Definitie.
Diabetul este un sindrom, cuprinzând un grup heterogen de tulburari, care pot avea o etiologie diferita, dar care au in comun hiperglicemia, asociata cu modificari lipidice si proteice la fel de importante.
Hiperglicemia si modificarea secundara a celorlalte metabolisme sunt consecinta unei insuficiente absolute sau relative a secretiei de insulina. Pentru acest motiv, desi diabetul ar putea fi inclus printre bolile endocrine, manifestarile sale majore sunt de ordin metabolic.
Dificultatile in definirea corespunzatoare a bolii provin din faptul ca, in afara diabetului zaharat clinic manifest (hiperglicemie franca, asociata cu simptomele clasice) exista etape premergatoare asimptomatice, de durata variabila (de la cateva saptamani la mai multi ani). Pentru acest motiv se apreciaza ca la un diabetic cunoscut, mai exista cel putin unu1, daca nu doi diabetici, necunoscuti.

Clasificare si terminologie.
Terminologia si clasificarea adoptata pentru diferitele forme de diabet s-au schimbat de-a lungul anilor, ultima, propusa de OMS.
Clasele majore intalnite in populatia tarii noastre sunt: diabetul zaharat insulino-dependent (denumit si tipul 1 de diabet), diabetul zaharat insulino-independent (tipu1 2 de diabet) si toleranta alterata la glucoza (denumita anterior si diabet chimic intrucat diagnosticul se bazeaza pe valorile crescute ale glicemiei inregistrate in cursul testului de toleranta orala la glucoza). Mentionam aici ca nu toti pacientii prezentand toleranta alterata la glucoza evolueaza catre diabet zaharat clinic manifest.
Diabetul zaharat insulino-dependent este o forma de boala care se inregistreaza in 10-15% din diabeticii din tara noastra. Ea se caracterizeaza printr-o insuficienta absoluta de secretie insulinica, debut relativ abrupt cu simptome evidente (poliurie, polidipsie, pierdere ponderala) si tendinta la cetoacidoza. Aceasta forma de boala poate fi intalnita la toate varstele, dar caracterizeaza mai ales pacientii la care boala debuteaza sub 30 ani.
Exista doua tipuri de diabetul zaharat insulino-dependent: diabet primar, adica cazurile care necesita de la inceput insulino-terapie, fara de care pacientul intra in cetoacidoza. Aceasta categorie reprezinta numai 7% din toti diabeticii. Mai exista si o a doua categorie de diabet, numit secundar insulino-dependent, la care tratamentul insulinic este introdus dupa o perioada mai scurta de tratament oral. Acesti pacienti mai sunt numiti si insulino- necesitanti.
Diabetul zaharat insulino-independent, care se mai numeste tipul 2 de diabet, reprezinta majoritatea pacientilor diabetici din tara noastra (circa 85% din cazuri). Forma tipica este cea care apare dupa varsta de 40 ani, la persoane cu exces ponderal, cu o perioada prediagnostica lunga (de ordinul lunilor sau anilor), simptomatologia de debut nezgomotoasa si nu prezinta tendinta la cetoacidoza. Cel putin initial capacitatea secretorie β-pancreatica este buna (uneori chiar exagerata, in special la persoanele cu exces ponderal), raspunzand bine la dieta si tratament oral. Desi aproximativ 80% din diabeticii de tip 2 au fost sau sunt obezi in
momentul diagnosticarii, in 20% din cazuri excesul ponderal lipseste.
Toleranta alterata la glucoza include ceea ce odinioara se numea ,,diabet chimic". 2/3 dintre ei au devenit, mai curand sau mai tarziu, diabetici necesitand fie tratament oral, fie, mult mai rar, insulinoterapie. Aproape toti acesti pacienti s-a inregistrat un grad de hiperinsulinism, asociat fie cu obezitate fie cu dislipidemie si aproape intotdeauna prezentand in timp semnele clinice s-au paraclinice ale complicatiilor cronice diabetice.

ETIOPATOGENIA DZ DE TIP 1
In 1912, Paulescu mentiona ca aparitia DZ este semnalata numai atunci cand 90% din tesutul pancreatic este distrus. Datele recente arata ca in momentul aparitiei diabetului insulino-dependent, cea mai mare parte a celulelor β-pancreatice, secretoare de insulina sunt distruse. Procesul distructiv este de natura imunogica, desi ,,cauza primara" a procesului autoimun ramane un subiect de cercetare. Anterior, pe baza simptomelor clinice, diabetul de tip 1 era considerat ca o boala cu instalare rapida, de ordinul saptamanilor. Studiile noastre arata ca perioada ,,prediagnostica clinica" inregistrata la acesti pacienti este in medie de 3 saptamani. Instalarea clinica a bolii este zgomotoasa si are o evolutie rapida, astfel incat sub varsta de 20 ani, 2/3 din pacienti sunt diagnosticati in cetoacidoza inaugurala, jumatate din acestia din urma fiind cetoacidoze diabetice severe.