Dintre însuşirile productive ale porcinelor prolificitatea ocupă un loc important deoarece de numărul purceilor fătaţi depinde în primul rând numărul de purcei înţărcaţi şi implicit a celor destinaţi îngrăşării şi livrării pentru carne, precum şi eficienţa economică.
În condiţiile actuale de creştere şi exploatare a porcinelor se consideră că prolificitatea optimă este de 12 purcei. Creşterea prolificităţii peste această limită este însoţită de obicei de reducerea greutăţii şi vitalităţii purceilor la naştere. De asemenea, prolificitatea prea ridicată impune repartizarea purceilor supranumerari la alte scroafe sau creşterea lor artificială, procedeu care nu întotdeauna dau rezultate satisfăcătoare.
Este cunoscut că o scroafă consumă în perioada de pregătire pentru montă şi gestaţie o cantitate de cca 350 kg nutreţ combinat.
În cazul unei prolificităţi scăzute (6 purcei) costurile pentru producerea unui purcel aproape se dublează, nefiind justificate din punct de vedere economic.
Realizarea unei prolificităţi ridicate depinde de mai mulţi factori: potenţialul biologic, condiţiile de hrănire şi întreţinere acordate animalelor.
Potenţialul biologic depinde de o serie de factori cum ar fi: rasa, individualitatea, vârsta starea de întreţinere, sănătatea.
Rasa influenţează în mare măsură prolificitatea, astfel rasele materne (Marele alb, Landrace, Yorkshire), au o producţie de purcei de 11-12 faţă de rasele paterne(Duroc, Hampshire, Pietrain, Linia Sintetică Periş 345) care au o prolificitate medie de 8-9 purcei. În cadrul rasei apar indivizi cu prolificitate mai mare sau mai mică.
Creşterea prolificităţii se poate realiza prin utilizarea la reproducţie a scroafelor hibride, realizate din combinarea raselor materne (Landrace x Marele alb). Scroafele hibride datorită fenomenului heterozis, realizează o prolificitate cu 10-15 % mai mare decât rasele pure. La ora actuală, în lume 95% din producţia de carne se realizează pe baza hibrizilor.
Prolificitatea depinde de vârsta scroafelor astfel, prolificitatea este mai mică la prima fătare, creşte progresiv până la fătarea III-IV, se menţine până la fătarea a IV-a după care începe să scadă.. Pentru realizarea unei prolificităţi relativ constante într-o fermă se recomandă ca numărul primiparelor să nu depăşească 20 % din numărul total de scroafe, iar scroafele bătrâne să fie reformate la timp.
Starea de întreţinere a scroafelor poate influenţa prolificitatea. Astfel, scroafele prea slabe sau prea grase produc un număr mai mic de ovule şi implicit un număr mai mic de purcei. La scroafele prea slabe se recomandă amânarea montei cu un ciclu, iar la scroafele prea grase reducerea cantităţii de hrană şi creşterea perioadei de mişcare.
Boli cum ar fi leptospiroza, bruceloza, afectează grav funcţia de reproducţie, mergând până la sterilitate.
Alimentaţia deficitară cantitativ sau calitativ precum şi o alimentaţie prea abundentă poate influenţa nefavorabil prolificitatea.
În perioada de pregătire pentru montă recomandăm o furajare de tip stimulativ cu cantităţi de 3-3,5 kg nutreţ combinat pe cap/zi. Furajarea stimulativă determină producerea unui număr mai mare de ovule.
După montă se recomandă continuarea unei furajări stimulative cu cca 3 kg nutreţ combinat pentru o mai bună nidaţie şi mai rapidă refacere a organismului scroafei.