Prevalenţa mare a restaurărilor coronare şi limitele materiale utilizate în a reface pe termen lung morfologia funcţională a dintelui, a făcut ca evaluarea calităţii restaurărilor şi alegerea unor opţiuni terapeutice în cazul unor defecte marginale să reprezinte etape importante în terapia minim invazivă.
Caria secundară marginală este procesul carios ce apare pe coroana unui dinte obturat, la limita de contact dintre materialul obturat şi marginea cavităţii şi care are tendinţa de a evolua în profunzime provocând subminarea şi fracturarea pereţilor cavităţii, iar în ultimă instanţă afectarea pulpei dentare.
Recidiva de carie sau caria recurentă este procesul patologic carios care se dezvoltă sub obturaţii coronare aparent corect efectuate, care are tendinţa de a evolua spre camera pulpară provocând în final afectarea pulpei dentare sau spre suprafaţa dintelui producând fracturarea acestuia.
Majoritatea factorilor patogeni ai cariei secundare marginale şi recidivei de carie sunt de natură iatrogenă şi intervin în diverse etape ale tratamentului cariei simple sau a cavităţilor rezultate după tratamentul cariei complicate.
Pentru a uşura diagnosticul acestor leziuni trebuie să cunoaştem factorii etiologici care iau parte în producerea lor.

Factorii etiologici ai cariei secundare marginale la dinţii vitali
1. Greşeli în prepararea cavităţilor
• Pentru cavităţi de clasa I:
 Neîndepărtarea smalţului cretos sau pigmentat de la marginile cavităţii
 Extindere preventivă neeficientă sau necorespunzătoare
• Pentru cavităţi de clasa a II-a:
 Menţinerea unor cuspizi subminaţi şi necăptuşiţi cu ciment policarbosilat
 Nereducerea din înălţime a pereţilor laterali de smalţ subţiri (sub 2 mm grosime)
 Neefectuarea bizotării în unghi de 20° a prismelor de smalţ de şa nivelul pragului gingival
 Realizarea unui istm prea îngust, prea superficial sau omiterea bizotării muchiei pulpo-osiale
• La cavităţile de clasa a III-a, a IV-a, a V-a
 Menţinerea prismelor de smalţ discromice, omiterea finisării conturului marginal

2. Greşeli în obturarea cavităţilor
• Prepararea incorectă a materialului de obturaţie
 Înglobarea unei cantităţi insuficiente de pulbere de Ag sau a unei cantităţi prea mari
 O malaxare a Hg cu pulberea de Ag insuficientă ca timp sau prea îndelungată
 Utilizarea de materiale expirate

3. Tehnica incorectă de inserare în cavitate a materialului obturat
• Introducerea unei cantităţi insuficiente de material în cavităţi
• Condensarea insuficientă a materialului în cavitate
• Pana absentă sau aplicată necorespunzător ca poziţie şi dimensiune
• Neacoperirea materialului obturat pentru 24 ore cu un loc