La 15 august 1971 Administraţia Richard Nixon, a suspendat convertibilitatea externă a dolarului SUA în aur (metalul monetar), acesta fiind exclus de la baza sistemelor monetare naţionale şi a celui internaţional. El devine o marfă obişnuită alăturându-se celorlalte bunuri la formarea unui nou tip de etalon, cel al puterii de cumpărare. Acesta a reprezentat un moment esenţial în demonetizarea aurului.
Într-o economie complexă şi descentralizată, moneda este instrumentul unic al schimbului. Cererea şi oferta de bunuri de pe pieţele de schimb este mediată de monedă.
Nevoia de monedă apare numai într-o economie de schimb, moneda fiind instrumentul schimbului care permite cumpărarea imediată a oricăror bunuri, servicii şi titluri, fără costuri de negociere, şi care conservă valoarea între două schimburi. Ea îndeplineşte rolul de instument unic al tranzacţiilor, etalon de valoare şi mijloc de rezervă şi finanţare.
În decursul timpului, moneda şi-a schimbat forma; conţinutul şi concepţiile asupra ei au înregistrat evoluţii şi adaptări ca în puţine alte domenii.
În istoria societăţii omeneşti, moneda apare de timpuriu, fiind prezentă în tranzacţii sub forma unor mărfuri obişnuite şi foarte variate. Exteriorizarea valorii se realiza o dată cu schimbul prin raportarea mărfurilor la marfa care îndeplinea rolul de monedă.
O dată ce omul utilizează o marfă unică drept intermediar în tranzacţie, el iese din sfera trocului primitiv pentru a intra în cea a economiei de schimb, marfa aleasă permitea vânzarea şi cumpărarea bunurilor obişnuite, măsurarea precisă a valorii şi econemisirea. Deci locul trocului este luat de o marfă care, pe lângă utilizarea sa normală (ca bun de consum sau de producţie), servea drept instrument de schimb.
Măsurarea valorii mărfurilor obişnuite va fi posibilă prin stabilirea unui bun în calitate de etalon monetar. Bunul monedă – etalon trebuia să fie durabil, pentru a conserva puterea de cumpărare. Era necesar, de asemenea, să fie divizibil pentru a permite efectuarea plăţilor şi să prezinte o valoare proprie, intrinsecă, suficient de mare şi stabilă.
Dintre toate bunurile care întruneau aceste calităţi, metalele şi aliajele se impun rapid datorită proprietăţilor fizice, perfect adaptate celor trei funcţii ale monedei. Iniţial au fost folosite metalele şi aliajele comune (cupru, bronz, fier) ca monede, apoi au apărut metalele preţioase (aurul şi argintul).
Timp de aproape trei mii de ani, societatea omenească a fost servită preponderent de moneda cu valoare intrinsecă (de aur, argint), adică de moneda materială.
Economistul rus Usoskin afirma: „perioada triumfului evident al sistemului bănesc metalist, produs la sfârşitul secolului al XIX-lea, de asemenea cu victoria regelui Pyrrhos, pentru că a prefaţat crahul acestui sistem”. Pyrrhos, rege al Epirului, după ce a câştigat cu pierderi grele o importantă bătălie contra romanilor, ar fi exclamat: „încă o victorie ca acestea şi sunt pierdut!”.
La scurt timp după statornicirea monometalismului aur clasic (sfârşitul secolului al XIX-lea), datorită declanşării primului Război Mondial, a urmat abandonarea acestui sistem. În condiţii actuale, locul principal în circulaţie îl ocupă depozitele bancare evidenţiate în memoriile computerelor, aşa numiţii bani electronici, banii cu existenţă fizică, sub formă de monedă metalică sau bilete de bancă nemaiavând un rol predominant.












II Procesul de dematerializare a monedei

Procesul de dematerializare a monedei cuprinde două faze:
a) Demonetizarea aurului;
b) Înlocuirerea semnelor monetare aflate în circulaţie, a numeralului, prin bani de cont.
a) În antichitate se putea vorbi despre o monetizare deplină a aurului, care consta în folosirea aurului pentru baterea de monedă, precum şi îmbinarea substanţei aurului cu funcţiile monetare. Însă, demonetizarea aurului a însemnat eliminarea metalului preţios din funcţiile de echivalent general de bani, şi utilizarea acestuia doar ca o marfă obişnuită. Deci, demonetizarea aurului are ca principal scop înlăturarea lui din rolul de echivalent general al mărfurilor şi din funcţiile de mijloc de tezaurizare şi ultim mijloc de lichidare al angajamentelor de plată în relaţiile internaţionale.
O formă incipientă de manifestare a demonetizării aurului a fost introducerea bancnotelor în circulaţie , chiar dacă acestea erau convertibile oricând şi în orice sumă de aur. O treaptă nouă în evoluţia sistemului monetar, a demonstrării aurului, a fost sistarea convertibilităţii bancnotelor mai întâi pe plan intern, apoi şi internaţional.
În 1944, la Bretton Woods, dolarul american a fost proclamat ca fiind egal cu aurul, încercându-se să reînvie în sistemul monetar unele elemente ale monometalismului aur clasic, dar în timp, datorită deprecierii sale interne şi externe faţă de mărfuri, a devalorizării aurului, s-a produs o atenuare a legăturii monedei americane cu metalul monetar.