primul capitol, sub pretextul explicării numelui ţării, se prezintă o scurtă istorie a acesteia. Se arată că „Toată ţara pe care o numim astăzi Moldova, precum şi ţinuturile învecinate dinspre asfinţit, au fost stăpânite la început de sciţi”, pentru care „sub stăpânirea romanilor s-a statornicit numirea de daci”. Se fac apoi referiri la Decebal şi Traian, după care Cantemir istoriseşte descălecatul lui Dragoş şi legenda căţelei lui de vânătoare, Molda, care a dat numele apei Moldovei şi ţării ce avea să ia fiinţă.
În al doilea capitol, este descrisă aşezarea geografică a Moldovei: „Moldova se întinde în lăţime de la 44°54’ până la 48° şi 51’. Lungimea ei este nehotărâtă, dar cei mai mulţi geografi aşază marginea ei apuseană, care atinge Transilvania, la 45°39’; capătul ei dinspre răsărit, care face un unghi ascuţit la Akerman, numită de locuitori Cetatea Albă, îl socotesc la 53°22’.”
Se fac referiri la climă şi la hotarele ţării: „Spre miazăzi s-a întins în toate vremurile până la Dunăre, cea mai mare apă din Europa şi, mai departe, până la gura acesteia, prin care se varsă în Marea Neagră lângă Chilia, numită în vechime Lycostom. Spre răsărit se întindea din vremuri străvechi până la Marea Neagră; iar în vremile mai noi, când turcii au cucerit cu armele Basarabia şi Benderul, s-a strâmbat în această parte. Şi, după cum se vede limpede din hartă, astăzi hotarul Moldovei este pe Prut, de la gura lui până la satul Traian, iar de acolo până la valul lui Traian, peste râul Botna, şi, în linie dreaptă, până la gura râului Bâcul, care se varsă în Nistru.”
Întinderea ţării este redată în „237 ceasuri de mers sau 711 mile italieneşti.” Sunt înşiraţi şi vecinii ţării la vremea respectivă.
Al treilea capitol descrie principalele ape curgătoare din bazinul hidrografic al Moldovei, cu afluenţii lor. Ca cele mai importante ape curgătoare sunt menţionate Prutul, Siretul, Nistrul. Sunt prezentate si lacurile Moldovei, pentru că „Moldova nu duce lipsă de lacuri, cum nu duce lipsă de râuri”, cele mai de seamă fiind Brateş, Lacul Orheiului, Lacul Dorohoiului, Colaşin, Lacul lui Ovidiu. În „toate aceste ape curgătoare şi stătătoare pe care le-am pomenit mai sus sunt peşti de soi: cu osebire pâraiele care coboară de la munte au peştii cei mai gustoşi (cărora locuitorii le zic păstrăvi, lostriţe şi lipani), pa care călăreţii îi aduc vii pentru masa voievodului în zilele de post.”
Al patrulea capitol cuprinde împărţirea administrativă a Moldovei în ţinuturi şi descrierea acestora, în cazul unora prezentând numărul de biserici, de case. De exemplu, ţinutul Sucevei, „în afară de palatele voievodului şi ale boierilor, număra patruzeci de biserici de piatră şi altele felurite de lemn şi 16.000 de case; toate însă s-au năruit după strămutarea curţii domneşti.” Se fac referiri la principalele aşezări din Moldova şi la tipurile de construcţii întâlnite.